15 nov. 2008

13 facultăţi de medicină, anchetate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării

Anchetă de proporţii la 13 facultăţi de medicină din ţară. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a declanşat controale în instituţiile de învăţământ, după ce autorităţile din Italia au descoperit că în peninsulă lucrau ca medici stomatologi oameni care au obţinut ilegal diplome în România.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării precizează că desfăşoară acţiuni de control în toate cele 13 instituţii de învăţământ superior cu profil medical care funcţionează la nivel naţional.Potrivit comunicatului ministerului, controlul vizează trei direcţii: înmatricularea, mobilitatea şi transferul studenţilor străini în ţara noastră, în vederea aplicării normelor europene referitoare la statutul de cetăţean UE sau non-UE. Concluziile rapoartelor rezultate în urma acestor verificări vor duce la implementarea de măsuri administrative şi legale pentru reglementarea domeniului sistemului de învăţământ superior medical din România. Ancheta MEC s-a terminat la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti. Concluzia la care s-a ajuns este aceea că cetăţenii italieni care studiau aici chiar au venit la cursuri, deci în acest caz nu poate fi vorba de diplome false.
Decan la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti, Dan Slăvescu, a afirmat că în instituţia de învăţământ din care face parte "nu există niciun caz cu astfel de probleme, având în vedere că toţi studenţii au fost prezenţi". Slăvescu a menţionat că anul acesta s-au făcut patru controale de către organele abilitate. "Au stat de vorbă cu absolut toţi studenţii străini prezenţi la noi pentru a vedea dacă ştiu limba română, dacă sunt prezenţi la cursuri, dacă sunt în grupe cu studenţi români, dacă cunosc numele cadrelor didactice de la cursuri, numele colegilor români din grupe", a declarat Dan Slăvescu. De asemenea, decanul de la Titu Maiorescu spune că au fost verificate toate cataloagele, lucrările de control pe care le-au dat studenţii străini, au fost văzute inclusiv registrele matricole.
În ceea ce priveşte ale trei facultăţi, din Arad, Constanţa şi Oradea, Ministerul Educaţiei anchetează în continuare modul în care s-au eliberat diplomele studenţilor, mai ales că toate facultăţile de stomatologie din România au doar cursuri la zi.
Cornel Antal, rectorul Universităţii Oradea, spune că problemele din universitatea pe care o conduce se referă la diplome de licenţă eliberate în august 2007. "Referitor la aceste diplome au fost efectuate mai multe verificări de către organele abilitate şi minister. În prezent, situaţia acestor diplome se află în ancheta DNA", a spus Antal. "Din 2007, de când sunt rector, eu am continuat cercetările şi m-am asigurat de prezenţa studenţilor la cursuri. Pentru anul universitar 2007 - 2008 a fost verificată prezenţa tuturor studenţilor de la stomatologie, nu numai cei din Italia. Cei care nu au frecventat orele, nu au putut intra în examene", a adăugat rectorul din Oradea.
"M-am asigurat de cunoaşterea limbii române de către aceşti studenţi. Am găsit câţiva care nu aveau încă testul de limba română, dar, în prezent, toţi străinii care sunt studenţi au testul de limba română luat cu o comisie de la Facultatea de Litere", a mai spus Antal. Florin Gheorghe, preşedinte ACDE România, consideră că situaţia din întregul învăţământ este gravă. "Cazul de la Oradea a surprins pe toată lumea prin gravitatea lui deoarece s-au eliberat diplome pentru oameni care nu au fost la cursuri şi în specializări care nici măcar nu există în nomenclatorul Ministerului Sănătăţii. Este foarte grav să-i dai diplomă unui cetăţean care nici măcar nu ştie limba română", a spus Gheorghe. Acesta a precizat că şi la Iaşi şi Târgovişte au fost semnalate cazuri de diplome acordate în acelaşi mod.
Mircea Ifrim, fostul decan al Facultăţii de Medicină, a declarat pentru Realitatea TV că există anumite filiere de crimă organizată în San Marino, Lugano şi Germania, care s-au ocupat de realizarea de diplome false.
"Mai grav este că cei care au semnat acele dimplome false încă predau şi se află în învăţământ, iar semnatarii acelor diplome false sunt Adrian şi Teodor Magyar", a acuzat fostul decan.
Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, a declarat că facultăţile de medicină nu puteau să emită diplome de studii aprofundate: "ele nu pot emite, după licenţă, decât diplome de rezidenţiat sau de competenţă". Pe de altă parte, Andronescu a admis că, dacă universitatea a decis să organizeze astfel de studii şi are studenţi care vin la cursuri, care parcurg toată programa, atunci ea poate să emită şi o diplomă.
"În mod normal, o diplomă care pleacă din România, pleacă cu un aviz al Ministerului de Externe. Pentru studenţii străini care vin la studii în România, conform reglementărilor în vigoare, ei vin prin MEC şi sunt trimişi universităţilor unde urmează să îşi obţină diploma de licenţă. În mod normal există mecanisme de control pe fiecare verigă. Răul trebuie căutat la universitatea care a produs aceste diplome", a declarat Ecaterina Andronescu.
Eliberarea de diplome false unor studenţi străini de către universităţi din ţara noastră nu e o noutate.
Toată povestea a început în perioada 2000 - 2004, perioadă în care mai mulţi cetăţeni italieni figurau ca fiind studenţi în România, dar, în aceţaşi tim, ei profesau în Italia. În urma unor anchete făcute de autorităţile italiene s-a ajuns la concluzia că cetăţenii italieni au obţinut aceste diplome printr-un fals.
În 2000, Ambasada Italiei atenţiona Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică că 63 de cetăţeni italieni obţinuseră ilegal diplome de licenţă eliberate de Facultatea de Medicină din Iaşi. Mai exact, studenţii italieni au intrat în licenţă fără să susţină o serie de examene. Mai mult, o parte dintre ei nici nu aveau documentele necesare pentru susţinerea licenţei, cum ar fi diploma de bacalaureat.
Un alt scandal al diplomelor false s-a petrecut în 2006 la Universitatea de Medicină din Oradea. Anchetatorii au descoperit că facultatea a eliberat străinilor de-a lungul timpului peste 20 de diplome, în specializări care nici măcar nu există în România.
Sursa: Realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare