14 sept. 2008

S-a semnat lista alimentelor nerecomandate prescolarilor si scolarilor

Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, a semnat ieri ordinul prin care se stabileşte lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor, în conformitate cu Legea pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar. Actul normativ prevede criteriile pentru care diferite categorii de alimente se încadrează în categoria alimentelor nerecomandate copiilor, criterii universal recunoscute ca esenţiale pentru o nutriţie sănătoasă.
Scopul principal al acestui act normativ este, în primul rând, educativ asupra copilului, prin crearea unui comportament alimentar sănătos. Ordinul este doar o primă măsură în domeniu şi urmează a fi modificat şi completat în funcţie de evoluţia legislaţiei şi a recomandărilor Uniunii Europene, de progresul ştiinţific şi tehnic în domeniu, precum şi de aplicarea unor politici consistente de prevenţie.

Ce se interzice
Între alimentele interzise a se vinde în magazinele din incinta şcolilor se numără hamburgerii, pizza, chipsurile, alunele.
În realizarea listei s-a pornit de la premiza că, pe parcursul programului şcolar (4-6 ore pe zi), necesităţile copilului sunt reprezentate de echivalentul unei gustări, respectiv maxim 10% din valoarea calorică zilnică, reprezentând 300 de kilocalorii.
Obezitatea infantilă

Ministerul Sănătăţii Publice subliniază faptul că procesul de orientare către o alimentaţie sănătoasă nu poate fi realizat exclusiv prin interzicerea comercializării anumitor alimente în incinta şcolilor. 'Acest proces necesită o viziune integrativă, pe termen lung, prin efortul susţinut al tuturor celor care sunt implicaţi în educarea şi creşterea copiilor', susţin reprezentanţii MSP. Ordinul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare la trei zile de la publicare. Inspectori ai Autorităţii de Sănătate Publică vor efectua controale la chioşcurilor din incinta şcolilor pentru a verifica dacă acestea comercializează alimente 'nesănătoase'. Este vorba de alimentele care au un conţinut ridicat de grăsimi, zahăr şi sare, de cele neambalate sau neetichetate. În cazul în care nu se vor respecta aceste reguli, comercianţii vor fi sancţionaţi cu amenzi.Potrivit statisticilor, 40% dintre copii suferă de obezitate, iar obezitatea infantilă a crescut cu 8% din cauza alimentaţiei nesănătoase.
Sursa:http://www.estradamm.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=2589&Itemid=73

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare