15 aug. 2007

Primarii şi consilierii sunt nerespectuoşi şi prost crescuţi

Profesorii cred că

Primarii şi consilierii sunt nerespectuoşi şi prost crescuţi
de Miruna COVACI | 15 AUGUST 2007

Primarii şi consilierii autorităţilor locale au o imagine mai mult decât proastă în ochii profesorilor. Peste 65% dintre dascăli sunt de părere că primăriile şi consiliile locale/judeţene nu sunt instituţii respectabile, 75% cred că aceste instituţii nu arată nici un interes pentru comunitate, iar 35% că sunt prost organizate şi incoerente. Toţi profesorii consideră că funcţionarii sunt nerespectuoşi şi prost crescuţi, chiar dacă, până la urmă, îşi fac treaba şi au rezultate.

„Profesorii trăiesc cu impresia că primarul este şeful, iar consilierii sunt o haită de indivizi ciudaţi, care nu-şi văd de treabă”, a explicat Ovidiu Măntăluţă rezultatele studiului „Managementul calităţii în administrarea educaţiei la nivel local şi regional”, realizat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. La chestionare au răspuns 106 cadre didactice, din Bucureşti şi 8 localităţi din Ilfov. Profesorii sunt frustraţi şi nemulţumiţi faţă de modul în care colaborează cu consiliile locale. În ochii profesorilor consiliile locale sunt nedemne de încredere, intolerante, indiferente, conflictuale, nejuste, părtinitoare, imorale şi necinstite. Frecvent, cei chestionaţi au declarat că autorităţile locale conduc după interese politice sau de grup şi sunt corupte.
Cadrele didactice ar vrea să simtă mai multă implicare din partea primăriilor, mai mult progres, siguranţă şi curăţenie. Prin contrast, şcoala este percepută drept un loc ordonat şi prietenos, care reprezintă interesele comunităţii. Studiul I.S.E. ar trebui luat în seamă de MEC la realizarea descentralizării prin care ministrul speră ca primarii să numească profesorii.
miruna.covaci@gandul.info
sursa www.gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare