22 nov. 2008

proiect Ordonanta modificare Statut Personal didactic

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată şi a Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare cu modificările şi completările ulterioare

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I. Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 5 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art. 5.

(1) Funcţiile didactice sunt:

a) în învăţământul preşcolar: educator/educatoare; institutor/institutoare; profesor pentru învăţământul preşcolar;

b) în învăţământul primar: învăţător/învăţătoare; institutor/institutoare; profesor pentru învăţământul primar; profesor”

2. Articolul 7 alineatul (1), literele c), d), e), f) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art.7.

(1) Pentru ocuparea funcţiilor didactice trebuie îndeplinite următoarele condiţii de studii:

c) pentru funcţia de institutor - absolvirea cu examen de diplomă a colegiului universitar pedagogic, a liceului pedagogic sau a unei şcoli echivalente, urmată de absolvirea cu diplomă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată sau de scurtă durată ori de absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat ori de absolvirea cu diplomă de licenţă sau de absolvire, urmată de un curs specific în domeniul psihopedagogic şi metodic;

d) pentru funcţia de profesor în învăţământul preşcolar şi preuniversitar obligatoriu - absolvirea, cu examen de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic ori absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată;

d^1) pentru funcţia de profesor în învăţământul gimnazial, clasele V-VIII şi clasele IX-X din şcoala de arte şi meserii - absolvirea, cu examen de licenţă ori examen de absolvire, a unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată ori a unui colegiu pedagogic de profilul postului sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic ori absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată;

d^2) pentru funcţia de profesor la anul de completare - absolvirea, cu examen de licenţă ori examen de absolvire, a unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată ori a unui colegiu pedagogic de profilul postului sau absolvirea cu diplomă a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 60 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic ori absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată;

e) pentru funcţia de profesor în învăţământul liceal şi postliceal - absolvirea cu examen de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată sau echivalentă acesteia, în profilul postului, ori absolvirea cu diplomă a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 60 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic sau absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată;

f) pentru funcţia de maistru instructor - absolvirea cu examen de diplomă a unei şcoli postliceale în domeniu sau absolvirea, cu examen de licenţă ori examen de absolvire, a unei instituţii de învăţământ superior în profilul postului sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic ori absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată;

g) pentru funcţiile de profesor documentarist, cadru didactic - tutore şi cadru didactic - mentor - absolvirea cu examen de licenţă, examen de diplomă ori examen de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată în profilul postului ori absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic ori absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată.”

3. Articolul 8 literele a), b), e), g) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art.8.

Pentru ocuparea funcţiilor didactice auxiliare trebuie îndeplinite următoarele condiţii de studii:

a) pentru funcţia de bibliotecar, de documentarist şi de redactor - absolvirea cu examen de diplomă a unei instituţii de învăţământ, secţia de biblioteconomie, sau a altor instituţii de învăţământ ai căror absolvenţi au studiat în timpul şcolarizării disciplinele de profil din domeniul biblioteconomiei; pot ocupa funcţia de bibliotecar, de documentarist sau de redactor şi alţi absolvenţi ai învăţământului superior de lungă sau scurtă durată, ai ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, ai învăţământului postliceal ori liceal cu diplomă, pe perioadă determinată, dacă au urmat un curs de iniţiere în domeniu;

b) pentru funcţia de informatician - absolvirea cu diplomă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată, de profil sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, în profilul postului ori a unei unităţi de învăţământ preuniversitar, de profil;

e) pentru funcţia de instructor-animator - absolvirea cu diplomă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată ori absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, a unei şcoli postliceale, a unui liceu pedagogic sau a echivalentului acestuia, ori a altui liceu şi absolvirea cursurilor speciale pentru obţinerea atestatului de aptitudini pentru această funcţie;

g) pentru funcţia de asistent social - absolvirea unei instituţii de învăţământ superior de profil, de lungă sau de scurtă durată, cu examen de licenţă sau de absolvire, ori absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, în profilul postului sau a unei şcoli sanitare postliceale ori a unei şcoli postliceale de conducători puericultori;

h) pentru funcţia de corepetitor - absolvirea unei instituţii de învăţământ superior de profil, de lungă sau de scurtă durată sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, în profilul postului ori a unui liceu de specialitate.”

4. Articolul 10 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art.10.

(1) Ordinea ocupării posturilor didactice din învăţământul de stat este:

a) pretransferarea personalului didactic, la cerere, în aceeaşi localitate sau în localitatea unde îşi are domiciliul, respectând prevederile art. 7 şi ale art. 13 alin. (5), care se aplică în mod corespunzător; dacă postul este solicitat de două sau mai multe persoane, se organizează concurs;

b) transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin desfiinţarea unor unităţi şcolare; transferul se efectuează respectând prevederile art. 7 şi ale art. 13, care se aplică în mod corespunzător;”

5. Articolul 43 literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art. 43.

Norma didactică de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităţilor prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) şi se stabileşte după cum urmează:

a) un post de educatoare (institutoare) sau profesor pentru învăţământul preşcolar pentru fiecare grupă de preşcolari sau pentru grupe combinate, în unităţile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădiniţele cu program prelungit şi la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture;

b) un post de învăţător (institutor) sau profesor pentru pentru învăţământul primar pentru fiecare clasă din învăţământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate;”

6. Articolul 44 alineatele (2^1) şi (4^2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art. 44.

(2^1) Învăţătorii/institutorii care predau în învăţământul primar şi profesorii pentru învăţământul primar din şcolile cu predare în limba minorităţilor naţionale au aceleaşi obligaţii de predare ca şi învăţătorii/institutorii care predau în învăţământul primar sau profesorii pentru învăţământul primar care predau potrivit planurilor de învăţământ pentru învăţământul primar din şcolile cu limba de predare română. Pentru orele efectuate în plus faţă de orele predate de învăţătorii/institutorii/profesorii pentru învăţământul primar, conform planurilor de învăţământ pentru învăţământul primar din şcolile cu limba de predare română, aceştia sunt remuneraţi prin plata cu ora.

(4^2) În situaţia în care predarea orelor de educaţie fizică nu se poate face de profesor cu studii de specialitate, acestea sunt predate de învăţătorul/institutorul/ profesorul clasei.”

Art. II. Prezenta Ordonanţă de Urgenţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

4 comentarii:

  1. LA ART.7/d CORECT ESTE ASA:,,pentru funcţia de profesor în învăţământul preşcolar şi primar obligatoriu"...pentru ca nu vor intelege secretarele si directorii.
    Trebuie trecut si in grila de salarizare functia de prof. inv. prescolar si prof. inv. primar...ca unii sunt grei de cap si nu inteleg nici cand e clar...SUNT REA ASTAZI...dar m-am saturat de atata incompetenta din partea unor directori, secretare si contabile.
    Cand e vorba sa dea oamenilor uita sau nu inteleg legea...ca e sa ia banii se desteapta imediat

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim pentru interesul dv. de a ne rezolva "problema".
    Dati-mi voie sa ma indoiesc in ceea ce priveste OU. atat de mult se tergiverseaza, incat am impresia ca o amana intentionat , ca apoi s-o faca uitata.
    Sper sa nu fie asa...dar parca nu mai se termina odata toata asteptarea noastra, care nici n-ar trebui sa fie si sa se rezolve fara nici un fel de interventie...dar asa-i la noi in Romania.
    Numai bine,

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu mai inteleg nimic!!!Ca invatator cu Liceu Pedagogic si studii in domeniu Ciclul II Bologna treb sa fiu incadrata ca profesor inv .primar.Acum apare dilema...prof.I sau II? Citind art.38 din Legea 330 eu il interpretez ca treb sa fiu incadrata la nivelul absolventilor cu studii superioare de lunga durata si atat.
    Daca poate cineva, as dori un raspuns la aceata intrebare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Învăţătorii care au ca studii doar liceu pedagogic/şcoală normală pot deveni profersori în învăţământul preşcolar şi primar fără a mai face şi alte cursuri universitare cum erau obligaţi prin Ord. MECTS nr. 5533/2011 ?

    RăspundețiȘtergere

Postări populare