18 iun. 2008

Semnarea Pactului Naţional pentru Educaţie de către Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ

COMUNICAT DE PRESĂ(18 iunie 2008)
Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat astăzi, 18 iunie a.c., la semnarea Pactului Naţional pentru Educaţie de către şase organizaţii ale comunităţii rome din România şi la semnarea Pactului de către Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Cele şase organizaţii, care se ocupă de problemele comunităţii rome din România - Roma Education Fund, Amare Rromentza, Romani CRISS, European Roma Grassroots Organisation, Ovidiu Rom, Agenţia de dezvoltare comunitară „Împreună”- au semnat, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, Pactul Naţional pentru Educaţie, document ce conţine reperele unei strategii menite să asigure modernizarea sistemului de educaţie din România. Tot astăzi, Pactul a fost semnat de către Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), cea mai mare federaţie sindicală română din învăţământ, care are la ora actuală 180.000 membri. Documentul poartă acum semnăturile a trei din cele patru federaţii sindicale din învăţământul românesc.În cadrul discuţiilor, şeful statului a mulţumit reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ pentru acordul de a semna Pactul Naţional pentru Educaţie, subliniind importanţa acestui document, care “trebuie să vizeze interesele elevului şi ale dascălului şi să ne dea o perspectiva a performanţei în economie”. Totodată, preşedintele României a menţionat necesitatea unei întâlniri la nivelul tuturor semnatarilor Pactului în vederea stabilirii strategiei pentru educaţie. Discuţiile dintre şeful statului şi liderii FSLI au mai vizat calitatea actului de educaţie, curicula şcolară şi modernizarea sistemului de învaţământ, atât prin profesionalizarea cadrelor didactice, cât şi prin îmbunătăţirea metodelor folosite.Pactul, semnat iniţial la 5 martie a.c. de reprezentanţii partidelor politice parlamentare şi Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, a fost semnat la 10 martie a.c. de către 15 reprezentanţi ai societăţii civile cu activitate în domeniul educaţiei şi cercetării (Federaţia Educaţiei Naţionale, Uniunea Studenţilor din România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Federaţa Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământul Preuniversitar, Consiliul Naţional al Elevilor, Centrul Educaţia 2000+, Parlamentul Tinerilor, AIESEC România, Uniunea Naţională pentru Dezvoltarea Învăţământului Particular Preuniversitar, Asociaţia Ad Astra, Alianţa Civică a Romilor din România, Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, Asociaţia Universităţilor Particulare din România – 2007, Agenţia de Evaluare şi Asigurare a Calităţii Educaţiei – Învăţământ Preuniversitar, Academia Română), iar la 18 aprilie a.c., de către Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”.
Departamentul de Comunicare Publică 18 Iunie 2008
Sursa:http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=9987&_PRID=
Poze: http://www.presidency.ro/?_RID=fdet&id=2519&_PRID=

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare