29 ian. 2009

Informare FSLI ianuarie 2009


Ieri, 28.01.2009, au avut loc două întâlniri cu Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, cu Prim-Ministrul, domnul Emil Boc şi cu ministrul de finanţe, domnul Gheorghe Pogea.
Din partea Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR) am participat la ambele întâlniri.
La aceste întâlniri, Preşedintele României a prezentat efectele dezastruoase ale crizei economice ce tinde să se transforme în recesiune economică la nivelul ţării noastre. Domnia sa a formulat câteva propuneri pe care le-a discutat cu partenerii sociali:
Îngheţarea salariilor bugetarilor pe o perioadă de şase luni, chiar pentru un an.
Punctul de vedere al CSDR a fost:
a) o îngheţare a salariilor fără o „îngheţare” a preţurilor (ceea ce este imposibil într-o economie de piaţă şi, mai mult, acestea au crescut cu cca. 15-20%) ar însemna, în termeni reali, o curbă de sacrificiu.
b) o îngheţare a salariilor în formula actuală de salarizare în sistemul bugetar conservă inechităţile din sistemul actual de salarizare (salarii de 20.000 lei- alături de 600 lei)
Concluzia domnului Preşedinte Traian Băsescu a fost că nu va face presiuni asupra Guvernului pentru adoptarea aceastei propuneri.
2. Negocierea, în regim de urgenţă, a unei noi legi de salarizare în sistemul bugetar care să ducă la diminuarea salariilor mari.
Punctul de vedere al CSDR a fost:
a) în perioadă de criză, atâta timp cât nu sunt alocaţii bugetare suplimentare, nu pot fi adoptate asemenea măsuri şi într-un termen foarte scurt.
b) o reaşezare, la nivel naţional, a grilei de salarizare, între diferite categorii socio- profesionale din sistemul bugetar, nu se poate face fără reaşezarea, în prealabil, a grilei în interiorul fiecărui sector bugetar.
Nu s-a ajuns la nicio concluzie privind această propunere.
3. Referitor la problemele specifice învăţământului, am susţinut, în calitate de președinte al Federație Sindicatelor Libere din învățământ (FSLI), acordarea a 6% din PIB şi aplicarea în integralitate a Legii privind creşterea salariilor personalului didactic.
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a declarat că susţine fără rezerve acordarea a 6% din PIB. În ceea ce priveşte majorarea salarială, nu s-a pronunţat.
Urmează ca această problemă să se tranşeze în cadrul Coaliţiei şi în şedinţa de Guvern.


Preşedinte,

Aurel CORNEA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare