2 aug. 2008

Postul din tara poate fi pastrat pe perioada detasarii in strainatate

Cursuri de limba romana in universitati de peste hotare

Cadrele didactice universitare si din invatamantul preuniversitar, in unele cazuri, pot preda cursuri de limba romana la universitatile din strainatate. Durata unui astfel de mandat este de cel mult sase ani, iar universitatea din Romania unde este titular trebuie sa-i rezerve postul in tot acest timp. Printre tarile in care sunt disponibile astfel de posturi se numara SUA, Italia, Germania, Israel, Suedia,

Portugalia si Mexic.

Cadrele didactice universitare pot lucra la universitatile din strainatate unde vor preda cursuri de limba, cultura si civilizatie romaneasca. Reglementarile legate de recrutarea, selectia si evaluarea lectorilor romani care vor fi titularii unor astfel de cursuri au fost aprobate printr-un ordin al ministrului educatiei, cercetarii si tineretului si publicate in Monitorul Oficial nr. 553 din 22 iulie. Concursurile pentru ocuparea acestor posturi sunt organizate de Institutul Limbii Romane si sunt publicate pe site-ul institutiei - www.ilb.ro, pe site-ul Ministerului Educatiei si in presa de mare tiraj.

Printre facilitatile acordate lectorilor care vor promova cunoasterea limbii romane dincolo de hotarele tarii se numara plata unei indemnizatii lunare neimpozabile pentru cheltuieli curente pe durata deplasarii, un transport international dus-intors si manuale, carti, periodice de specialitate pe care Institutul le contracteaza pentru universitatile straine partenere.

Viitorii lectori de limba romana trebuie sa fie, obligatoriu, absolventi ai unei facultati de filologie si sa aiba experienta in predarea limbii romane pentru straini. De asemenea, este obligatorie si cunoasterea unei limbi de circulatie internatioanla si, la cererea universitatii din strainatate, cunoasterea limbii din tara respectiva. La aceste cerinte se adauga si desfasurarea unei activitati didactice si stiintifice, participarea la proiecte internationale, trei recomandari de la universitatile unde si-a desfasurat activitatea si realizarea unui proiect de activitate. Cadrele universitare trebuie sa aiba aprobarea Senatului universitatii romanesti unde sunt titulare. Cei care vor obtine un post de lector in strainatate nu trebuie sa-si faca griji referitoare la pierderea postului pe care l-au avut in tara. Potrivit legii, Senatul universitatii romanesti este obligat sa rezerve postul pe intreaga durata a desfasurarii activitatii in strainatate.

Comisia de concurs va fi formata din sapte membri: directorul Institutului Limbii Romane, directorii generali ai Directiei de management pentru invatamantul superior si al Directiei pentru relatii internationale din cadrul Ministerului Educatiei, un reprezentant al Academiei Romane, doi profesori universitari de specialitate si un repre-
zentant al Ministerului Afacerilor Externe.Pentru a participa la concurs, candidatii trebuie sa depuna un dosar care trebuie sa contina opt documente. In afara cererii de inscriere la concurs, a unei fotocopii de pe diploma de absolvire a facultatii si a unui CV in format european completat atat in romana, cat si intr-o limba de circulatie internatioanla, la dosar vor mai fi atasate lista de lucrari publicate si extrase din studii, aprobarea Senatului universitatii, proiectul in care se detaliaza activitatea pe care o vor desfasura in strainatate. Fotocopia de pe diploma de masterat, de pe adeverinta care confirma calitatea de doctorand sau de pe diploma de doctor in filologie si recomandarile sunt elementele care vor completa dosarul de candidatura.

Activitate stiintifica

Chiar daca posturile de lectori la universitatile din strainatate se adreseaza cadrelor universitare, in cazul in care niciun cadru universitar nu-si depune candidatura, se va permite participarea la concurs a profesorilor din invatamantul preuniversitar. Cerintele sunt asemanatoare, cu mentiunea ca profesorii trebuie sa aiba opt ani experienta in predarea limbii si literaturii romane si trebuie sa aiba gradul didactic I sau II.

Este important de mentionat faptul ca profesorii sau cadrele universitare pot candida doar pentru un singur loc si nu pot depune dosare pentru mai multe locuri in acelasi timp.

In ceea ce priveste perioada de timp pentru care lectorii romani pot fi angajati in strainatate, aceasta este de trei ani universitari. Dupa expirarea celor trei ani, perioada poate fi prelungita cu inca trei ani, daca lectorul respectiv obtine acordul prealabil al Senatului universitatii romanesti. In cazul lectorilor din mediul preuniversitar, mandatul este de patru ani, cu posibilitatea de prelungire de inca un an. Insa, cadrele universitare nu pot petrece mai mult de sase ani in strainatate, iar cele din invatamantul preuniversitar, mai mult de cinci ani.

Actvitatea lectorilor va fi atent monitorizata in fiecare luna de Institutul Limbii Romane. Printre aspectele ce vor fi urmarite se afla activitati curriculare si extracurriculare si prestigiul profesoral - cartile sau cursurile publicate sau in curs de publicare, articolele publicate, lucrari prezentate la manifestari stiintifice.

Drepturile de proprietate intelectuala asupra continutului acestui articol apartin S.C. Media Casa Press S.R.L, compania care editeaza "Financiarul".
Articolul poate fi preluat in limita a 500 de caractere, cu conditia sa fie insotit de textul: "Sursa: Financiarul" si link catre www.financiarul.com. In caz contrar, vom actiona conform legilor privind protectia drepturilor de proprietate intelectuala.
Sursa: financiarul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare