15 aug. 2007

Adomniţei va controla şcolile din judeţele care nu au cheltuit banii pentru reparaţii

Ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei va pleca în control prin ţară ca să verifice în ce situaţie se află şcolile din judeţele care nu au reuşit să folosească banii alocaţi de Guvern pentru reabilitarea şi igienizarea unităţilor de învăţământ.

"Voi pleca în judeţele cu absorbţie mică de fonduri, cum ar fi Călăraşi, unde s-au cheltuit doar cinci la sută din banii alocaţi pentru repararea şi igienizarea şcolilor", a declarat, pentru NewsIn, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei.

Demnitarul a precizat că şi secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Svetlana Preoteasa şi mai mulţi directori din minister vor participa la aceste contoale pentru care se va stabili un calendar în maximum o săptămână.

Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu i-a cerut ministrului Educaţiei să înceapă controalele în unităţile de învăţământ pentru a verifica starea investiţiilor în infrastructură şi utilităţi, astfel încât anul şcolar să poată începe în condiţii optime.

La începutul anului şcolar 2006/2007, majoritatea şcolilor au întârziat lucrările sau efectuau "cosmetizări", deşi prezentau deficienţe majore. De asemenea, aproximativ 40 la sută din unităţile şcolare din mediul rural nu aveau apă potabilă, iar multe dintre şcoli funcţionau de ani de zile în clădiri improprii care au fost construite cu alte destinaţii, dar au fost transfomate în unităţi de învăţământ.


Sursa: NewsIn

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare