24 iul. 2008

Profesorul Gheorghe Rădulescu acuză Ministerul Educaţiei de eroare managerială

Fostul profesor corector la examenul de bacalaureat, Gheorghe Rădulescu, acuză Ministerul Educaţiei că nu a luat nici până acum măsuri în ceea ce priveşte divulgarea cerinţelor la proba orală de Limba şi Literatura Română.
Mai mult, profesorul susţine că instituţia a greşit transmiţând cerinţele către centrele de examen încă de duminică după-amiază, în condiţiile în care examenul începea a doua zi dimineaţa. În felul acesta, a fost timp suficient pentru a fi divulgate astfel de informaţii.
"În cele 750 de centre există câte un informatician. Aşa cum a fost cel de la Braşov sau Cluj, au apăsat pe o tastă şi au trimis pe mail cerinţele subiectelor respective către prieteni, cunoscuţi, vă daţi seama că în patru, cinci minute s-a umplut toată ţara", a declarat Rădulescu.
Profesorul a adăugat că "funcţionarii din minister împreună cu ministrul şi-au dat seama că în ţară se discutau într-o veselie cerinţele duminică şi atunci au venit cu această aşa-zisă diversiune că cineva a furat parola şi au vândut subiectele la probele orale".
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu au răspuns până în acest moment acuzaţiilor profesorului Gheorghe Rădulescu. În prima zi a examenului de bacalaureat, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a declarat că a cerut Poliţiei şi Parchetului să ancheteze posibile scurgeri de informaţii care ar fi avut loc la bacalaureat, după ce a primit sesizări în acest sens.
Sursa: Realitatea TV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare