30 apr. 2009

COMUNICAT COMUN AL CELOR 4 FEDERATII SINDICALE DIN INVATAMANT

COMUNICAT COMUN AL CELOR 4 FEDERATII SINDICALE DIN INVATAMANT

30 aprilie ziua deciziilor

joi 30.04.2009, ora 10.00 sediu FSLI sedinta comunca a Biorurilor reunite ale federatiilor sindicale din invatamant,
ora 12.00 conferinta de presa

urmariti pe REALITATEA TV emisiunea FABRICA de la ora 11.00 care este in sediu FSLI,
precum si ANTENA 3

la ora 15.00 intalnire cu Presedintele Basescu
Voi reveni cu amanunte

29 apr. 2009

DECLARATIA INTERNATIONALEI EDUCATIEI SI ETUCE PRIVIND SITUATIA DIN ROMANIA







DECLARATIA INTERNATIONALEI EDUCATIEI SI ETUCE PRIVIND SITUATIA DIN ROMANIA
Brussels, 29 Aprilie 2009
Structura Pan-Europeana (PES) a Internationalei Educatiei, ce include ETUCE, reprezentand 141de organizatii de profesori si 11 milioane de oameni din 45 de tari europene, doreste sa-si exprime interesul despre situatia prezenta din Romania. Autoritatile din Romania au anuntat recent intentia lor de a reduce cheltuielile publice cu 1% din PIB cu scopul de a indeplini cerintele Fondului Monetar International pentru a accesa finantarea.
Cu toate ca aceasta decizie se construieste pe necesitatea de a inlocui deficitul public, masurile concretizate in reduceri sunt critice.
In acest context, PES:
Avand in vedere· politica educatiei in concordanta cu nivelul Uniunii Europene din 2000 sub acordul Strategiei de la Lisabona;
Avand in vedere ultimele mesaje· cheie despre Educatie si Training emise de Consiliul Uniunii Europene (19 Februarie 09, 6666/09), declarand in special ca “Exact in vremuri de dificultati economice importanta cheii strategice a sustinerii deschise si eficiente, educatie de inalta calitate si sisteme de training (...)trebuie continuat a fi subliniat”;
Avand in vedere ultimele Concluzii ale Uniunii Europeene· de la Consiliul Uniunii Europeene (19/20 Martie 09), care a confirmat prioritatea acordata investitiilor in educatie (7880/09: 16); · Intrucat conditiile de munca decente si oportunitatile pentru o cariera a profesorilor sunt recunoscute in linii mari ca o cerinta pentru un sistem educational de inalta calitate;
Intrucat orice impact politic asupra· conditiilor de munca ale profesorilor trebuie sa fie negociate in mod colectiv cu organizatiile din invatamant;
Intrucat prezenta criza economica· rezulta dintr-o combinatie de comportamente egoiste si periculoase intr-o lume a afacerilor si finantelor private si o politica la voia intamplarii a guvernelor nationale;
Intrucat eforturile nationale de a reduce deficitul public· si de a indeplini cerintele FMI pentru a accesa imprumutul trebuie sa fie impartit intre toti actorii din economie, primii fiind cei care conduc economia pe timp de criza;
1. Indeamna Guvernul Roman sa evite orice reduceri din buget ce ar putea pune in pericol sistemul educational si conditiile de munca ale profesorilor;
2. Invita Guvernul Romaniei si pe angajatii din invatamant din Romania la un dialog cuprinzator si convingator cu sindicatele din invatamant acoperind toate aspectele referitoare la conditiile de munca ale profesorilor;
3. Apeluri catre Guvernul Romaniei sa coordoneze efortul reducerii bugetului national impreuna cu ceilalti parteneri sociali in toate sectoarele pentru a imparti povara costurilor colective ale crizei;
4. Reitereaza suportul pentru profesorii romani si sindicatelor lor FSLI, FSI "SPIRU HARET", ALMA-MATER si FEN-Romania.
In numele Structurii Pan-Europene,PresedinteRonnie Smith

Comisiei de Dialog Social de marţi 5 mai 2009, sediu MECI

1. Proiect de Ordin pentru modificarea şi completarea Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5743/2008, cu modificările şi completările ulterioare
2. Proiect de Ordin pentru modificarea şi completarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti şi judeţele nominalizate în Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5573/2008, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5741/2008, cu modificările şi completările ulterioare
3. Proiect de Ordin pentru modificarea Calendarului mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2009 – 2010, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5742/2008, cu modificările şi completările ulterioare

28 apr. 2009

intalnire modificare metodologie

pentru a nu fi nevoit sa raspund de doua ori, vreau sa va spun ca maine la ora 11 are loc intalnirea Comisiei de Dialog Social, la sediul MECI, unde se va discuta despre modificarile metodologiei in baza noii ordonante (care inca nu este publicata in MO).
- restrangerea inaintea transferului
- trecerea de la nivel inferior la nivel superior (in conditiile studiilor) si din mediu rural in mediu urban.
A ramas in divergenta transferul celor din invatamantul special in invatamantul de masa-care nu este prinsa in textul ordonantei.
Nu se modifica alte articole din metodologie.
voi revenii maine cu amanunte.

NOI CU NOI.....VOI CU CINE?

Sedinta de Guvern de azi are un nou punct care va afecta sistemul de invatamant.
Se doreste inghetarea tuturor salariilor din sistem.
Ce sa mai povestim de "aplicarea legii(221) din prima zi de guvernare"? Era o declaratie de campanie sau, poate, chiar nu realizeaza unii ca sunt la guvernare. Sau poate mimeaza guvernarea?
Pana atunci se rectifica negativ bugetul educatiei, se "taie" sporuri de 25% si mai nou se ingheata toate salariile ( si a celor de 30000 de ron!!!) , dar SE DORESTE A FACE O LEGE A SALARIZARII PRIN CARE SA NU PIARDA NIMENI NIMIC.
Nu mai vreau sa zic decat ca nu se prea leaga declaratiile. una declara ministrii alta premierul.
Poate ar trebui diminuate salariile unor parlamentari si inalti demnitari, si apoi sa se gandeasca sa inghete salariilor celor saraci.
Nu cred ca mai putem discuta de un guvern cu de o tentativa de guvern.
ma gandesc la unele slogane
NOI CU NOI
VOI VU CINE??????

26 apr. 2009

calendarul miscarii de personal 2009

Datorita faptului ca am primit foarte multe emailuri cu modificarile la calendar, va pot spune urmatoarele
Calendarul modificat il gasiti AICI.
daca aveti nelamuriri va rog sa le scrieti la comentarii.
Multumesc pentru intelegere.
P.S. Multumesc lui Levi, colegul de la FSLI, pentru suport.

agenda 27-30.04.2009

luni 27.o4.2009 ora 11.00 conferinta de presa SLIMM
marti 28.04.2009 comisie de lucru sediu MECI- modificarea metodologiei de miscare de personal
miercuri 29.04.2009 sediu MECI- sedinta Colegiu Central de Disciplina
joi 30.04.2009 sediu FSLI sedinta comunca a Biorurilor reunite ale federatiilor sindicale din invatamant, conferinta de presa
joi 30.04.2009 palatul Cotroceni intalnire intre liderii de sindicat din invatamant si Presedintele Romaniei.

In functie de evolutia evenimentelor o sa revin cu date suplimentare
Numai de bine si astept sugestii la anumite puncte din agenda FSLI si SLIMM

25 apr. 2009

ECATERINA ANDRONESCU LA CONSILIUL NAŢIONAL FSLI

La invitaţia conducerii FSLI, ministrul educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu a participat la şedinţa Consiliului Naţional al FSLI din data de 24 aprilie 2009. Pe parcursul a aproximativ două ore a răspuns la întrebările adresate şi a prezentat unele din intenţiile domniei sale pentru perioada următoare. Vă prezentăm, sintetic, intervenţia doamnei ministru.
Schimbări la conducerea inspectoratelor şcolare

„Nu am porniri de a face schimbări politice. Doar schimbări pentru a creşte performanţa. Unii inspectori şcolari generali au prezentat directorilor altceva decât s-a cerut de la minister. Voi merge din judeţ în judeţ pentru a mă întâlni cu directorii de şcoli. Schimbările nu vor afecta şi directorii de şcoli.”
Noi credem că, în perioada imediat următoare, la conducerile inspectoratelor şcolare vor fi numite persoane noi. Nu va scăpa nici un judeţ. Problema este dacă persoanele ce vor fi numite vor fi selecţionate pe criteriul competenţei !
Bugetul MECI
„PIB-ul are astăzi o altă valoare estimată. Nu ştim cât va fi în a doua jumătate a anului. Este un an foarte dificil din punct de vedere financiar, dar vă asigur că sistemul nu va fi pus în dificultate. Avem asigurări că vor fi bani suficienţi pentru salarii până la sfârşitul anului. Vă rog şi vă cer să cheltuim cu mai multă responsabilitate banul public.”

În legătură cu cheltuirea banului public, adresaţi-vă administraţiei locale şi inspectoratelor şcolare !
Legea 221 din 2008
„Legea 221 a fost omorâtă de O.U.G. 151 a lui Tăriceanu. Nu am renunţat nici o clipă, dar mi-e foarte greu acum să spun când şi în ce măsură economia va permite creşteri salariale. Aş fi cel mai fericit om să vă spun de când cresc salariile. Vom face încercări succesive, se aşteaptă, după data de 5 mai, o revigorare economică.”
Parcă în campania electorală spuneaţi cu totul altceva…
Legea salarizării unitare în sistemul bugetar
„Sper ca Ministerul Muncii şi Guvernul să aibă puterea de a înscrie învăţământul pe o grilă corespunzătoare profesional. Aşezarea pe o grilă corectă ar putea însemna o creştere salarială mai mare în următorii ani.”
Noi sperăm ca şi MECI, nu numai noi, sindicatele, să susţină mai puternic aşezarea pe orizontală a profesorului la nivelul real al importanţei sociale a muncii.
Descentralizarea
„În procesul de descentralizare suntem sprijiniţi şi de experţii Băncii Mondiale. Calendarul impus de B.M. este ca până pe 5 mai să elaborăm principalele criterii. Nu putem ca până pe 5 mai să stabilim formula de finanţare şi să intrăm cu ea din anul şcolar următor. Nu doresc prin descentralizare o politizare a învăţământului. Sunt îngrijorată, dar nu mă sperie până la capăt.”
Şi noi suntem foarte îngrijoraţi şi credem că vom asista la o politizare nemaiîntâlnită dacă nu se iau măsuri ferme.
Legile învăţământului
„Pachetul de legi se încearcă a fi finalizat în cele mai bune condiţii. Sunt de părere că trebuie să avem o singură lege a învăţământului, care să fie aplicabilă 10-12 ani. Doresc ca aceste legi să le facem împreună, cu cât mai multă înţelepciune şi să le promovăm cât de repede vom fi în stare.”
Noi avem puţin altă părere, proiectele de lege există deja de mult timp, ele ar trebui rediscutate rapid şi trimise la parlament.
Modificări la mişcarea personalului didactic
„De anul acesta se aplică transferul rural-urban, gimnaziu-liceu. Avem în acest moment 68.000 de suplinitori, lucru care nu dă sistemului stabilitate şi calitate. Sunt optimistă în ceea ce priveşte efectele acestei ordonanţe.”
Aici suntem de acord. Dar să nu uităm că această modificare a statutului s-a făcut numai în urma solicitărilor noastre repetate şi nu la iniţiativa ministerului !
Desfiinţarea S.A.M.- urilor
„S.A.M.-urile nu au fost desfiinţate. Nu au primit anul acesta cifră de şcolarizare pentru că specializările nu erau cerute pe piaţa muncii. Timp de un an vom pregăti cifrele de şcolarizare pentru anul viitor cu acele specializări care sunt cerute pe piaţa muncii.”
Până la anul mai este mult şi multe se pot întâmpla. Sperăm ca să nu uitaţi până atunci, sau poate vă răzgândiţi, sau poate…
Educaţia fizică la licee
„Până acum în planurile-cadru am avut un număr diferit de ore de educaţie fizică. Nu mai există mişcare sportivă de masă şi bază de selecţie pentru sportul de performanţă. Condiţionăm completarea normei profesorului cu cele 2+1 ore din afara planului-cadru care nu se acordă decât dacă aceste ore se fac (există echipe, ansambluri sportive). Vor apărea documente în curând. Doresc să reluăm competiţiile la nivelul şcolii, mişcarea sportivă de masă.”
Ne-aţi ameţit de tot cu orele acestea care ba sunt obligatorii, ba sunt facultative, ba intră în normă, ba… Credem că nu v-ar strica puţin sport, doamna ministru !

Au fost abordate şi alte aspecte, i s-au adus la cunoştinţă doamnei ministru probleme cu care ne confruntăm în judeţe. De asemenea, doamna ministru a prezentat unele din intenţiile sale în ceea ce priveşte formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice, modificările care se vor face în curriculum etc. Permanent ne-a solicitat colaborarea în realizarea reformei învăţământului. În general, intenţii frumoase, dar noi mai vrem şi şcoli mai frumoase, şi condiţii de muncă mai bune, şi salarii mai atractive, şi multe altele...
Sursa SIT BARLAD

marti 28 aprilie se modifica Metodologia

marti 28 aprilie, la sediu MECI are loc sedinta comisiei de lucru pentru modificarea Metodologiei de miscare de personal in invatamantul preuniversitar.

23 apr. 2009

ȘEDINȚA CONSILIULUI NAȚIONAL AL F.S.L.I. - 24 APRILIE 2009

ȘEDINȚA CONSILIULUI NAȚIONAL AL F.S.L.I. - 24 APRILIE 2009

Aberatiile continua- politizarea la fel

Nu credeam ca o sa fiu interesat vreodata de numirea directorilor de unitati scolare, insa ultima ordonanta in domeniu (OU 37 din 22.04.32009) ma face sa sustin ca se doreste continuarea politizarii si a haosului in masurile ce privesc domeniul invatmantului.
Astfel prin aceasta ordonanta se spune la Art II alin 2
" Contractelede management educational incheiate in temeiul Legii nr.128/1997 ... si aflate in derulare inceteaza in termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta"
adica din 6 mai 2009 orice director poate fi schimbat fara motiv, adica politic.
Mai mult vor trebui organizate concursuri de director in TOATE unitatile scolare.
Oare de ce? Care este scopul?
In afara de o masura politica si pentru politizarea si mai puternica a sistemului de conducere in invataman nu vad.
Halal guvernare

Informare FSLI transfer rural-urban


INFORMARE


În urma demersurilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Guvernul României a adoptat ieri, 22.04.2009, Ordonanţa de Urgenţă privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului, prin care se reglementează salarizarea absolvenţilor ciclului Bologna, precum şi posibilitatea pretransferării cadrelor didactice din mediul rural în cel urban şi de la un nivel inferior de învăţământ la un nivel superior.
Condiţia pentru pretransferul din mediul rural în cel urban este dată de obţinerea mediei minim şapte la concursul naţional de titularizare sau minim şapte la repartiţia guvernamentală.
În ceea ce priveşte pretransferarea între nivelurile de studiu, aceasta poate fi făcută cu condiţia parcurgerii unui program de perfecţionare/formare continuă în ultimii cinci ani.
Menţionăm faptul că această ordonanţă de urgenţă va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial şi va produce efecte asupra mişcării personalului didactic în anul şcolar 2008/2009.


DEPARTAMENTUL COMUNICARE,

Claudia PUZDREA

P.S.Urmeaza modificarea ordinului cu privire la miscarea de personal pana luni 27 aprilie 2009, pentru a putea intra in vigoare odata cu transferul de anul acesta.

22 apr. 2009

ordonanta de modificare a Statutului a fost adoptata azi

Ceea ce a fost motiv de multe comentarii a fost adoptata azi
In momentul in care fac rost de forma finala o sa revin
Cu ajutorul presei (careia ii multumesc si pe aceasta cale= am ami aflat
--EDUCAŢIE-TITULARIZARE-/Profesorii care au obţinut media 7 la titularizare se pot transfera din mediul rural în cel urban

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Profesorii care au obţinut cel puţin media 7 la examenul de titularizare şi au optat pentru mediul rural se vor putea transfera în mediul urban, acelaşi lucru fiind posibil şi pentru cadrele didactice din mediul urban care au obţinut media 7 şi doresc să se transfere în mediul rural.
Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care face posibil acest transfer.
"Este vorba de o încercare de a pune pe picior de egalitate pe cei care s-au titularizat cu aceeaşi medie. Începând din 2001, media de titularizare este 7, indiferent că solicitarea de titularizare a fost pentru mediul rural sau pentru mediul urban. Până în acel moment era 5 pentru mediul rural şi 7 pentru mediul urban. Întrucât sunt mulţi titularizaţi cu această medie şi funcţionează în mediul rural şi ne aflăm în perioada de transferare, mi se pare că este firesc să dezlegăm transferul şi pre-transferul între cele două medii dacă îndeplinesc condiţia de medii", a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în şedinţa Executivului.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, a arătat însă că, odată cu anul şcolar viitor, şi examenele de titularizare vor trebui descentralizate şi organizate la nivelul fiecărei şcoli.
"Ştim cât de uşor se scoate o notă în mediul rural şi cât au de pătimit unii copii buni care sunt la licee serioase în oraşe, care termină cu note normale - 7, 8, 9, ceilalţi au toţi 10, şi pe urmă apele se cern. Când discutăm de descentralizare, vreau să vă atrag atenţia că vom discuta despre titularizarea pe şcoală, nici măcar pe mediul rural şi mediul urban. Sunt lucruri pe care, cu tot respectul faţă de sindicate, ştiu că asta-i viaţa, trebuie să le înţeleagă şi dânşii: performanţă vrem toţi! Nu am nimic împotriva ordonanţei. Pe termen scurt, acest an universitar, probabil, de acord, dar pe urmă ne schimbăm complet optica vis-a-vis de învăţământul românesc şi de reforma lui, mai ales că toate partidele politice au semnat Pactul pentru educaţie", a afirmat Vasile Blaga.
Ecaterina Andronescu a fost de acord că va fi nevoie de organizarea în viitor a examenelor de titularizare la nivelul şcolilor, dar a arătat că prevederile ordonanţei se referă la notele obţinute în aceleaşi condiţii de toţi profesorii, indiferent că ei sunt din mediul rural sau urban.
"Este vorba de titularizarea celor care au participat la o competiţie naţională. Deci toţi au participat la aceelaşi examen, notele obţinute sunt în aceleaşi condiţii, iar această ordonanţă mai poate aduce un plus, şi anume să micşorăm numărul navetiştilor", a spus ministrul Educaţiei.
Prin ordonanţa de urgenţă se recunoaşte totodată în premieră titlul de profesor învăţător şi de profesor educator pentru primii abslovenţi ai titlului I de licenţă Bologna.
Ovidiu Bărbulescu, Alexandru Moise, ovidiu.barbulescu@mediafax.ro, alexandru.moise@mediafax.ro



Guvernul a adoptat o OUG privind titularizarea profesorilor
Bucureşti, 22 apr /Agerpres/ - Executivul a adoptat, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, o ordonanţă de urgenţă cu privire la situaţia profesorilor şi a transferurilor de cadre didactice între mediul rural şi urban.
Potrivit ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, este vorba despre o încercare de a-i pune pe picior de egalitate pe cei care s-au titularizat cu aceeaşi medie, indiferent dacă examenul s-a desfăşurat în mediul rural sau urban.
Andronescu a spus că toţi profesorii participă la o competiţie naţională pentru titularizare şi, ca urmare, notele sunt obţinute în aceleaşi condiţii.
"Începând din 2001 media de titularizare este şapte indiferent dacă solicitarea de titularizare a fost pentru mediul rural sau urban. Până în acel moment era cinci pentru mediul rural şi şapte pentru mediul urban. Întrucât sunt mulţi titularizaţi cu această medie care funcţionează în mediul rural şi ne aflăm în perioada de pretransferare mi se pare că este firesc să dezlegăm transferul şi pretransferul între cele două medii. (...) Acesta este unul din obiectivele OUG, al doilea este de recunoaştere a titlului de profesor-învăţător şi profesor-educator pentru cei care au terminat ciclul întâi de licenţă Bologna", a precizat ministrul Educaţiei.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, a afirmat că nu are nimic împotriva ordonanţei, dar a explicat că aceasta trebuie aplicată pe termen scurt.
"Când vorbim despre descentralizare vorbim despre descentralizarea pe şcoală, nici măcar pe mediul rural sau urban. Sunt lucruri care, cu tot respectul pentru sindicate, ştiu că asta este viaţa. Performanţă vrem toţi. Nu am nimic împotriva ordonanţei, pe termen scurt, probabil pentru acest an şcolar sunt de acord, pe urmă ne schimbăm complet optica vizavi de învăţâmânt şi de reforma lui", a susţinut Blaga.
Premierul Emil Boc a calificat drept bine-venită propunerea MECI, afirmând că este vorba despre o situaţie discriminatorie care trebuie corectată. AGERPRES/(Georgiana Tănăsescu)

21 apr. 2009

21.04.2009 Comunicat FSLI

Aproape 70 % dintre salariaţii din învăţământul maramureşean sunt de acord cu greva în perioada tezelor unice

Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş a finalizat referendumul privind formele de protest la care sunt hotărîţi să recurgă membrii de sindicat.
Astfel, 59,19% dintre aceştia sunt de acord cu miting la Bucureşti, 67,95% optează pentru grevă generală în zilele desfăşurării tezelor unice; iar 61,70% pentru grevă generală luna iunie. De asemenea iar 60,15% optează pentru boicotarea examenului de bacalaureat.
Joi, 23.04.2009 la ora 13.00, la sediu FSLI, va avea loc şedinta Biroului Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, la care SLIMM este afilat, iar vineri 24 aprilie 2009, ora 10.00 la sediul FSLI, va avea loc şedinta Consiliului National al FSLI, unde se va analiza rezultatul referendumului pentru declanşarea acţiunilor de protest şi se va stabili Strategia FSLI în contextul evoluţiei evenimentelor din ultima perioada.

Conform statutului FSLI, Consiliul Naţional este constituit din reprezentanţii desemnaţi de organizaţiile sindicale afiliate, în care sunt incluşi, de drept, membrii Biroului Operativ şi ai Colegiului Naţional al Liderilor. Norma de reprezentare în Consiliul Naţional este de 1/2000 din membri organizaţiilor sindicale afiliate, adica 104 persoane. Din partea SLIMM vor participa patru persoane.

Sperăm că la programul de acţiuni propus de FSLI, să se alinieze şi celelalte federatii.

16 apr. 2009

Sărbători fericite

Sfintele Sărbători de Paşte sunt întotdeauna prilej de purificare, apropiere de cei dragi şi regăsire.
Clopotele de la miezul nopţii să ne înfiripe speranţa în minte şi inimă, Lumina Învierii să ne călăuzească paşii spre împliniri, succese şi linişte sufletească.

Hristos a înviat!

Economie la bugetul statutului, pe spatele elevilor

Prin nota MECI 31699 din 14 aprilie 2009 se specifica ca "de la 1 martie, plafonul maxim al venitului lunar brut pe membru de familie este de 150 lei.". In 18 septembrie 2008, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului anunta ca va continua şi în anul şcolar 2008-2009 programul naţional de protecţie socială "Bani de liceu".Sprijinul financiar "Bani de liceu" se acordă pe bază de cerere, formulată de elev cu autorizarea reprezentantului legal, înregistrată până la data de 1 octombrie 2008 , la unitatea de învaţământ la care elevul este înscris.Venitul brut lunar pe membru de familie realizat în ultimile 3 luni anterioare depunerii cererii este de maximum 200 lei, conform Art. 30 din Legea nr. 388/31.12.2007, Legea bugetului de stat pe anul 2008.

Adica, la O LUNA SI JUMATATE de cand "trebuia" sa intre in vigoare in conditiile in care banii sunt deja platiti elevilor.

Mentionez ca din datele mele : la nivelul tarii, totalul este de 22567 copii care pierd acest sprijin financiar. pe luna, asta inseamna 4062060 lei... iar pentru cele (aproximativ) 3 luni in care elevii ar fi primit ajutorul, rezulta o "economie" la nivelul MECI de 12186180 lei.
Oare chiar sunt sacrificati si elevii?

Nota MECI AICI
Metodologi Bani de liceu AICI

Multumesc colegilor de pe forum pentru informatii, in special gabi.2004

FSLI decide in 23 -24 aprilie progrmul de actiuni

Joi 23 aprilie 2009, ora 13.00, la sediu FSLI, va avea loc sedinta de Birou Operativ al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant iar vineri 24 aprilie 2009, ora 10.00 la sediul FSLI, va avea loc sedinta Consiliului National al FSLI unde se va analiza rezultatul referendumului pentru declansarea actiunilor de protest si se va stabili Strategia FSLIin contextul evolutiei evenimentelor din ultima perioada.
COnform statutului FSLI Consiliul Naţional este constituit din reprezentanţii desemnaţi de organizaţiile sindicale afiliate, în care sunt incluşi, de drept, membrii Biroului Operativ şi ai Colegiului Naţional al Liderilor. Norma de reprezentare în Consiliul Naţional este de 1/2000 din membri organizaţiilor sindicale afiliate, adica 104 persoane.
Sper ca la programul de actiuni sa se alinieze si celelalte federatii.

Potrivit rezultatelor parţiale ale referendumului printre membrii FSLI din 14 judeţe privind acţiunile de protest, aproximativ 80% dintre sindicalişti vor boicotarea examenelor naţionale, iar 60 % susţin declanşarea grevei generale.

Vai de ea Educatie ... fizica

O noua "solutie" gasita nu stiu pe unde de catre doamna ministru, pentru reformarea sistemului de invatamant.
Anume "Elevii ar putea merge din nou la şcoală şase zile, ca înainte de 1989. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a propus în Comisia senatorială pentru învăţământ ca orele de sport să fie ţinute sâmbăta sau duminica. Ea a precizat, însă, că aplicarea acestei soluţii rămâne la latitudinea profesorilor şi a conducerii şcolilor.
ma si intreb decand nu a fost prin scoala doamna ministru si daca aceasta idee este plecata de la dansa sau de la un "anumit consilier".
Poate nu stie ca inca la nivelul sistemului de invatamant OLIMPIADA NATIONALA A SPORTULUI SCOLAR(ONSS), LA DIFERITE DISCIPLINE SE DESFASOARA SAMBATA .
Totodata sunt unitati unde se desfasoara orele extrauriculare si uneori alte activitati sportive, BENEVOL , de catre profesorii de educatie fizica tot sambata.
Vreau sa nu uitam de Codul muncii care prevede ca sambata si duminica se plateste dublu si nici de faptul ca, practic nu vin la scoala numai profii de sport. Buget avem rectificat negativ insa "solutii salvatoare" gasim. MAine poate nme trezim ca orele de religie le facem dumincica sau te miri mai ce
Nu pot sa remarc decat un singur lucru. Ori doaman ministru are o problema cu sportul din Romania ori e nostalgica dupa perioada dinainte de 1989.
Oricare ar fi motivul ii sugerez ceva: E nevoie de reforma in sistem si de asta e nevoie de resursa financiara si umana; iar aceasta reforma nu se poate face prin masuri sporadice si nefundamentate ci in ansamblu ei pornind de la un cap si ajungand acolo unde dorim sa fie invatamantul romanesc.
Sper totusi ca dupa Sarbatorile de Paste sa invie un nou sistem de invatamant iar masurile care vor fi luate nu vor bulversa sistemul asa cum se intampla de vreo 3,4 luni incoace.
Numai de bine.

Calendarul activităţilor extraşcolare 2009 - regionale şi interjudeţene - Nota nr. 31832/15.04.2009

Calendarul este AICI

Medicul primar, egal cu tenorul şi căpitanul la salariu

despre invatamant in presa: Medicul primar, egal cu tenorul şi căpitanul la salariu

15 apr. 2009

SCARBA

Acesta este sentimentul pe care il am azi. De ce?
Pentru ca vad cat de indiferenti sunt cei care conduc vremelnic sistemul de invatamant romanesc. Il conduc e prea mult spus pentru ceea ce fac. Il fac si mai scarbos, privit de sus in jos.
Ce ma indeamna la acest sentiment?
In primul rand cresterile salariale amanate de atatea luni si in al doilea rand amanarea nejustificata a ordonantei de modificare a Statutului Personalului Didactic.
Daca in primul caz era nevoie de buget mai mare ( desi daca s-ar acorda 6% din PIB, oricat de batut de criza este acest PIB, ar fi sufiicienta sursa de finantare) in cadrul celui de al doilea nu este nevoie decat de bunavointa.
Era un lucru care mai armoniza cat de cat sistemul, si asa batut de soarta.
Dar tratarea situatie este facuta in doi peri.
Interesul este nul. Lamentare, cat inacape.
De aici scarba cu care inchei ziua de azi.
Nu mai am nicio incredere ( desi pana azi era inca putina farama) in actuala conducere a MECI-ului.
Se vede un singur lucur, ii intereseaza orice, dar ORICE ce nu are legatura cu invatamantul. Decat cu castigarea capitalului politic.
Oare de ce suntem condamnati, noi romani, la inca un moment de batere a pasului pe loc.
Daca sintetizez cele 4 -5 luni care au trecut, cu noul minister, nu am identicicat nici un lucru, dar absolut nici un lucru bun facut de catre ei.
SI atunci?
De ce sa ma mir ca imi e scarba.
Scarba de neexplicat.
Dar, fiind putine momente pana la Sarbatorile de Paste, cred ca ar trebui sa inchei cu speranta, ca aceste sarbatori o sa ii lumineze pe cei care ar trebui sa fie luminati demult.
Sa auzim numai de bine si sa ne vedem sanatosi si plini de sperante dupa aceste sarbatori.
Sarbatori fericite

Despre educatie in Romania

Cautand informatii cu un cu totul alt scop, am descoperit pe wikipedia un amplu articol despre ce si cum e cu educatia intr-o tara semi-obscura, Romania.
Sistemul este descris in detaliu, pornind de la gradinite si terminand cu masterate si licente.
Aceasta pagina prezinta sistemul de notare, trateaza chiar subiectul testarilor nationale si relatia elev-profesor si parinte-profesor in Romania.
Citind articolul, nu pot spune ca am fost surprins de anumite lucruri scrise in el. Un singur lucru m-a mirat/inginat. Nu pot spune exact ce parere am avut; mi-a creat un amestec neclar de nedumerire si de asentiment. Asta este ceea ce scrie in respectivul articol despre olimpiadele scolare din tara noastra:
Contests between schools exist, as well as nationwide academic contests (known as Olimpiade — Olympiads) being used to promote the best students. These contests are highly popular, as they bring many advantages to the students taking part in them (like the ability to legally skip school for a longer period of time without punishment, easier evaluation at all other subjects, a different, better treatment from teachers, free trips and holidays, better preparation for the final exams — as these are structured like an exam) with whole classes taking part in the lower phase of such contests.
Adica, in traducere:
Concursuri intre scoli exista, ca si concursuri academice la nivelul intregii tari (cunoscute sub numele de olimpiade) care sunt folosite pentru a-i promova pe cei mai buni elevi. Aceste concursuri sunt foarte populare, deoarece aduc multe avantaje elevilor care iau parte la ele (cum ar fi posibilitatea de a chiuli legal pentru a perioada mai mare de timp fara a fi pedepsiti, evaluare mai indulgenta la alte obiecte, un tratament diferit, mai bun, din partea profesorilor, excursii si vacante gratuite, o mai buna pregatire pentru examenele finale - deoarece acestea sunt structurate asemenea examenelor) cu clase intregi care iau parte in fazele incipiente ale acestor concursuri.
Si gandindu-ma la anumite experiente pe care le-am avut personal cu aceste concursuri, imi este foarte greu sa fiu indignat citind asta despre ele.

Aici gasiti linkul de le respectivul articol.
Multumesc vizitatorilor pentru material

14 apr. 2009

INFORMARE intalnire Cotroceni

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, domnii Aurel Cornea şi Simion Hancescu au fost prezenţi ieri, 13.04.2009, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea cu Preşedintele Traian Băsescu. Subiectele principale de discuţie au fost:
1.Stadiul elaborării pachetului legislativ privind educaţia
Participanţii la întâlnire au fost surprinşi să afle că, o echipă a profesorului Mircea Miclea, coordonatorul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, a elaborat un pachet legislativ privind educaţia.
Având în vedere faptul că mai există un proiect legislativ întocmit în timpul mandatului ministrului Adomniţei şi care nu a fost înaintat Parlamentului, reprezentanţii F.S.L.I. au propus ca, cele două proiecte să fie armonizate pentru a respecta principiile stabilite în Strategia privind educaţia.
2. Legea de salarizare unică a bugetarilor
Preşedintele F.S.L.I, Aurel Cornea, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care decurg lucrurile la negocierea legii de salarizare unică în sectorul bugetar, atrăgând atenţia că unele ministere, cum ar fi cel al Justiţiei şi al Administraţiei şi Internelor nu au trimis reprezentanţi la întâlnirile de lucru privind această lege. Preşedintele Traian Băsescu s-a angajat că această lege va fi adoptată, afirmând că trebuie să dispară decalajul între salariile celor din învăţământ şi sănătate, salarii în contrast cu cele ale „bugetarilor de lux”, acest lucru fiind posibil prin dispariţia legilor speciale.
3. Problema salarizării în învăţământ
Preşedintele ţării a afirmat că „învăţământul rămâne o prioritate chiar şi în perioada de criză”. Reprezentanţii F.S.L.I. şi-au arătat nemulţumirea faţă de rectificarea bugetară negativă, în urma căreia ministerului educaţiei i s-au diminuat substanţial fondurile destinate cheltuielilor de personal şi investiţiilor. Domnul Traian Băsescu a recunoscut că „e greu să faci reformă, când fondurile sunt insuficiente”.
I s-a reamintit Preşedintelui ţării că, Legea 221 privind majorarea salariilor din învăţământ nu se respectă. Domnia sa a spus:” am promulgat această lege, fiind convins că poate fi aplicată şi nu mi-am imaginat că România va fi lovită de criza economică, atât de profund şi într-un ritm atât de galopant. Datele economice arată că va fi greu de aplicat această lege în anul 2009”.
4. Descentralizarea învăţământului preuniversitar
Legat de această problemă, preşedintele României a recunoscut că acest proces trebuie făcut numai după o analiză profundă, angajându-se că va interveni, în calitate de mediator, în derularea acestuia. Un lucru îmbucurător este faptul că, părerea şefului statului cu privire la descentralizare, este în cea mai mare parte, în acord cu cea a federaţiei noastre.
Preşedintele ţării a propus o nouă întâlnire cu sindicatele, peste aproximativ două săptămâni, cu prilejul căreia se vor aprofunda problemele legate de reforma din învăţământ şi descentralizarea învăţământului preuniversitar.
DEPARTAMENTUL COMUNICARE, Claudia PUZDREA
Bucureşti, 14.04.2009

13 apr. 2009

LUNI, 13 APRILIE, ORA 17,00 - ÎNTÂLNIRE LA COTROCENI

Sindicatele din educaţie merg astăzi la Palatul Cotroceni ca să discute cu preşedintele Traian Băsescu.
Printre problemele care vor fi dezbătute se numără legea majorării salariilor dascălilor, dar şi descentralizarea în sistemul preuniversitar.
La întâlnirea de la Cotroceni va fi prezent şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Discuţiile dintre sindicalişti şi preşedinte vor începe la ora 17.00.
De altfel, ministrul a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că profesorii ar putea primi salarii mărite abia din 2010. Totuşi, premierul Emil Boc nu a exclus varianta unor creşteri salariale şi în acest an, însă numai în cazul salariilor mici.
Săptămâna aceasta, cele patru federaţii din Educaţie vor decide dacă intră sau nu în grevă, în funcţie de rezultatele unui sondaj efectuat printre sindicalişti.
Din parea federatiei noastre vor participa domnii Aurel Cornea - presedinte FSLI si Simion Hancescu - primvicepresedinte FSLI. Mult Succes

12 apr. 2009

Statutul Personalului DIDACTIC actiualizat ianuarie 2009

STATUTUL PERSONALULUI DIDACTIC

LEGE Nr. 128 din 12 iulie 1997

privind Statutul personalului didactic

TITLUL I

Dispoziţii generale

ART. 1

Prevederile prezentului statut se aplică personalului didactic de predare, didactic auxiliar şi de conducere din întregul sistem de învăţământ de stat şi particular, personalului didactic care îndeplineşte funcţii de îndrumare şi de control, precum şi celorlalte categorii de personal didactic, nominalizate în statut.

ART. 2

Prezenta lege reglementează:

a) funcţiile, competenţele, responsabilităţile, drepturile şi obligaţiile specifice personalului didactic şi didactic auxiliar, precum şi ale celui de conducere, de îndrumare şi de control;

b) condiţiile şi modalităţile de ocupare a posturilor şi funcţiilor didactice, didactice auxiliare, a funcţiilor de conducere, de îndrumare şi de control, precum şi condiţiile şi modalităţile de eliberare din aceste posturi şi funcţii, de încetare a activităţii şi de pensionare a personalului didactic şi didactic auxiliar;

c) sistemul de perfecţionare şi de evaluare;

d) criteriile de normare şi de salarizare, de acordare a distincţiilor şi a premiilor, de aplicare a sancţiunilor.

ART. 3

(1) Personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de învăţământ responsabile cu instrucţia şi educaţia.

(2) Din personalul didactic pot face parte persoanele care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute de lege, care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor, o conduită morală conformă deontologiei profesionale şi sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei.

ART. 4

(1) Încadrarea şi menţinerea într-o funcţie didactică sau didactică auxiliară, precum şi într-o funcţie de conducere, de îndrumare şi de control sunt condiţionate de prezentarea unui certificat medical, eliberat pe un formular specific elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării împreună cu Ministerul Sănătăţii. Incompatibilităţile de ordin medical cu funcţia didactică sunt stabilite prin protocol între cele două ministere menţionate.

(2) Nu pot ocupa posturile menţionate la alin. (1) persoanele lipsite de acest drept, pe durata stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală.

(3) În situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, conducerea unităţii sau a instituţiei de învăţământ poate solicita, cu acordul consiliului profesoral sau al consiliului facultăţii, un nou examen medical complet. Aceeaşi prevedere se aplică, în mod similar, funcţiilor de conducere, de îndrumare şi de control, precum şi personalului din unităţile conexe învăţământului.

(4) Nu pot ocupa posturile didactice, de conducere sau de îndrumare şi de control în învăţământ persoanele care desfăşoară activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, cum sunt:

a) prestarea de către cadrul didactic a oricărei activităţi comerciale în incinta unităţii de învăţământ sau în zona limitrofă;

b) comerţul cu materiale obscene sau pornografice scrise, audio sau vizuale;

c) practicarea, în public, a unor activităţi cu componenţă lubrică sau altele care implică exhibarea, în manieră obscenă, a corpului.

(5) Personalul didactic, didactic auxiliar, de îndrumare, de conducere şi de control, care se consideră nedreptăţit, poate solicita o expertiză a capacităţii de muncă.

TITLUL II

Învăţământul preuniversitar

CAP. 1

Funcţiile didactice şi didactice auxiliare. Condiţiile pentru ocuparea acestora

Secţiunea 1

Funcţiile didactice şi didactice auxiliare

ART. 5

(1) Funcţiile didactice sunt:

a) în învăţământul preşcolar: educator/educatoare; institutor/institutoare;

b) în învăţământul primar: învăţător/învăţătoare; institutor/institutoare;

c) în învăţământul secundar: profesor, profesor-psihopedagog, profesor-pedagog social, profesor corepetitor/acompaniament, maistru-instructor;

d) în învăţământul special şi în comisiile de expertiză complexă: educatoare/educator, învăţător, învăţător itinerant, institutor, profesor, profesor itinerant, profesor de educaţie specială, profesor-psihopedagog, profesor-psiholog şcolar, profesor-logoped, profesor-pedagog social, maistru-instructor, învăţător-educator, profesor-educator.

e) în centrele de documentare şi informare: profesor documentarist;

f) în unităţile de învăţământ preuniversitar, pentru asigurarea formării iniţiale şi a inserţiei profesionale: cadre didactice - mentori şi cadre didactice - tutori.

(2) În unităţile conexe şi în cele cu activităţi extraşcolare ale învăţământului preuniversitar funcţiile didactice sunt:

a) în centrele de plasament: educatoare/educator, institutor-educator, învăţător-educator, profesor-educator, profesor-logoped, psihopedagog;

b) în centrele şi cabinetele de asistenţă psihopedagogică: profesor-psihopedagog, profesor-psiholog, profesor-sociolog, profesor-pedagog social;

c) în centrele logopedice interşcolare şi în cabinetele şcolare: profesor-logoped, cu calificarea în psihopedagogie specială, psihologie sau pedagogie, profesor-pedagog social;

d) în casele corpului didactic: profesor-metodist, profesor-asociat;

e) în cluburile sportive şcolare: profesor, antrenor;

f) în unităţile cu activităţi extraşcolare: educator/educatoare, învăţător, institutor, profesor, maistru-instructor, antrenor.

ART. 6

(1) Funcţiile didactice auxiliare sunt:

a) bibliotecar, documentarist, redactor;

b) informatician;

c) laborant;

d) tehnician;

e) pedagog şcolar;

f) instructor-animator, instructor de educaţie extraşcolară;

g) asistent social;

h) corepetitor pentru cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor.

(2) Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, este autorizat ca, în funcţie de dinamica învăţământului, să stabilească noi funcţii didactice auxiliare.

Secţiunea a 2-a

Condiţiile pentru ocuparea funcţiilor didactice şi didactice auxiliare

ART. 7

(1) Pentru ocuparea funcţiilor didactice trebuie îndeplinite următoarele condiţii de studii:

a) pentru funcţia de educator/educatoare în învăţământul preşcolar - absolvirea cu examen de diplomă a liceului pedagogic sau a unei şcoli echivalente, ori absolvirea cu diplomă de licenţă sau de absolvire, urmată de un curs în domeniul psihopedagogic şi metodic specific;

b) pentru funcţia de învăţător - absolvirea cu examen de diplomă a liceului pedagogic, secţia pentru învăţători, sau a secţiei educatoare-învăţători ori a unei şcoli echivalente;

c) pentru funcţia de institutor - absolvirea cu examen de diplomă a colegiului universitar pedagogic, a liceului pedagogic sau a unei şcoli echivalente, urmată de absolvirea unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau de scurtă durată ori de absolvirea cu diplomă de licenţă sau de absolvire, urmată de un curs specific în domeniul psihopedagogic şi metodic;

d) pentru funcţia de profesor în învăţământul gimnazial şi în învăţământul profesional - absolvirea, cu examen de licenţă ori examen de absolvire, a unei instituţii de învăţământ superior sau a unui colegiu pedagogic de profilul postului sau absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei şi Cercetării - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată;

e) pentru funcţia de profesor în învăţământul liceal şi postliceal - absolvirea cu examen de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată sau echivalentă acesteia, în profilul postului, sau absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei şi Cercetării - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995;

f) pentru funcţia de maistru instructor - absolvirea cu examen de diplomă a unei şcoli postliceale în domeniu sau absolvirea cu examen de licenţă ori examen de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior. Pentru această funcţie trebuie îndeplinită condiţia prevăzută la art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

g) pentru funcţiile de profesor documentarist, cadru didactic - tutore şi cadru didactic - mentor - absolvirea cu examen de licenţă, examen de diplomă ori examen de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată în profilul postului ori absolvirea, cu diplomă, a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin 3 semestre, aprobată în acest scop de Ministerul Educaţiei şi Cercetării - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 68 din Legea învăţământului.

(2) Pentru ocuparea funcţiilor didactice prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d), în învăţământul special trebuie îndeplinite, după caz, condiţiile de studii menţionate la alin. (1), precum şi un stagiu atestat de pregătire teoretică şi practică în educaţia specială.

(3) Pentru ocuparea funcţiilor didactice din unităţile conexe învăţământului preuniversitar trebuie îndeplinite, în mod corespunzător, condiţiile de studii prevăzute la alin. (1).

(4) Pentru ocuparea funcţiei de antrenor în cluburile sportive şcolare, în palatele şi în cluburile copiilor, se cere absolvirea cu diplomă a unui liceu şi a unei şcoli de antrenori ori a unei instituţii de învăţământ postliceal sau superior de profil, cu specializarea în ramura de sport respectivă şi îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995.

(5) Personalul didactic titular care, ulterior titularizării, dobândeşte prin studii şi alte specializări didactice poate solicita trecerea în noua specializare, cu păstrarea statutului de personal didactic titular. Au prioritate cadrele didactice aflate în restrângere de activitate.

(6) Antrenorii de la cluburile sportive şcolare pot fi angajaţi cu contract de muncă, de regulă, pe o perioadă de 4 ani, un ciclu olimpic.

ART. 8

Pentru ocuparea funcţiilor didactice auxiliare trebuie îndeplinite următoarele condiţii de studii:

a) pentru funcţia de bibliotecar, de documentarist şi de redactor - absolvirea cu examen de diplomă a unei instituţii de învăţământ, secţia de biblioteconomie, sau a altor instituţii de învăţământ ai căror absolvenţi au studiat în timpul şcolarizării disciplinele de profil din domeniul biblioteconomiei; pot ocupa funcţia de bibliotecar, de documentarist sau de redactor şi alţi absolvenţi ai învăţământului superior, postliceal sau liceal cu diplomă, pe perioadă determinată, dacă au urmat un curs de iniţiere în domeniu;

b) pentru funcţia de informatician - absolvirea cu diplomă a unei instituţii de învăţământ superior sau a unei unităţi de învăţământ preuniversitar, de profil;

c) pentru funcţia de laborant şi de tehnician - absolvirea cu examen de diplomă, în profilul postului, a unei şcoli postliceale sau a liceului, urmată de un curs de iniţiere în domeniu, în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

d) pentru funcţia de pedagog şcolar - absolvirea liceului cu examen de bacalaureat;

e) pentru funcţia de instructor-animator - absolvirea cu diplomă a unei instituţii de învăţământ superior, a unei şcoli postliceale, a unui liceu pedagogic sau a echivalentului acestuia, ori a altui liceu şi absolvirea cursurilor speciale pentru obţinerea atestatului de aptitudini pentru această funcţie;

f) pentru funcţia de instructor de educaţie extraşcolară - absolvirea unui liceu sau liceu pedagogic, cu diplomă de bacalaureat;

g) pentru funcţia de asistent social - absolvirea unei instituţii de învăţământ superior de profil, de lungă sau de scurtă durată, cu examen de licenţă sau de absolvire, sau a unei şcoli sanitare postliceale ori a unei şcoli postliceale de conducători puericultori;

h) pentru funcţia de corepetitor - absolvirea unei instituţii de învăţământ superior de profil, de lungă sau de scurtă durată, ori a unui liceu de specialitate.

Secţiunea a 3-a

Ocuparea şi eliberarea posturilor didactice şi didactice auxiliare

ART. 9

(1) Posturile didactice pot fi ocupate cu personal titular, asociat sau suplinitor. Personalul didactic titular şi cel asociat trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 7 şi 8.

(2) Posturile didactice se ocupă prin concurs. Concursul constă în probe scrise, la angajarea titularilor, în probe scrise sau orale, la angajarea suplinitorilor, în interviu şi în prezentarea unui curriculum vitae, la angajarea personalului didactic asociat. Concursurile se organizează în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ, aprobată prin ordin al ministrului.

(3) Coordonarea metodologică a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante este asigurată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar organizarea şi desfăşurarea acestora de către inspectoratele şcolare şi de directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar.

(4) Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice în învăţământul particular se organizează de către unitatea şcolară respectivă, în conformitate cu prevederile alin. (2).

ART. 10

(1) Ordinea ocupării posturilor didactice din învăţământul de stat este:

a) pretransferarea personalului didactic, la cerere, în aceeaşi localitate sau în localitatea unde îşi are domiciliul, în limitele aceluiaşi regim de mediu, în unităţi de învăţământ echivalente sau într-o treaptă inferioară de învăţământ, respectând prevederile art. 7 şi ale art. 13 alin. (5), care se aplică în mod corespunzător; dacă postul este solicitat de două sau mai multe persoane, se organizează concurs;

b) transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin desfiinţarea unor unităţi şcolare; transferul se efectuează în unităţi şcolare echivalente sau într-o treaptă inferioară de învăţământ, în specialitate, în limitele aceluiaşi regim de mediu, rural sau urban, ori din mediul urban în mediul rural;

c) detaşarea în interesul învăţământului, prin concurs specific;

d) ocuparea, prin concurs, a posturilor declarate vacante;

e) detaşarea, la cererea persoanelor interesate, prin concurs specific;

f) ocuparea, prin concurs, a posturilor rezervate şi a posturilor rămase vacante în urma operaţiunilor prevăzute la lit. a) - e), prin suplinire, prin cumul sau prin plata cu ora, de către personal suplinitor, titular sau asociat.

(2) Anual, posturile declarate vacante din învăţământul preuniversitar de stat şi particular se aduc la cunoştinţă persoanelor interesate, cu cel puţin 30 de zile înaintea concursului, prin publicare în presa centrală, locală şi prin afişare la inspectoratele şcolare şi la unităţile de învăţământ respective.

(3) Calendarul activităţilor prevăzute la alin. (1) şi (2), tematica şi condiţiile de concurs se fac publice în fiecare an şcolar, până la 15 noiembrie.

ART. 11

(1) Lucrările privitoare la mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat sunt coordonate de o comisie, numită de inspectorul şcolar general, având ca preşedinte un inspector şcolar general adjunct. Componenţa comisiei şi atribuţiile acesteia se stabilesc prin regulament aprobat de ministrul educaţiei şi cercetării.

(2) Subiectele pentru probele scrise la concursurile organizate de inspectoratele şcolare se stabilesc de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Subiectele pentru concursurile organizate de unităţile de învăţământ particulare, autorizate provizoriu sau acreditate, se stabilesc de către acestea.

(3) La concursurile organizate de inspectoratele şcolare, lucrările scrise pentru ocuparea posturilor vacante din învăţământul preuniversitar de stat se evaluează de comisii, pe specialităţi, instituite la nivelul centrului universitar responsabil cu perfecţionarea personalului din judeţele arondate.

(4) La concursurile organizate de unităţile de învăţământ, lucrările scrise pentru ocuparea posturilor vacante din învăţământul preuniversitar de stat sau particular se evaluează de comisii, pe specialităţi, instituite la nivelul unităţii şcolare respective.

(5) În învăţământul de stat validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul şcolar. Angajarea pe post se face de directorul unităţii de învăţământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general. În învăţământul particular validarea concursurilor şi angajarea pe post se fac de către conducerea unităţii de învăţământ şi se comunică în scris inspectoratului şcolar.

(6) Reprezentanţii sindicatelor recunoscute la nivel naţional au drept de acces la documentele comisiei prevăzute la alin (1), după finalizarea acestora.

(7) Cheltuielile pentru lucrările concursurilor sunt suportate de către organizatori.

ART. 12

(1) Contestaţiile privind rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante în învăţământul de stat se adresează inspectoratului şcolar, în termen de 10 zile de la comunicarea rezultatelor.

(2) Contestaţiile se soluţionează prin reevaluarea lucrărilor în cauză de către o comisie stabilită de rectorul instituţiei de învăţământ superior unde a fost făcută evaluarea lucrărilor. Din această comisie nu pot face parte persoanele care au asigurat corectarea la concurs a lucrărilor. Hotărârea acestei comisii este definitivă.

(3) Contestaţiile privind rezultatele concursului în învăţământul particular se adresează unităţii organizatoare. Comisia care le va analiza va fi alcătuită din alţi membri decât cei care au corectat în concurs lucrările în cauză. Hotărârea comisiei de contestaţii este definitivă.

ART. 13

(1) Prin restrângere de activitate se înţelege situaţia în care postul de educatoare, învăţător, institutor şi învăţător-educator nu se mai încadrează în sistemul de normare privind efectivele de preşcolari sau de elevi prevăzute de lege.

(2) Inspectoratul şcolar are obligaţia de a face publică, prin afişare la inspectorat şi la unităţile de învăţământ vizate, lista posturilor supuse restrângerii de activitate, cu cei puţin 30 de zile înaintea declanşării procedurilor prevăzute la alin. (4) şi (5).

(3) În cazul profesorilor şi al maiştrilor-instructori, restrângerea activităţii constă în diminuarea numărului de ore sub nivelul unei jumătăţi de normă, fără posibilităţi de completare, în aceeaşi şcoală sau într-o şcoală apropiată, cu ore de specialitate sau de specialităţi înrudite, care pot fi predate de cadrul didactic în cauză.

(4) În cazul restrângerii activităţii unei unităţi de învăţământ, se renunţă, în ordine, la:

a) activitatea prestată prin cumul, prin plata cu ora sau prin suplinire;

b) activitatea prestată de personalul didactic care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare;

c) activitatea prestată de personalul didactic care solicită plecarea din unitate pe motivul restrângerii postului în specialitate.

(5) În cazul în care restrângerea de activitate vizează două sau mai multe persoane de aceeaşi specialitate, în afara situaţiei prevăzute la alin. (3), se procedează la evaluarea obiectivă sau la organizarea unui concurs, conform hotărârii consiliului de administraţie, la propunerea directorului adjunct. Evaluarea, respectiv concursul, este realizată de o comisie, numită de

inspectorul şcolar general, al cărei preşedinte este inspectorul şcolar de specialitate. Din comisia de evaluare/concurs face parte, în mod obligatoriu, directorul unităţii de învăţământ. Evaluarea obiectivă, convertită în punctaj unitar stabilit de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, constă într-o inspecţie şcolară la clasă, cumulată cu: nivelul studiilor, gradul didactic sau titlul de doctor, media de absolvire, pentru stagiari, progresul şcolar al elevilor, activitatea didactico-ştiinţifică, lucrări ştiinţifice, studii, articole, programe şi manuale şcolare, material didactic omologat, experimente didactice. Dacă rezultatul evaluării obiective nu conduce la departajare, se aplică, în ordine, următoarele criterii socioumanitare: soţul/soţia să lucreze în învăţământ în aceeaşi localitate; soţ/soţie cu domiciliul în localitate; părinţi cu domiciliul în localitate; motive de sănătate care nu permit părăsirea localităţii, alte cauze obiective dovedite cu acte. Concursul se organizează conform prevederilor art. 9. Contestaţiile se rezolvă potrivit dispoziţiilor art. 12. Reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură participă ca observatori la toate etapele restrângerii de activitate.

ART. 14

(1) Detaşarea în interesul învăţământului, prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. c), se face cu acordul persoanelor solicitate, pentru ocuparea unor posturi din unităţi de învăţământ: grădiniţe, şcoli sau clase constituite din elevi capabili de performanţe, la grupe, inclusiv de preşcolari, sau clase alcătuite din copii cu cerinţe speciale de educaţie, unităţi-pilot, unităţi de aplicaţie, unităţi deficitare în personal didactic şi pentru asigurarea conducerii unităţilor de învăţământ, precum şi în funcţiile de îndrumare şi de control.

(2) Detaşarea personalului titular în învăţământ, în posturile menţionate la alin. (1), se poate efectua conform legii şi cu acordarea drepturilor prevăzute în contractul individual de muncă, supus revizuirii anuale.

(3) Detaşarea în posturile didactice prevăzute la alin. (1) poate fi efectuată pe o durată de 1 - 4 ani, corespunzătoare unui ciclu de învăţământ, iar pentru funcţiile de conducere, de îndrumare şi de control, până la organizarea concursului, dar nu mai mult de sfârşitul anului şcolar respectiv.

(4) Persoana detaşată îşi păstrează calitatea de titular pe postul din unitatea de unde a fost detaşată.

(5) Detaşarea pe postul didactic rezervat încetează la revenirea titularului pe post.

ART. 15

Detaşarea, la cererea persoanei interesate, se face prin concurs. La medii egale de concurs are prioritate persoana al cărei soţ este cadru didactic. Detaşarea se face pe o perioadă de cel mult doi ani şcolari consecutivi, cu păstrarea calităţii de titular pe postul şi la unitatea de unde a fost detaşată.

ART. 16

(1) Posturile rămase vacante în urma operaţiunilor prevăzute la art. 10 lit. a) - e), precum şi cele rezervate conform art. 101 se pot ocupa prin concurs de către suplinitorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 4 şi 7, pe o perioadă de cel mult un an şcolar, respectiv până la revenirea titularului pe post.

(2) Posturile publicate pentru suplinire se ocupă de către candidaţii care au participat la concursul organizat conform art. 10 alin. (1) lit. c), în ordinea mediilor obţinute, pe o perioadă de an şcolar.

(3) Posturile prevăzute la alin. (1), rămase vacante după operaţiunile menţionate la alin. (2), se ocupă printr-un nou concurs organizat de inspectoratul şcolar, la care pot participa candidaţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege.

(4) Orele rămase neocupate se atribuie de către directorul şcolii, prin cumul sau prin plata cu ora, personalului didactic titular, personalului asociat sau cadrelor didactice pensionate.

(5) Personalul didactic titular aflat în concediu fără plată nu poate fi încadrat în activităţi de suplinire, cumul sau plata cu ora.

(6) În mod excepţional, în lipsa personalului didactic calificat, după epuizarea situaţiilor prevăzute la alin. (1) - (4), pot fi încadraţi, pe o durată de cel mult un an şcolar, suplinitori fără studii corespunzătoare, care au absolvit cel puţin liceul, cu diplomă de bacalaureat, şi care sunt testaţi prin interviu şi lucrare scrisă, în profilul postului solicitat. Au prioritate persoanele în curs de calificare pentru învăţământ, cărora li se asigură continuitatea pe post, dacă acesta nu se ocupă

prin concurs, şi persoanele care au funcţionat în anul precedent cu statut de suplinitori, primind cel puţin calificativul "bine". Personalul didactic necalificat este obligat să participe periodic la cursuri de iniţiere în profilul postului şi în metodica predării disciplinei respective, organizate de inspectoratul şcolar.

ART. 17

Eliberarea din învăţământ a personalului didactic titular, prin transfer în alt sector de activitate sau prin desfacerea contractului de muncă, se face de către organul care a dispus angajarea, potrivit legii.

ART. 18

Contestaţiile privind mobilitatea personalului didactic, cu excepţia prevederilor art. 12, se rezolvă de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (6). Hotărârile acestuia sunt definitive şi pot fi atacate numai prin procedurile contenciosului administrativ.

ART. 19

(1) Personalul didactic auxiliar din învăţământ se angajează prin concurs, potrivit prevederilor art. 8.

(2) Angajarea şi eliberarea din funcţie a personalului didactic auxiliar în unităţile de învăţământ cu personalitate juridică se fac de către directorul unităţii, cu aprobarea consiliului de administraţie.

(3) *** Abrogat

(4) Structura şi numărul posturilor pentru personalul didactic auxiliar din învăţământul de stat se stabilesc de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, pe baza criteriilor de normare, elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru fiecare categorie de personal.

(5) Eliberarea din învăţământ a personalului didactic auxiliar se face conform art. 17.

CAP. 2

Funcţiile de conducere, de îndrumare şi de control

Secţiunea 1

Funcţiile de conducere

ART. 20

(1) Funcţiile de conducere din unităţile de învăţământ sunt: director şi director adjunct.

(2) Funcţiile de conducere din inspectoratele şcolare sunt: inspector şcolar general şi inspector şcolar general adjunct.

(3) Funcţiile de conducere din unităţile conexe ale învăţământului preuniversitar se stabilesc potrivit specificului acestora, prin reglementări ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

ART. 21

(1) Funcţiile de director şi de director adjunct pot fi ocupate de personalul didactic titular, având cel puţin gradul didactic II şi vechime la catedră de cel puţin 5 ani, care se distinge prin calităţi profesionale, manageriale şi morale.

(2) Ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se face în urma câştigării concursului desfăşurat pe baza criteriilor de competenţă profesională şi managerială, cu avizul consultativ al consiliului de administraţie. Metodologia concursului se stabileşte de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi se aprobă prin ordin al ministrului.

(3) Directorii unităţilor de învăţământ preşcolar, ai unităţilor de învăţământ gimnazial şi ai unităţilor de învăţământ cu clasele I - X sunt numiţi, în urma câştigării concursului, de către inspectorul şcolar general, pentru o perioadă de 4 ani.

(4) Directorii unităţilor din învăţământul liceal, postliceal şi ai şcolilor de arte şi meserii sunt numiţi, în urma câştigării concursului, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea inspectorului şcolar general, pentru o perioadă de 4 ani.

(5) Pentru exercitarea atribuţiilor care îi revin, potrivit legii, directorul încheie un contract de management educaţional cu inspectorul şcolar general.

(6) Directorul adjunct este numit prin decizie a directorului unităţii de învăţământ, pe baza hotărârii consiliului de administraţie al acesteia, cu consultarea consiliului profesoral, dintre persoanele care au promovat concursul de ocupare a acestui post.

(7) Activitatea managerială curentă a structurilor unităţilor de învăţământ este asigurată de un cadru didactic coordonator, desemnat de directorul unităţii de învăţământ.

(8) Directorii unităţilor destinate activităţilor extraşcolare sunt numiţi de ministrul educaţiei şi cercetării la unităţile direct subordonate Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi de către inspectorul şcolar general, la unităţile din subordinea inspectoratului şcolar.

ART. 22

(1) În unităţile de învăţământ în a căror structură sunt incluse şi clase ale învăţământului primar sau grupe de învăţământ preşcolar, unul dintre directorii adjuncţi este, după caz, institutor, învăţător sau educatoare.

(2) *** Abrogat

(3) *** Abrogat

ART. 23

(1) În unităţile distincte de învăţământ cu predare în limba unei minorităţi naţionale, funcţiile de conducere se ocupă de personal didactic aparţinând acestei minorităţi sau de personal didactic bun cunoscător al limbii respective.

(2) În unităţile de învăţământ cu secţii de predare în limba unei minorităţi naţionale, se recomandă ca unul dintre directori să fie şi cunoscător al limbii respective.

(3) În unităţile de învăţământ prevăzute la alin. (2), cu un singur post de conducere, prin excepţie se numeşte şi un director adjunct de la altă secţie decât cea din care provine directorul.

(4) Directorii şi directorii adjuncţi, numiţi conform prevederilor prezentului articol, trebuie să fie buni cunoscători ai limbii române.

ART. 24

(1) Funcţia de inspector şcolar general se ocupă prin concurs de către personalul didactic titular, cu diplomă de licenţă sau echivalenţă, care îndeplineşte criteriile de competenţă profesională, managerială şi de prestigiu moral, evaluate prin:

a) curriculum vitae;

b) calităţi dovedite în activitatea didactică şi în funcţii de conducere, de îndrumare şi de control, anterioare, în sistemul de învăţământ;

c) titlul de doctor sau gradul didactic I;

d) interviu în faţa unei comisii ministeriale, privind inspecţia şcolară, legislaţia şcolară, managementul educaţional şi deontologia profesională.

(2) Funcţiile de inspector şcolar general adjunct şi de director al casei corpului didactic se ocupă prin concurs, în conformitate cu prevederile alin. (1).

(3) Comisia ministerială pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general şi de inspector şcolar general adjunct, numită prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, este alcătuită din 5 membri, dintre care: secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, în calitate de preşedinte; 3 inspectori şcolari generali din teritoriu şi un director din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu competenţe în domeniu. În comisia de concurs pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general adjunct sau de director al casei corpului didactic va fi inclus şi inspectorul şcolar general al judeţului respectiv.

(4) Eventualele contestaţii la hotărârile comisiei se adresează ministrului educaţiei şi cercetării, în termen de 5 zile de la comunicarea rezultatelor concursului. Hotărârea acestuia este definitivă.

(5) Concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere menţionate la alin. (1) şi (2) se desfăşoară la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

(6) Numirea inspectorului şcolar general, a inspectorului şcolar general adjunct şi a directorului casei corpului didactic se face prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării. Inspectorul şcolar general încheie un contract de management educaţional cu ministrul educaţiei şi cercetării, care cuprinde strategia şi direcţiile de dezvoltare a învăţământului din judeţ, în concordanţă cu obiectivele reformei în plan naţional. Reevaluarea condiţiilor contractuale se face o dată la 4 ani.

Secţiunea a 2-a

Funcţiile de îndrumare şi de control

ART. 25

Funcţiile de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar sunt:

a) la inspectoratele şcolare: inspector şcolar de specialitate, inspector şcolar;

b) la Ministerul Educaţiei şi Cercetării: inspector general, inspector principal de specialitate, alte funcţii stabilite prin hotărâre a Guvernului.

ART. 26

(1) Funcţiile de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare, prevăzute la art. 25 lit. a), se ocupă prin concurs de către personalul didactic titular în învăţământ, cu diplomă de licenţă sau echivalenţă, care îndeplineşte criteriile de competenţă profesională şi de moralitate, având cel puţin gradul didactic II şi o vechime la catedră, în specialitate, de cel puţin 8 ani.

(2) Funcţia de inspector şcolar de specialitate pentru învăţământul preşcolar şi primar se poate ocupa, prin excepţie de la reglementările prevăzute la alin. (1) privind condiţiile de studii, de către personalul didactic cu pregătire pentru treptele de învăţământ menţionate, care a desfăşurat activităţi metodice în cadrul liceului pedagogic şi al casei corpului didactic ori a condus activităţi metodice la nivel şcolar sau interşcolar.

(3) În judeţele cu învăţământ în limbile minorităţilor naţionale, structura inspectoratelor şcolare cuprinde şi un număr corespunzător de inspectori şcolari pentru acest învăţământ, în condiţiile stabilite la alin. (1) şi (2).

ART. 27

Funcţiile de îndrumare şi de control din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prevăzute la art. 25 lit. b), se ocupă prin concurs, cu respectarea condiţiilor stabilite la art. 26 alin. (1).

ART. 28

(1) Concursul pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control prevăzute la art. 25 constă în:

a) curriculum vitae, analiza şi evaluarea acestuia;

b) aprecierea consiliului de administraţie din unitatea în care lucrează;

c) inspecţie specială la clasă;

d) probă practică (asistenţă la ore, analiză de lecţii, întocmirea procesului-verbal de inspecţie);

e) interviu în faţa unei comisii de concurs, privind legislaţia şcolară, managementul educaţional şi deontologia profesională.

(2) Candidatul la o funcţie de îndrumare şi de control, prevăzută la art. 25 lit. b), susţine şi o probă scrisă în profilul postului pentru care candidează.

ART. 29

(1) Comisia pentru concursul de ocupare a funcţiilor de îndrumare şi de control, prevăzute la art. 25 lit. a), este formată din: inspectorul şcolar general - în calitate de preşedinte; inspectorul principal de specialitate din Ministerul Educaţiei şi Cercetării sau un delegat al acestui minister; un profesor sau conferenţiar universitar din profilul postului sau din departamentul pentru pregătirea personalului didactic, desemnat de rectorul instituţiei de învăţământ superior la care acesta este titular.

(2) Comisia pentru concursul de ocupare a funcţiilor de îndrumare şi de control, prevăzute la art. 25 lit. b), este formată din secretarul de stat al departamentului în care se află postul scos la concurs - în calitate de preşedinte; directorul general din departamentul respectiv; un profesor sau un conferenţiar universitar din profilul postului, stabilit de ministrul educaţiei şi cercetării.

(3) Contestaţiile la hotărârile comisiilor se adresează ministrului educaţiei şi cercetării şi se soluţionează conform art. 24 alin. (4).

ART. 30

Numirea personalului didactic reuşit la concurs, în funcţiile prevăzute la art. 25 lit. a), se face de către inspectorul şcolar general, cu avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, iar în funcţiile prevăzute la art. 25 lit. b), prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în condiţiile legii.

ART. 31

Eliberarea din funcţiile de conducere, prevăzute la art. 20, şi din funcţiile de îndrumare şi de control, prevăzute la art. 25, se face de către cei care au dispus numirea, în condiţiile legii.

CAP. 3

Perfecţionarea pregătirii personalului didactic şi didactic auxiliar

ART. 32

(1) Perfecţionarea pregătirii personalului didactic se realizează prin forme şi programe, în raport cu exigenţele învăţământului, cu evoluţia diferitelor discipline de studiu, cicluri de

învăţământ şi profiluri, precum şi în funcţie de necesităţile şi de interesele de perfecţionare a diferitelor categorii de cadre didactice.

(2) Activitatea de perfecţionare a personalului didactic este coordonată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi se realizează în:

a) instituţii de învăţământ superior, prin facultăţi, departamente şi catedre, pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate a profesorilor;

b) instituţii de învăţământ superior, prin departamentele sau catedrele de pregătire a personalului didactic, pentru perfecţionarea pregătirii metodice şi psihopedagogice a profesorilor;

c) colegii pedagogice şi licee pedagogice, pentru perfecţionarea de specialitate, metodică şi psihopedagogică a personalului didactic din învăţământul preşcolar şi primar;

d) unităţi de învăţământ de profil, pentru maiştri-instructori;

e) case ale corpului didactic, pentru formarea continuă a personalului didactic şi a personalului didactic auxiliar;

f) centre, institute şi alte forme instituţionalizate, pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului de conducere, de îndrumare şi de control;

g) Palatul Naţional al Copiilor, pentru perfecţionarea personalului didactic din palate şi cluburi ale copiilor, precum şi tabere şcolare.

(3) Inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic, împreună cu instituţiile şi unităţile prevăzute la alin. (2), asigură organizarea şi realizarea perfecţionării personalului didactic, potrivit metodologiei Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

(4) Principalele forme de organizare a perfecţionării personalului didactic din învăţământul preuniversitar sunt:

a) activităţi metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice, realizate la nivelul unităţii de învăţământ sau pe grupe de unităţi (comisii metodice, catedre şi cercuri pedagogice);

b) sesiuni metodico-ştiinţifice de comunicări, simpozioane şi schimburi de experienţă pe probleme de specialitate şi psihopedagogice;

c) stagii periodice de informare ştiinţifică de specialitate şi în domeniul ştiinţelor educaţiei;

d) forme de perfecţionare prin corespondenţă (învăţământ la distanţă);

e) cursuri fără frecvenţă, organizate de instituţii de învăţământ superior, combinate cu consultaţii periodice, potrivit opţiunilor participanţilor;

f) cursuri organizate de societăţi ştiinţifice şi de alte organizaţii profesionale ale personalului didactic;

g) cursuri de perfecţionare a pregătirii de specialitate, metodice şi psihopedagogice sau pentru obţinerea definitivării în învăţământ ori a gradelor didactice, în conformitate cu prevederile legii;

h) cursuri de pregătire şi de perfecţionare pentru personalul de conducere, de îndrumare şi de control, potrivit unor programe specifice;

i) burse de perfecţionare şi stagii de studiu şi de documentare, realizate în ţară şi în străinătate;

j) cursuri postuniversitare;

k) doctorat.

(5) Programele de perfecţionare cuprind:

a) informare ştiinţifică de specialitate;

b) informare pedagogică, psihologică şi sociologică;

c) informare metodică;

d) informare în domeniul legislaţiei generale şi şcolare;

e) activităţi practice în domeniul specialităţii.

ART. 33

(1) Personalul didactic, precum şi personalul de conducere, de îndrumare şi de control participă, o dată la 5 ani, la un program de perfecţionare prevăzut în metodologia menţionată la art. 41.

(2) Intervalul prevăzut la alin. (1) poate fi redus în următoarele situaţii:

a) când se produc schimbări esenţiale la nivelul programelor şcolare sau când se introduc noi metode ori tehnologii de instruire şi de evaluare;

b) la preluarea funcţiei, pentru personalul de conducere, de îndrumare şi de control care nu are pregătire atestată în domeniul managementului educaţional;

c) la solicitarea consiliului de administraţie al şcolii sau al inspectoratului şcolar, în cazul în care se constată lacune în pregătirea ştiinţifică, metodică şi psihopedagogică a persoanei respective;

d) la propria solicitare, cu recomandarea consiliului profesoral.

(3) Condiţia prevăzută la alin. (1) se consideră îndeplinită, dacă persoana în cauză a obţinut, în intervalul amintit, definitivarea în învăţământ sau un grad didactic.

ART. 34

(1) Definitivarea în învăţământ se poate obţine de către personalul didactic de predare care îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute la art. 7 şi care are un stagiu de cel puţin 2 ani la catedră, având în această perioadă funcţia de bază în învăţământ.

(2) Personalul didactic asociat, cu cel puţin 1/2 normă didactică în specialitate, care îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute la art. 7, se poate prezenta la examenul de definitivare în învăţământ, după un stagiu efectiv de cel puţin 3 ani la catedră.

(3) Prezentarea la examenul pentru definitivarea în învăţământ este obligatorie după 2 ani de la efectuarea stagiului minim prevăzut la alin. (1).

(4) Personalul didactic se poate prezenta la acest examen în trei sesiuni, în cel mult 5 ani. Personalul didactic titular care nu obţine definitivarea în învăţământ pierde calitatea de titular şi, ca urmare, contractul individual de muncă al acestuia se desface, potrivit legii.

(5) Examenul pentru definitivarea în învăţământ constă într-o inspecţie şcolară specială, precum şi în susţinerea unor probe scrise şi orale care evaluează pregătirea de specialitate, metodică şi pedagogică, pe baza unor programe aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

(6) Personalului didactic care a obţinut definitivarea în învăţământ i se recunoaşte definitivatul pentru oricare dintre celelalte funcţii didactice prevăzute la art. 5, în cazul în care îndeplineşte condiţiile de studii necesare pentru ocuparea acelor funcţii.

(7) Asistenţilor universitari şi preparatorilor universitari cu o vechime la catedră de cel puţin 3 ani, care trec în învăţământul preuniversitar, li se acordă, pe baza unei inspecţii speciale, definitivarea în învăţământ.

(8) Preparatorilor universitari care trec în învăţământul preuniversitar li se recunoaşte ca stagiu la catedră perioada în care au funcţionat în această calitate.

ART. 35

(1) Gradul didactic II se poate obţine de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puţin 4 ani de la definitivarea în învăţământ şi care demonstrează competenţă în activitatea instructiv-educativă, consemnată în fişa de evaluare anuală.

(2) Probele pentru obţinerea gradului didactic II constau în:

a) o inspecţie şcolară specială, precedată de cel puţin două inspecţii şcolare curente, eşalonate pe parcursul celor 4 ani;

b) un test de specialitate şi de metodica specialităţii, cu abordări interdisciplinare şi de creativitate, elaborat pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte;

c) o probă orală de pedagogie, pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care cuprinde şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională.

(3) Lectorilor universitari/şefilor de lucrări, care au avut funcţia de bază în învăţământul superior şi o vechime la catedră de cel puţin 6 ani, la încadrarea în învăţământul preuniversitar li se acordă gradul didactic II, pe baza unei inspecţii şcolare speciale.

ART. 36

(1) Gradul didactic I se poate obţine de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puţin 4 ani de la acordarea gradului didactic II, cu rezultate deosebite în activitatea instructiv-educativă şi de inovare pedagogică, evidenţiate în fişa de evaluare anuală.

(2) Probele pentru obţinerea gradului didactic I constau în:

a) un colocviu de admitere, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte;

b) o inspecţie şcolară specială, precedată de cel puţin două inspecţii şcolare curente, eşalonate pe parcursul celor 4 ani, toate apreciate cu calificativul maxim;

c) elaborarea unei lucrări metodico-ştiinţifice, sub îndrumarea unui conducător ştiinţific stabilit de instituţia cu competenţe în domeniu;

d) susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice, în faţa comisiei instituite, conform metodologiei Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

(3) Personalului didactic care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995 şi care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul specialităţii pe care o predă i se acordă gradul didactic I, pe baza unei inspecţii şcolare speciale.

ART. 37

(1) Personalul didactic care a obţinut definitivarea în învăţământ sau gradul didactic II cu media 10 se poate prezenta, după caz, la examenele pentru gradul II, respectiv gradul I, cu un an mai devreme faţă de perioada prevăzută de lege.

(2) În cazul în care profesorii au dobândit două sau mai multe specialităţi, definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I obţinute la una dintre acestea sunt recunoscute pentru oricare dintre specialităţile înscrise pe diplome.

(3) Personalului didactic de predare, cu diplomă de absolvire a învăţământului universitar de scurtă durată, i se recunosc gradele didactice obţinute în această calitate şi în cazul absolvirii ulterioare, cu diplomă de licenţă, a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată.

(4) Personalului didactic de predare, cu diplomă de absolvire a învăţământului universitar de scurtă durată, care, ulterior obţinerii gradelor didactice în această calitate, a absolvit, cu diplomă de licenţă, o instituţie de învăţământ superior de lungă durată şi care a trecut prin concurs în învăţământul liceal sau postliceal, i se recunosc gradele didactice.

(5) Educatoarelor, învăţătorilor, institutorilor şi maiştrilor-instructori care au obţinut gradele didactice II şi I şi ulterior au absolvit, cu diplomă de licenţă sau de absolvire, o instituţie de învăţământ superior li se recunosc aceste grade.

(6) Educatoarele şi învăţătorii care au obţinut în această calitate grade didactice beneficiază de acestea şi după numirea lor ca institutori.

(7) Gradele didactice obţinute de maiştrii-instructori în această calitate sunt recunoscute pentru orice treaptă de învăţământ preuniversitar în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

(8) Definitivarea în învăţământ şi gradele didactice se acordă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.

(9) Personalul didactic care ocupă funcţii cu drept de rezervare a catedrei, înscris la gradul II sau la gradul I, trebuie să aibă cel puţin 4 ore de predare săptămânal, în anul în care li se efectuează inspecţia şcolară specială.

(10) În caz de nepromovare, examenul pentru obţinerea gradului didactic II poate fi repetat la un interval de cel puţin 2 ani şcolari, iar cel pentru gradul didactic I, la un interval de cel puţin 3 ani şcolari.

ART. 38

(1) Inspecţiile şcolare speciale în vederea obţinerii definitivării în învăţământ şi a gradelor didactice se pot efectua de către personalul didactic din instituţii de învăţământ superior (lectori universitari/şefi de lucrări, conferenţiari şi profesori), de către profesori din licee pedagogice, de către inspectori şcolari, precum şi de către alte cadre didactice din învăţământul preuniversitar, delegate în acest scop, potrivit metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

(2) Inspectorii şcolari şi cadrele didactice delegate pentru a efectua inspecţii şcolare speciale trebuie să aibă un grad didactic cel puţin egal cu acela pentru care fac inspecţia şi să fie în specialitatea corespunzătoare.

ART. 39

Perfecţionarea pregătirii personalului didactic auxiliar se realizează, după caz, în casele corpului didactic sau în alte unităţi stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

ART. 40

Pentru personalul didactic cu funcţii de conducere, de îndrumare şi de control în învăţământul preuniversitar se organizează stagii de pregătire şi de perfecţionare în domeniul managementului educaţional. La aceste cursuri pot participa şi alţi membri ai personalului didactic interesaţi, în limita locurilor stabilite de către organizatori, pe baza unor teste de aptitudini manageriale.

ART. 41

Modalităţile de organizare, de desfăşurare, de evaluare şi de finanţare a activităţilor de perfecţionare a pregătirii personalului didactic şi de obţinere a definitivării şi a gradelor didactice sunt stabilite prin metodologia aprobată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

CAP. 4

Norma didactică şi condiţiile de salarizare a personalului didactic

Secţiunea 1

Norma didactică

ART. 42

(1) Activitatea personalului didactic de predare cuprinde:

a) activităţi didactice de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare, conform planurilor de învăţământ;

b) activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ.

(2) Activităţile concrete, corespunzătoare prevederilor alin. (1), sunt prevăzute în fişa postului, tipizată la nivel naţional, elaborată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării împreună cu federaţiile sindicale din învăţământ recunoscute la nivel naţional şi inclusă ca anexă la contractul colectiv de muncă. În fişa individuală a postului sunt incluse activităţile concrete cuprinse la alin. (1) lit. a) şi sunt selectate acele activităţi prevăzute la alin. (1) lit. b) care corespund profilului, specializării şi aptitudinilor persoanei care ocupă postul didactic respectiv. Fişa individuală a postului, revizuită anual, constituie anexa la contractul individual de muncă.

(3) Atribuţiile concrete prevăzute la alin. (1) lit. b), cuprinse în fişa individuală a postului, se referă la activităţi specifice sistemului naţional de învăţământ.

ART. 43

Norma didactică de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităţilor prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) şi se stabileşte după cum urmează:

a) un post de educatoare (institutoare) pentru fiecare grupă de preşcolari sau pentru grupe combinate, în unităţile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădiniţele cu program prelungit şi la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture;

b) un post de învăţător (institutor) pentru fiecare clasă din învăţământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate;

c) 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul preuniversitar;

d) 24 de ore pe săptămână pentru maiştrii-instructori;

e) pentru personalul didactic din unităţile şi clasele învăţământului de artă, de educaţie fizică, precum şi din unităţile cu activităţi extraşcolare şi din centrele sau cabinetele de asistenţă psihopedagogică, norma didactică se stabileşte potrivit prevederilor de la lit. a) - d);

f) pentru personalul didactic din învăţământul special şi din casele de copii, norma didactică se stabileşte astfel: profesori şi învăţători la predare şi profesori pentru activităţi specifice - terapia tulburărilor de limbaj, educaţia auditiv-perceptivă compensatorie, ortofonia, labiolectura, orientarea, mobilitatea şi educaţia senzorială, educaţia vizual-perceptivă compensatorie, psihodiagnoza, orientarea şcolară şi profesională, psihoterapia şi consilierea, cultura fizică medicală, kinetoterapia, educaţia psihomotrică şi altele de acest tip - 16 ore pe săptămână; învăţător-educator, institutor-educator, profesor-educator şi maistru-instructor - 20 de ore pe săptămână;

g) pentru personalul didactic din învăţământul special integrat, pentru cel din centrele logopedice interşcolare, pentru personalul didactic itinerant, precum şi pentru profesorii psihopedagogi din casele de copii, norma didactică este de 16 ore pe săptămână.

ART. 44*)

(1) Norma didactică cuprinde ore prevăzute în planurile de învăţământ la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licenţă sau de absolvire.

(2) Prin excepţie, în norma didactică prevăzută la alin. (1) se pot include şi ore de la disciplinele stabilite prin metodologia aprobată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu menţinerea drepturilor salariale.

(2^1) Învăţătorii/institutorii care predau în învăţământul primar din şcolile cu predare în limba minorităţilor naţionale au aceeaşi normă didactică prevăzută în planurile de învăţământ pentru şcolile cu limba de predare română. Pentru orele efectuate în plus faţă de normă, aceştia sunt remuneraţi prin plata cu ora.

(3) În învăţământul preşcolar şi primar, orele de limbi străine, prevăzute în planurile de învăţământ, nu se includ în norma educatoarei, a învăţătorului sau a institutorului. Aceste ore pot fi predate de profesori cu studii superioare de specialitate, fiind incluse în norma acestora, sau prin plata cu ora ori prin cumul.

(4) Orele de limbi străine din învăţământul preşcolar şi din cel primar pot fi predate, în condiţiile alin. (3), şi de educatoare, de învăţători ori de institutori de la grupa sau clasa respectivă, dacă fac dovada calificării prin diploma de studii sau prin atestat eliberat de liceul pedagogic pentru limba respectivă, validat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

(4^1) În învăţământul primar, orele de educaţie fizică prevăzute în planurile de învăţământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate, fiind incluse în norma acestora sau prin plata cu ora ori cu cumul.

(4^2) În situaţia în care predarea orelor de educaţie fizică nu se poate face de profesor cu studii de specialitate, acestea sunt predate de învăţătorul/institutorul clasei.

(5) În palatele şi în cluburile copiilor, norma didactică cuprinde activităţile prevăzute în planurile de educaţie corespunzătoare profilurilor cercurilor şi atelierelor, aprobate prin regulament de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în limitele normelor stabilite la art. 43.

*) Reproducem mai jos prevederile art. II din Legea nr. 148/2007:

"ART. II

Plata orelor efectuate în plus faţă de normă, prevăzute la art. 44 alin. (2^1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu anul şcolar 2007 - 2008."

ART. 45

(1) Personalul didactic de predare şi de instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

(2) În învăţământul gimnazial din mediul rural, unde norma didactică nu se poate constitui conform prevederilor art. 43 şi 44, aceasta poate fi diminuată, pentru personalul didactic titular, la 16 ore pe săptămână, fiind constituită din ore de la specializarea sau specializările de bază şi din ore de la disciplinele stabilite la art. 44 alin. (2), fără diminuarea salariului.

(3) Activitatea de dirigenţie, inclusă în planurile de învăţământ, nu se cuprinde în norma didactică de predare, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (2).

ART. 46

(1) Personalul de îndrumare şi control şi directorii unităţilor de învăţământ sunt degrevaţi, total sau parţial, de norma didactică de predare.

(2) Directorii adjuncţi au obligaţia de a preda efectiv între 2 şi 6 ore săptămânal.

(3) Personalul didactic prevăzut la alin. (1) şi (2) nu poate desfăşura activităţi didactice în regim de cumul sau plata cu ora.

ART. 47

Timpul săptămânal de activitate a personalului didactic auxiliar este identic cu cel stabilit pentru personalul cu funcţii echivalente din celelalte sectoare bugetare, potrivit legii. Sarcinile acestuia sunt prevăzute în fişa individuală a postului. Prevederile art. 42 se aplică în mod corespunzător.

Secţiunea a 2-a

Condiţiile de salarizare a personalului didactic şi didactic auxiliar

ART. 48

(1) Salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învăţământul constituie o prioritate naţională, ţinând seama de responsabilitatea şi complexitatea muncii, de pregătirea şi experienţa profesională, de rolul şi importanţa activităţii prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, şi o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri şi alte drepturi salariale suplimentare.

(2) Drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi şi facilităţi ale personalului didactic auxiliar şi nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime şi maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori şi organizaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, potrivit legii.

(3) Salariile de bază pentru personalul didactic şi didactic auxiliar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:

a) valoarea coeficientului de multiplicare 1,000;

b) coeficienţii de multiplicare prevăzuţi în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta lege.

(4) Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului, după aprobarea legii bugetului de stat, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite.

(5) Indemnizaţiile de conducere specifice din activitatea de învăţământ sunt prevăzute în anexa nr. 3*) care face parte integrantă din prezenta lege.

*) În urma modificărilor succesive a Legii nr. 128/1997, indemnizaţiile de conducere specifice din activitatea de învăţământ prevăzute în anexa nr. 3 se găsesc în anexele nr. 4 şi 5.

ART. 49

(1) Salarizarea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar se stabileşte diferenţiat, în raport cu:

a) funcţia şi norma didactică îndeplinită;

b) nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcţiei didactice, potrivit art. 7;

c) gradul didactic;

d) titlul ştiinţific;

e) vechimea recunoscută în învăţământ;

f) calitatea activităţii instructiv-educative;

g) locul şi condiţiile specifice în care se desfăşoară activitatea.

(2) Personalul didactic calificat potrivit art. 7, care desfăşoară activitate didactică în mediul rural sau în localităţi izolate, primeşte o indemnizaţie de 5 - 80% din salariul de bază al funcţiei didactice îndeplinite, în raport cu zona geografică respectivă. Diferenţierile pe zone şi localităţi, în cadrul limitelor prevăzute de lege, se stabilesc de consiliile locale, cu consultarea reprezentanţilor federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură din învăţământ, în concordanţă cu prevederile înscrise în hotărârile Guvernului cu privire la acordarea acestei indemnizaţii.

(3) Personalul didactic din centrele de primire şi plasament şi din învăţământul special beneficiază de o indemnizaţie de 15% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite, inclusă în salariul de bază.

(4) Personalul didactic prevăzut la art. 44 alin. (2^1) şi (4) este salarizat prin plata cu ora, conform prevederilor alin. (1) şi ale art. 43.

ART. 50

(1) Personalul didactic din învăţământul preuniversitar beneficiază de tranşele de vechime la salarizare stabilite de lege şi de trei tranşe suplimentare, care se acordă la 30, 35 şi la peste 40 de ani de activitate în învăţământ.

(2) Pentru fiecare dintre tranşele suplimentare de vechime se acordă o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime.

(3) Personalul didactic de predare, didactic auxiliar şi cel de conducere din unităţile de învăţământ, cu performanţe deosebite în inovarea didactică, în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor distinşi la concursuri şcolare, faza naţională şi internaţională, care au o vechime de peste 3 ani în învăţământ, poate beneficia de gradaţia de merit, acordată prin concurs. Această gradaţie se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar şi reprezintă 25% din salariul de bază al funcţiei sau postului persoanei în cauză. Gradaţia de merit face parte din salariul de bază şi constituie bază de calcul pentru sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază.

(4) *** Abrogat

(5) Procedura de atribuire a gradaţiei de merit, prin concurs, cuprinde următoarele faze:

a) candidatul întocmeşte şi depune la conducerea unităţii de învăţământ raportul de autoevaluare a activităţii desfăşurate;

b) consiliul profesoral al unităţii de învăţământ, pe baza dezbaterilor acestui raport, formulează o apreciere sintetică asupra candidatului;

c) directorul unităţii şcolare transmite inspectoratului şcolar raportul de autoevaluare, aprecierea consiliului profesoral, precum şi propria apreciere; în urma consultării consiliului consultativ de specialitate, inspectorul de specialitate întocmeşte un raport motivat;

d) consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar primeşte spre analiză raportul de autoevaluare, aprecierea consiliului profesoral şi a directorului unităţii, precum şi raportul motivat al inspectorului de specialitate; hotărârea asupra rezultatului concursului, precum şi ponderea pe diferite specialităţi şi unităţi de învăţământ aparţine inspectorului şcolar general;

e) consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar alcătuieşte lista candidaţilor admişi, pe care o înaintează Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru emiterea ordinului ministrului.

(6) Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă de 4 ani. Personalul didactic care a beneficiat de gradaţie de merit poate participa din nou la concurs.

(7) Personalul didactic poate beneficia de salariu de merit, conform prevederilor legale. Numărul salariilor de merit se calculează la totalul posturilor didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar şi se distribuie pe unităţile de învăţământ, indiferent de numărul cadrelor didactice ale acestora.

(8) Un cadru didactic nu poate beneficia simultan de gradaţie de merit şi de salariu de merit.

(9) Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează metodologia şi criteriile de acordare a gradaţiei de merit şi a salariului de merit, consultând federaţiile sindicale din învăţământ recunoscute la nivel naţional.

(10) Personalul didactic din învăţământul preuniversitar, care are titlul ştiinţific de doctor, este remunerat cu 15% în plus la salariul de bază.

(11) Personalul didactic cu o vechime neîntreruptă în învăţământul de peste 10 ani beneficiază de un spor de stabilitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta.

(12) Personalul didactic beneficiază de premii şi de alte drepturi băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă.

(13) Personalul didactic beneficiază, la fiecare tranşă de vechime în învăţământ, de un spor de 3% din salariul de bază, pentru suprasolicitare neuropsihică. Acest spor se include în salariul de bază.

ART. 51

(1) Nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare şi control din inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, şi din Ministerul Educaţiei şi Cercetării se stabileşte la nivelul maxim al salariului de bază al funcţiei didactice - educator, învăţător, profesor gradul I cu vechime de peste 40 ani, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere de până la:

a) 10 - 30% pentru inspectorul şcolar principal de specialitate şi inspectorul şcolar;

b) 15 - 35% pentru directorul casei corpului didactic;

c) 25 - 45% pentru inspectorul şcolar general adjunct;

d) 30 - 50% pentru inspectorul de specialitate sau pentru funcţii echivalente în Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

e) 35 - 55% pentru inspectorul şcolar general sau pentru funcţii echivalente în Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

(1^1) Remunerarea directorului unităţii de învăţământ este asigurată printr-un salariu de bază, al cărui cuantum se stabileşte în condiţiile alin. (1), la care se adaugă o indemnizaţie de conducere de până la 50% .

(2) Salarizarea directorului adjunct al unităţii de învăţământ este asigurată printr-un salariu de bază, care se calculează la nivelul maxim al funcţiei didactice corespunzătoare studiilor, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere de până la 40% .

(3) Stabilirea diferenţiată a indemnizaţiei de conducere se face în baza unei metodologii aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Indemnizaţia se revizuieşte, după caz, anual, în

funcţie de performanţele manageriale evidenţiate prin evaluare obiectivă. Această indemnizaţie se include în salariul de bază.

(3^1) Salarizarea personalului de conducere al unităţilor conexe se face în mod corespunzător salarizării directorilor adjuncţi din unitatea de învăţământ.

(4) Personalul didactic de predare care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţătorii, institutorii şi educatoarele primesc o indemnizaţie de 10% din salariul de bază, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 45 alin. (2) şi (3). Aceste indemnizaţii se includ în salariul de bază.

(4^1) Nivelul indemnizaţiilor acordate personalului de conducere, de îndrumare şi control de la inspectoratele şcolare judeţene, precum şi de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti se stabileşte de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în funcţie de amploarea şi complexitatea sarcinilor cerute de mărimea şi specificul judeţului şi de performanţele manageriale ale acestuia.

(5) Personalul didactic desemnat să conducă şi să realizeze practica pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare şi a viitorilor învăţători, institutori şi profesori beneficiază de un spor de 10 - 25% din salariul de bază al funcţiei, calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenţilor practicanţi, potrivit regulamentului de practică pedagogică aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

(5^1) Nivelul indemnizaţiilor directorului şi directorului adjunct, prevăzute la alin. (1^1) şi (2), se înscrie în contractul de management educaţional şi poate fi revizuit anual, în funcţie de modificările volumului şi gradului de complexitate ale activităţii şi de performanţele individuale manageriale.

(6) Personalul didactic de predare beneficiază de o primă de instalare, o singură dată, la angajarea în învăţământ prin concurs, în primii 5 ani de la absolvirea studiilor. Cuantumul acestei prime se stabileşte potrivit legii.

(6^1) Nivelul indemnizaţiilor de conducere acordate directorilor şi directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ se stabileşte de către inspectoratul şcolar, cu avizul consiliului de administraţie al şcolii, în funcţie de numărul de elevi, numărul de clase, volumul şi gradul de complexitate ale activităţii desfăşurate de unitatea de învăţământ şi de performanţele manageriale ale acestora. Criteriile pe baza cărora se stabileşte mărimea acestor indemnizaţii sunt formulate în metodologia de numire şi salarizare a directorilor unităţilor de învăţământ, elaborată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, aprobată prin hotărâre a Guvernului.

(7) Şefii de catedră, de comisii şi de colective metodice, de cercuri pedagogice şi de consilii consultative de specialitate pot beneficia de sporuri băneşti, conform reglementărilor legale.

(8) Personalul didactic poate fi salarizat şi prin plata cu ora sau prin cumul, conform prevederilor art. 49 alin. (1). Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută la art. 43. Drepturile salariale provenite din cumul sau din plata cu ora, drepturile băneşti cuvenite pentru invenţii şi inovaţii, activităţi productive sau de altă natură, desfăşurate în interesul învăţământului, se defalcă, în vederea impunerii, pe lunile la care se referă, şi se impozitează distinct pentru fiecare activitate, separat de celelalte venituri.

(9) Posturile didactice vacante sau temporar vacante pot fi suplinite, prin cumul sau prin plata cu ora, de către personalul didactic existent, încadrat cu normă maximă, de către cadrele didactice pensionate, precum şi de specialişti din alte sectoare de activitate, în condiţiile prezentei legi.

(10) *** Abrogat

(11) Liderii sindicatelor din învăţământ, cu drept de rezervare a catedrei, pot fi remuneraţi prin plata cu ora pentru efectuarea a maximum 4 ore săptămânal.

(12) Salarizarea activităţilor didactice care nu pot fi normate în posturi didactice se cuantifică în ore fizice şi se face prin plata cu ora, în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

ART. 52

(1) Evaluarea personalului didactic de predare, a celui auxiliar, de conducere, de îndrumare şi de control se face anual, conform fişei de evaluare elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

(2) Fişa de evaluare, corelată cu fişa individuală a postului, se notează prin punctaj de la 1 la 100.

(3) Procedura de evaluare se declanşează prin autoevaluare, consemnată în fişa individuală a postului.

(4) Pentru personalul didactic de predare, fişa de evaluare, vizată, după caz, de către şeful de catedră sau de către responsabilul comisiei metodice şi de către directorul unităţii şcolare, este analizată în consiliul de administraţie, care, în prezenţa persoanei în cauză, decide asupra punctajului final.

(5) În fişa de evaluare se punctează şi activităţile realizate în afara fişei individuale a postului în domeniul învăţământului, precum şi alte activităţi solicitate de conducerea unităţii sau de organele ierarhic superioare.

(6) Fişa de evaluare constituie un document de bază pentru stabilirea drepturilor salariale, pentru promovare şi accesul la programele de perfecţionare.

TITLUL III

Învăţământul superior

CAP. 1

Funcţiile didactice şi de cercetare. Condiţiile pentru ocuparea acestora

Secţiunea 1

Funcţiile didactice şi de cercetare

ART. 53

(1) Funcţiile didactice sunt: preparator universitar, asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar şi profesor universitar consultant.

(2) În învăţământul superior poate funcţiona personal didactic asociat pentru următoarele funcţii prevăzute la alin. (1): asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar şi profesor universitar.

(3) Profesorii din învăţământul superior, pensionaţi pentru munca depusă şi limită de vârstă, pot continua, potrivit legii, unele activităţi didactice şi ştiinţifice, ca profesori consultanţi. Aceştia sunt atestaţi în această funcţie de senatele universitare.

(4) În raport cu necesităţile academice proprii, instituţiile de învăţământ superior pot chema la catedră specialişti cu valoare recunoscută în domeniu, din ţară sau din străinătate, în calitate de profesori asociaţi invitaţi, pe o durată determinată.

ART. 54

(1) Personalul didactic prevăzut la art. 53 desfăşoară şi activitate de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică, activitate de proiectare şi de creaţie artistică, potrivit specificului.

(2) În catedre, departamente, unităţi sau în centre de cercetare şi microproducţie pot funcţiona pe posturi distincte şi personal de cercetare, personal de cercetare asociat, inclusiv doctoranzi şi studenţi, precum şi alte categorii de personal, potrivit legii. Acestora li se întocmeşte, după caz, carnet de muncă.

Secţiunea a 2-a

Condiţiile pentru ocuparea funcţiilor didactice

ART. 55

(1) Pentru ocuparea funcţiilor didactice menţionate la art. 53 se cere absolvirea cu diplomă de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior sau cu diplomă echivalentă acesteia, ori a unei instituţii academice postuniversitare, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995.

(2) Pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor universitar şi de conferenţiar universitar, candidaţii trebuie să deţină titlul ştiinţific de doctor în ramura de ştiinţă corespunzătoare postului sau într-o ramură înrudită. Pentru ocuparea funcţiei didactice de lector universitar/şef de lucrări, candidaţii trebuie să fie doctori sau doctoranzi în ramura de ştiinţă corespunzătoare postului ori într-o ramură înrudită.

(3) Personalului didactic existent în învăţământul superior, cu o vechime efectivă la catedră de cel puţin 5 ani, i se consideră îndeplinite condiţiile cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995.

(4) Pentru ocuparea funcţiei de preparator universitar, se cer îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (8).

(5) Pentru ocuparea funcţiei de asistent universitar, se cer îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (8), precum şi o vechime minimă la catedră de 2 ani în învăţământul superior sau în cercetarea ştiinţifică de profil, respectiv de 4 ani în învăţământul preuniversitar. Pentru candidaţii

care provin din afara învăţământului sau a cercetării ştiinţifice, se cere o vechime de minimum 5 ani în profilul postului pentru care concurează.

(6) Pentru ocuparea funcţiei de lector universitar/şef de lucrări, se cer îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), (2) şi (8), precum şi:

a) pentru candidaţii care provin din învăţământul superior sau din cercetarea ştiinţifică de profil, o vechime minimă de 6 ani sau de 4 ani, în cazul candidaţilor care deţin titlul de doctor;

b) pentru candidaţii care provin din învăţământul preuniversitar, o vechime minimă de 8 ani sau de 6 ani, în cazul candidaţilor care deţin titlul de doctor;

c) pentru candidaţii care provin din afara învăţământului sau a cercetării ştiinţifice, o vechime minimă de 10 ani sau de 8 ani, în cazul candidaţilor care deţin titlul de doctor.

(7) Pentru ocuparea funcţiei de conferenţiar universitar sau de profesor universitar se cer îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), (2) şi (8), precum şi o vechime minimă la catedră de 9 ani în învăţământul superior sau în cercetarea ştiinţifică de profil. Pentru candidaţii care provin din afara învăţământului sau a cercetării ştiinţifice, se cere o vechime de cel puţin 15 ani de activitate în profilul postului pentru care concurează.

(8) Posturile didactice din învăţământul superior pot fi ocupate numai de cetăţeni români. Prin excepţie, aceste posturi pot fi ocupate cu contract de muncă pe o perioadă determinată şi de cetăţeni străini, în calitate de personal didactic asociat, conform legii.

(9) Candidatul la ocuparea unui post didactic cu predare în altă limbă decât cea în care şi-a făcut studiile superioare susţine proba practică sau, după caz, prelegerea publică în limba în care urmează să facă predarea. Această condiţie rămâne în vigoare şi în cazul în care un cadru didactic este propus, ulterior titularizării prin concurs, să desfăşoare activităţi didactice în altă limbă decât cea în care şi-a făcut studiile.

ART. 56

(1) Candidatul pentru ocuparea unui post didactic de lector universitar/şef de lucrări, de conferenţiar universitar sau de profesor universitar, care provine din afara învăţământului superior, trebuie să facă dovada aptitudinilor didactice prin prelegere publică sau prin probe similare, după caz.

(2) Persoanele din învăţământul superior care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) şi la art. 55 alin. (1), (2) şi (8), cu o activitate deosebită în domeniul postului pentru care concurează, demonstrată prin lucrări de specialitate de valoare naţională şi internaţională, pot să se prezinte, cu aprobarea senatului universitar, la concursul pentru ocuparea unui post didactic în învăţământul superior, fără îndeplinirea condiţiilor de vechime stabilite la art. 55 alin. (6) sau (7), după caz.

ART. 57

(1) În învăţământul superior medical, candidaţii la concursul pentru ocuparea postului de asistent universitar trebuie să aibă cel puţin titlul de medic rezident, cu o vechime de minimum 3 ani în specialitatea postului. Fac excepţie posturile de la disciplinele care nu au corespondent în reţeaua Ministerului Sănătăţii.

(2) În învăţământul superior medical, la disciplinele cu corespondenţă în reţeaua Ministerului Sănătăţii, candidaţii la concursul pentru ocuparea posturilor de şef de lucrări, de conferenţiar universitar sau de profesor universitar trebuie să aibă şi titlul de medic primar.

Secţiunea a 3-a

Ocuparea şi eliberarea posturilor didactice

ART. 58

(1) Posturile didactice prevăzute la art. 53 alin. (1) se ocupă prin concurs organizat de instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu. Concursul este valabil numai pentru instituţia de învăţământ superior respectivă.

(2) Concursul pentru ocuparea posturilor didactice are caracter deschis. La concurs se poate prezenta orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezentul statut şi de Legea învăţământului nr. 84/1995.

(3) Comisiile de concurs sunt formate din personal didactic titular din instituţia respectivă sau din afara acesteia.

(4) Anunţarea publică a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau transformate se face, de către instituţia de învăţământ superior, în Monitorul Oficial al României şi cel puţin într-un ziar de circulaţie naţională, precum şi prin afişare la sediu, în cel mult 45 de zile de la data începerii semestrului universitar.

(5) Înscrierea la concurs se face în termen de 30 de zile de la data publicării postului în Monitorul Oficial al României.

(6) Probele de concurs şi conţinutul acestora sunt stabilite de catedre sau de departamente. Tematica probelor de concurs, metodologia şi programul desfăşurării acestuia se pun la dispoziţia candidaţilor o dată cu înscrierea la concurs.

(7) Dosarul de înscriere la concursul pentru ocuparea unui post didactic cuprinde obligatoriu următoarele:

a) cerere-tip de înscriere;

b) copii legalizate de pe diploma de bacalaureat sau echivalentă, de pe diploma de licenţă sau echivalentă, însoţite de foaia matricolă, precum şi o adeverinţă doveditoare a vechimii în muncă;

c) diploma de doctor în ramura de ştiinţă corespunzătoare postului, precum şi alte diplome sau titluri ştiinţifice ori academice, după caz;

d) curriculum vitae;

e) lista lucrărilor publicate, însoţită de câte un exemplar din titlurile reprezentative;

f) dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 55 şi 56, precum şi aprobarea senatului universitar, după caz;

g) alte materiale solicitate de senatul universitar sau prin reglementările Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

(8) Probele de concurs se programează şi se susţin o singură dată.

(9) Durata concursului şi finalizarea acestuia la nivelul comisiei de concurs se încadrează în 30 de zile de la data încheierii înscrierii.

(10) Finalizarea concursului la nivelul instituţiei de învăţământ superior este obligatorie în termen de 45 de zile de la depunerea raportului comisiei de concurs.

ART. 59

(1) Concursul pentru ocuparea funcţiei de preparator universitar sau de asistent universitar constă în probe scrise, orale şi practice, specifice postului, stabilite conform art. 58 alin. (6).

(2) Comisia de concurs este formată din şeful catedrei sau din reprezentantul acestuia, în calitate de preşedinte, şi din 2 membri, având funcţia didactică de cel puţin lector universitar/şef de lucrări ori funcţii superioare din profilul postului.

(3) Comisia de concurs se propune de către şeful catedrei şi se aprobă de consiliul facultăţii.

(4) Rezultatul probelor de concurs se apreciază de către fiecare membru al comisiei prin note de la 10 la 1 . Nota probei reprezintă media aritmetică a acestora. Comisia întocmeşte, în termen de 5 zile de la susţinerea ultimei probe, un raport asupra desfăşurării concursului, cu concluzii de recomandare a candidatului care a obţinut cea mai mare medie. Pot fi recomandaţi candidaţii care au obţinut cel puţin media 8 şi nici o notă sub 7. Raportul se supune consiliului facultăţii, de către decan, care aprobă rezultatul concursului prin vot nominal deschis.

(5) Hotărârea consiliului facultăţii se supune validării senatului universitar, referitor la respectarea criteriilor şi a procedurii de concurs.

(6) Numirea pe postul de preparator universitar sau de asistent universitar se face prin decizia rectorului, începând cu prima zi a semestrului următor.

ART. 60

(1) Concursul pentru ocuparea funcţiei de lector universitar/şef de lucrări constă în verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare, prin analiza dosarului de înscriere, precum şi din susţinerea unei prelegeri publice, în prezenţa comisiei de concurs. Tema prelegerii se stabileşte de către comisie şi se anunţă candidatului cu 48 de ore înainte de susţinere.

(2) Comisia de concurs este formată din şeful catedrei sau al departamentului ori din reprezentantul acestuia, în calitate de preşedinte, şi din 3 membri specialişti în profilul postului, cu funcţie didactică de lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar sau profesor universitar. Comisia de concurs se propune de către şeful catedrei, se aprobă de către consiliul facultăţii şi trebuie să includă cel puţin un conferenţiar sau un profesor.

(3) Aprecierea candidatului la concursul pentru ocuparea postului didactic de lector universitar/şef de lucrări se face prin punctaj, în baza unei grile, adaptată specificului catedrei sau departamentului şi aprobată de senatul universitar. În raportul comisiei se evaluează activitatea didactică şi ştiinţifică a candidatului, activitatea extradidactică în interesul învăţământului, precum şi aprecierea asupra prelegerii publice.

(4) Preşedintele comisiei de concurs prezintă raportul acesteia în consiliul facultăţii, nominalizând candidatul cu cele mai bune performanţe. Consiliul facultăţii aprobă rezultatul concursului prin vot nominal deschis.

(5) Hotărârea consiliului facultăţii se prezintă de către decan sau de un reprezentant al acestuia şi se supune de către rector confirmării senatului universitar cu privire la respectarea criteriilor şi procedurii de concurs, care se pronunţă prin vot nominal deschis.

(6) Numirea pe postul de lector universitar/şef de lucrări se face prin decizia rectorului, începând cu prima zi a semestrului următor. Numirea lectorului universitar/şefului de lucrări, care este doctorand, se face pentru o perioadă de 4 ani. Numirea devine definitivă, dacă în această perioadă lectorul universitar obţine titlul ştiinţific de doctor în specialitatea respectivă.

ART. 61

(1) Concursul pentru ocuparea posturilor de conferenţiar universitar sau de profesor universitar constă în verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, prin analiza dosarului de înscriere la concurs, iar pentru cei care nu provin din învăţământul superior, şi din susţinerea unei prelegeri publice, în faţa studenţilor, în prezenţa comisiei de concurs. Tema prelegerii se stabileşte de către comisie şi se anunţă candidatului cu 48 de ore înainte de susţinere.

(2) Comisia de concurs este formată din decanul facultăţii sau un reprezentant al acestuia, membru în senatul universitar, în calitate de preşedinte, din 4 membri, dintre care cel puţin 2 din afara instituţiei de învăţământ superior respective. Comisia de concurs este alcătuită din conferenţiari universitari şi din profesori universitari, pentru postul de conferenţiar universitar, respectiv din profesori universitari, pentru postul de profesor universitar. Comisia de concurs se aprobă de către senatul universitar, la propunerea consiliului facultăţii.

(3) Aprecierea candidatului la concursul pentru ocuparea postului didactic de conferenţiar universitar sau de profesor universitar se face prin punctaj, în baza unei grile adaptate specificului catedrei sau departamentului, aprobată de senatul universitar. Raportul comisiei cuprinde evaluarea activităţii didactice şi a celei ştiinţifice a candidatului, activitatea extradidactică în interesul învăţământului, precum şi aprecierea asupra prelegerii publice.

(4) Preşedintele comisiei de concurs prezintă raportul acesteia în consiliul facultăţii, nominalizând candidatul cu cele mai bune performanţe. Consiliul facultăţii aprobă rezultatul concursului prin vot nominal deschis.

(5) Hotărârea consiliului facultăţii se prezintă de către decan sau de către un reprezentant al acestuia şi se supune de către rector validării senatului universitar cu privire la respectarea criteriilor şi a procedurii de concurs, care se pronunţă prin vot nominal deschis.

(6) Dosarul de concurs, împreună cu raportul comisiei şi cu documentele însoţitoare, se înaintează Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care, pe baza analizei acestora, se pronunţă prin vot nominal deschis, în termen de cel mult 90 de zile. În cazul în care un conferenţiar universitar sau profesor universitar susţine concurs pentru un post didactic în aceeaşi specialitate şi pentru acelaşi titlu didactic, dobândit printr-un concurs anterior, nu mai este necesară confirmarea de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

(7) În urma ordinului emis de către ministrul educaţiei şi cercetării, numirea pe postul de conferenţiar universitar, respectiv de profesor universitar, se face prin decizia rectorului, începând cu prima zi a semestrului următor celui în care a avut loc validarea concursului în senatul universitar.

ART. 62

(1) Contestaţiile se adresează, după caz, senatului universitar sau Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în termen de cel mult 10 zile, şi se soluţionează în termen de cel mult 60 de zile de la data expirării termenului de contestaţie.

(2) În cazul în care postul scos la concurs nu a fost ocupat, concursul poate fi reluat, cu respectarea procedurii complete.

ART. 63

Funcţiile şi gradele de cercetător ştiinţific în reţeaua învăţământului superior se obţin potrivit reglementărilor legale în vigoare.

ART. 64

(1) Profesorii universitari pensionaţi pot funcţiona în continuare în învăţământul superior, în calitate de profesori universitari consultanţi, la recomandarea catedrei, cu avizul consiliului facultăţii şi cu aprobarea senatului universitar, obţinute prin vot nominal deschis.

(2) Pot fi recomandaţi pentru ocuparea acestei funcţii profesorii universitari care, prin activitatea ştiinţifică şi pedagogică, s-au remarcat la nivel naţional şi internaţional.

(3) Atribuţiile profesorului universitar consultant sunt stabilite de catedră prin fişa individuală a postului.

ART. 65

(1) Posturile didactice vacante pot fi ocupate temporar, cu reconfirmare anuală, de personal didactic titular din instituţia de învăţământ superior respectivă sau de personal didactic asociat, prin cumul sau prin plata cu ora.

(2) Ocuparea posturilor didactice vacante cu personal didactic asociat, din afara instituţiei de învăţământ superior, se face prin concurs, organizat la nivelul catedrei sau al departamentului, constând cel puţin în curriculum vitae şi interviu.

(3) Metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice vacante cu personal didactic asociat se aprobă de senatul universitar.

(4) Angajarea temporară a personalului didactic asociat se face prin decizie a rectorului.

ART. 66

Angajarea specialiştilor cu valoare recunoscută în domeniu, din ţară sau din străinătate, în calitate de profesori asociaţi invitaţi, se avizează de consiliul departamentului sau al facultăţii şi se aprobă de senatul universitar.

CAP. 2

Conducerea instituţiilor de învăţământ superior

ART. 67

Structurile de conducere în instituţia de învăţământ superior sunt: senatul universitar, consiliul facultăţii, consiliul colegiului, consiliul departamentului şi biroul catedrei. Prin Carta universitară se pot înfiinţa şi alte organisme colective specializate.

ART. 68

(1) Instituţia de învăţământ superior este condusă de senatul universitar, prezidat de rector. Fiecare facultate din structura instituţiei desemnează reprezentanţi în senatul universitar, cadre didactice, cercetători şi studenţi, potrivit legii şi Cartei universitare. Decanii facultăţilor, directorii de departamente şi de colegii, direct subordonate instituţiei de învăţământ superior, fac parte de drept din senatul universitar. La şedinţele senatului universitar pot participa, ca invitaţi ai biroului acestuia, reprezentanţi ai sindicatelor din instituţia respectivă, precum şi orice altă persoană din instituţie sau din afara acesteia.

(2) Conducerea operativă a instituţiei de învăţământ superior este asigurată de biroul senatului universitar, alcătuit din rector, în calitate de preşedinte, prorector/prorectori, secretar ştiinţific, director general administrativ şi dintr-un reprezentant al studenţilor sau al organizaţiilor studenţeşti legal constituite la nivel de institut, membru al senatului. Membrii biroului senatului universitar, cu excepţia directorului general administrativ, sunt aleşi pe funcţii de senatul universitar. Rectorul poate invita la şedinţa biroului decani, reprezentanţi ai sindicatelor şi ai asociaţiilor studenţeşti sau orice altă persoană din instituţie sau din afara acesteia. Prin Carta universitară, senatul universitar poate include în biroul său decani sau directori de departamente ori de colegii.

ART. 69

(1) Facultatea este condusă de consiliul facultăţii, prezidat de decan. Consiliul este ales de comunitatea cadrelor didactice titulare, arondate facultăţii, şi a cercetătorilor ştiinţifici cu titlu de

doctor din catedrele şi din departamentele subordonate facultăţii. În consiliul facultăţii, studenţii sunt reprezentaţi în proporţie de 1/4 din numărul membrilor acestuia.

(2) În consiliul facultăţii pot fi alese persoane din toate categoriile de personal didactic titular şi de cercetare, cuprinse în statele de funcţii.

ART. 70

Departamentul este condus de consiliu, prezidat de director. Modul de constituire a consiliului departamentului se stabileşte prin hotărâre a senatului universitar sau, după caz, a consiliului facultăţii. Aceleaşi prevederi se aplică şi unităţilor de cercetare, proiectare, microproducţie.

ART. 71

Catedra, ca unitate structurală de bază a facultăţii sau a departamentului, funcţionează cu cel puţin 15 posturi didactice. Conducerea catedrei este asigurată de biroul catedrei, alcătuit din şeful de catedră şi din cel puţin 2 membri aleşi dintre cadrele didactice din catedra respectivă. Conducerea operativă revine şefului de catedră. Şeful unei catedre cu mai puţin de 12 posturi didactice ocupate cu personal didactic titular nu beneficiază de indemnizaţia prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. a).

ART. 72

(1) Structurile şi funcţiile de conducere din instituţia de învăţământ superior sunt alese prin vot secret pe o perioadă de 4 ani, conform Cartei universitare şi în condiţiile legii. Cadrele didactice din aceste structuri şi funcţii trebuie să fie titulare în instituţia de învăţământ superior respectivă.

Orice discriminare privind alegerea în structurile şi în funcţiile de conducere este interzisă. În cazul eliberării unui loc în funcţiile de conducere, se procedează la alegeri parţiale, potrivit Cartei universitare. Aceeaşi prevedere se aplică şi în situaţia descompletării cu mai mult de 1/3 a structurilor de conducere.

(2) Funcţiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan, de director de departament, de director de colegiu sau de unitate de cercetare, proiectare, microproducţie şi de şef de catedră nu se cumulează. Aceste funcţii pot fi ocupate numai de profesori universitari sau de conferenţiari universitari titulari.

(3) O persoană nu poate ocupa funcţia de rector mai mult de două mandate succesive. Aceeaşi prevedere se aplică şi pentru funcţia de decan.

(4) Numărul de prorectori şi de prodecani din instituţiile de învăţământ superior de stat se stabileşte în funcţie de numărul de studenţi şi de domeniul de învăţământ, conform normelor unitare de structură, aprobate de ministrul educaţiei şi cercetării.

(5) Atribuţiile şi competenţele structurilor şi ale funcţiilor de conducere din învăţământul superior sunt stabilite prin Carta universitară a instituţiei, potrivit legii. Hotărârile senatelor universitare, ale consiliilor facultăţilor şi ale departamentelor, cu excepţia prevederilor de la art. 74 alin. (3), se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi, dacă numărul lor reprezintă cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor. Membrii acestor structuri de conducere au drept de vot deliberativ egal.

ART. 73

În senatele universitare şi în consiliile facultăţilor, la votul pentru ocuparea sau eliberarea posturilor didactice participă numai cadrele didactice.

ART. 74

(1) Funcţiile de conducere din instituţia de învăţământ superior, cu excepţia rectorului, se confirmă de senatul universitar. Rectorul, ales de senatul universitar, se confirmă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării. În caz de neconfirmare, se aplică în mod corespunzător prevederile alin. (3) din prezentul articol.

(2) Persoana aflată într-o funcţie de conducere poate fi revocată din funcţie prin procedura folosită pentru alegere, la iniţiativa unei treimi din numărul total al electorilor. Audierea persoanei respective este obligatorie.

(3) Ministrul educaţiei şi cercetării îl poate suspenda din funcţie pe rectorul unei instituţii de învăţământ superior de stat sau particulare, acreditate sau autorizate provizoriu. Suspendarea, temeinic justificată în scris, se aduce la cunoştinţă senatului universitar, care are obligaţia de a valida sau de a invalida această decizie în termen de 30 de zile. Se consideră invalidare, având drept consecinţă menţinerea persoanei respective în funcţia de rector, dacă votează împotriva

suspendării cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor senatului universitar. În caz contrar, se declanşează procedura de alegere a noului rector. Procedura de suspendare nu se poate declanşa în perioada vacanţelor universitare.

(4) Postul de director general administrativ se ocupă prin concurs, organizat de instituţia de învăţământ superior. Preşedintele comisiei de concurs este rectorul instituţiei. Din comisie face parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Validarea concursului se face de senatul universitar, iar numirea pe post, de către rector.

CAP. 3

Perfecţionarea pregătirii personalului didactic şi didactic auxiliar

ART. 75

Perfecţionarea pregătirii personalului didactic din învăţământul superior se realizează, în principal, prin formele prevăzute la art. 164 din Legea învăţământului nr. 84/1995:

a) programe de documentare şi schimburi de experienţă la nivel naţional şi internaţional;

b) programe de specializare şi de cooperare interuniversitară, în ţară şi în străinătate;

c) învăţământ postuniversitar, organizat potrivit legii;

d) programe de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, realizate în ţară sau prin cooperare internaţională;

e) inovare educaţională, creaţie ştiinţifică, tehnică şi artistică.

ART. 76

Perfecţionarea pregătirii personalului didactic auxiliar se realizează în cadrul unui sistem de grade profesionale, pe baza unei metodologii specifice, aprobată de ministrul educaţiei şi cercetării. Formele de perfecţionare, prevăzute la art. 75, pot fi utilizate, după caz, şi pentru perfecţionarea personalului didactic auxiliar.

ART. 77

Finanţarea activităţilor de perfecţionare a pregătirii personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul superior de stat este asigurată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin bugetele repartizate instituţiilor de învăţământ. Fondurile repartizate pot fi suplimentate prin contribuţii ale agenţilor economici interesaţi, din fondurile unor organisme ştiinţifice, precum şi prin sponsorizări interne sau internaţionale, potrivit legii.

ART. 78

Evaluarea activităţii de perfecţionare se face de către catedră, departament sau de alte structuri instituţionale, potrivit criteriilor stabilite în Carta universitară.

CAP. 4

Norma didactică şi condiţiile de salarizare a personalului didactic

Secţiunea 1

Norma didactică şi de cercetare

ART. 79

(1) În atribuţiile personalului didactic din învăţământul superior intră:

a) activităţi didactice de predare, de seminarizare şi lucrări practice, de instruire practică şi de evaluare, conform planurilor de învăţământ şi programelor analitice;

b) activităţi de pregătire ştiinţifică şi metodică şi alte activităţi în interesul învăţământului;

c) activităţi de cercetare ştiinţifică, de dezvoltare tehnologică, activităţi de proiectare şi creaţie artistică, potrivit specificului.

(2) Activităţile corespunzătoare menţionate la alin. (1) sunt prevăzute în fişa postului, tipizată la nivel naţional. Fişa, elaborată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării împreună cu federaţiile sindicale din învăţământul superior, pe baza propunerilor senatelor universitare, constituie anexă la contractul colectiv de muncă.

(3) Fişa individuală a postului nominalizează activităţile din fişa tipizată, stabilite, cu acordul cadrului didactic, de catedră sau de către departament. Fişa individuală, revizuită în fiecare an universitar, constituie anexă la contractul individual de muncă.

ART. 80

(1) Norma didactică, potrivit art. 79 alin. (1) lit. a), poate cuprinde:

a) activităţi de predare;

b) activităţi de seminar, proiecte de an, lucrări practice şi de laborator;

c) îndrumare de proiecte, de lucrări de licenţă şi de absolvire, de practică pedagogică, productivă şi de cercetare ştiinţifică;

d) îndrumarea doctoranzilor în stagiu;

e) conducere de disertaţii;

f) conducerea activităţilor didactico-artistice sau sportive;

g) activităţi de evaluare;

h) consultaţii, îndrumarea cercurilor ştiinţifice studenţeşti, a studenţilor în cadrul sistemului de credite transferabile, participarea la consilii şi în comisii în interesul învăţământului.

(2) Norma didactică săptămânală în învăţământul superior se cuantifică în ore convenţionale. Această normă este de cel mult 16 ore săptămânal, reprezentând activităţi prevăzute la alin. (1).

(3) Norma didactică se stabileşte conform planului de învăţământ şi se calculează ca normă medie săptămânală, indiferent de perioada anului universitar în care este efectuată. Norma medie săptămânală se stabileşte prin împărţirea numărului de ore convenţionale din fişa individuală a postului la numărul de săptămâni înscris în planul de învăţământ, pentru activitatea didactică de predare şi de seminarizare din întregul an universitar.

(4) Ora convenţională este ora didactică de seminar, de laborator, de lucrări practice sau de activităţi similare acestora, din învăţământul universitar.

(5) În învăţământul universitar, ora de curs reprezintă 2 ore convenţionale.

(6) În învăţământul postuniversitar, inclusiv în cel de perfecţionare a personalului didactic, precum şi în învăţământul universitar cu predare integrală în limbi de circulaţie internaţională, ora de curs reprezintă 2,5 ore convenţionale, iar ora de seminar sau de activităţi similare acesteia reprezintă 1,5 ore convenţionale. Pentru conducătorii de doctorat, se normează 0,5 ore convenţionale săptămânal, pentru fiecare doctorand în stagiu.

(7) Pentru cadrele didactice care desfăşoară activităţi în departamente sau în secţii cu predare într-o limbă de circulaţie internaţională, în învăţământul universitar, norma didactică se calculează potrivit alin. (6). Fac excepţie de la această prevedere cadrele didactice care predau o limbă de circulaţie internaţională, pentru care se aplică prevederile alin. (4) şi (5).

(8) În învăţământul postuniversitar medical, forma rezidenţiat, normarea personalului didactic se face în baza prevederilor art. 79 din Legea învăţământului nr. 84/1995.

(9) Activităţile de evaluare prevăzute la alin. (1) lit. g), cuprinse în norma didactică, se cuantifică în ore convenţionale, printr-o metodologie aprobată de senatul universitar, în funcţie de profil şi de specializare.

ART. 81

(1) Norma didactică săptămânală medie, calculată în ore convenţionale, pentru activităţile prevăzute la art. 80 alin. (1) lit. a) - f) se stabileşte după cum urmează:

a) profesor universitar: 5 - 7 ore, dintre care cel puţin 4 ore convenţionale de curs;

b) conferenţiar universitar: 7 - 9 ore, dintre care cel puţin 4 ore convenţionale de curs;

c) lector universitar/şef de lucrări: 9 - 11 ore, dintre care cel puţin 2 ore convenţionale de curs;

d) asistent universitar: 10 - 11 ore, cuprinzând activităţi menţionate la art. 80 alin. (1) lit. b) şi c);

e) preparator universitar: 4 - 6 ore, cuprinzând activităţi menţionate la art. 80 alin. (1) lit. b) şi c); preparatorul universitar va efectua săptămânal 6 ore de asistenţă.

(2) Prin excepţie, norma personalului didactic prevăzut la alin. (1) lit. a) - c), care, datorită specificului disciplinelor, nu are în structura postului ore de curs, se majorează cu 2 ore convenţionale. Norma personalului didactic care nu desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică sau echivalentă acesteia se majorează cu până la 4 ore convenţionale, fără a depăşi 15 ore convenţionale. Aceste excepţii se aprobă de consiliul facultăţii.

(3) Norma asistentului universitar cu titlul ştiinţific de doctor poate cuprinde, cel mult, 2 ore convenţionale de curs.

(4) În situaţia în care norma didactică nu poate fi alcătuită conform alin. (1) - (3), aceasta se completează cu activităţi de cercetare ştiinţifică, la propunerea şefului de catedră, cu acordul consiliului facultăţii. Diminuarea normei didactice este de cel mult 1/2 din norma respectivă, iar ora de cercetare este echivalentă cu 0,5 ore convenţionale. Cadrul didactic îşi menţine calitatea de titular în funcţia didactică obţinută prin concurs.

(5) Cadrele didactice titulare, a căror normă didactică nu poate fi constituită conform prevederilor alin. (1) - (4), pot fi trecute temporar, la cererea acestora, cu normă integrală de cercetare ştiinţifică finanţată de la bugetul de stat, în cadrul catedrei sau al departamentului, menţinându-şi calitatea de titular în funcţia didactică obţinută prin concurs. În această perioadă, cadrul didactic are obligaţiile personalului de cercetare din învăţământul superior.

(6) În limitele prevăzute de prezentul articol, senatul universitar stabileşte, diferenţiat, norma didactică efectivă, în funcţie de profil, specializare, ponderea disciplinelor în pregătirea de specialitate a studenţilor şi de dimensiunea formaţiunilor de studiu.

ART. 82

Personalul didactic auxiliar din învăţământul superior desfăşoară activităţi specifice stabilite în fişa individuală a postului. Timpul săptămânal de lucru al acestuia este identic cu cel stabilit pentru personalul cu funcţii echivalente din celelalte sectoare bugetare, potrivit legii.

ART. 83

Personalul de cercetare şi de proiectare din învăţământul superior desfăşoară activităţi specifice, stabilite în fişa individuală a postului de către conducerea catedrei sau a departamentului, cu acordul persoanei în cauză.

ART. 84

(1) Statele de funcţii ale personalului didactic se întocmesc anual.

(2) Funcţiile didactice şi numărul posturilor se stabilesc ţinând seama de:

a) planurile de învăţământ;

b) formaţiunile de studiu;

c) normele didactice şi de cercetare.

(3) În statul de funcţii sunt înscrise, în ordine ierarhică, posturile didactice ocupate sau vacante, specificându-se funcţiile didactice corespunzătoare şi numărul săptămânal de ore convenţionale repartizate pe ore de curs, seminarii, laboratoare, lucrări practice sau proiecte, practica de specialitate şi activităţi echivalente acestora, la disciplinele din planul de învăţământ.

(4) Statele de funcţii se întocmesc la catedre sau la departamente, prin consultarea membrilor acestora, ca urmare a precizării sarcinilor didactice de către consiliul facultăţii. La catedrele sau la departamentele cu discipline la mai multe facultăţi sau colegii, statele de funcţii se completează pe baza notelor de comandă, avizate de conducerea instituţiei de învăţământ superior.

(5) Formaţiunile de studiu şi dimensiunile acestora se stabilesc de senatele universitare, la propunerea consiliilor facultăţilor, în următoarele condiţii:

a) în învăţământul universitar: grupa de studii cuprinde în medie 20 de studenţi, dar nu mai puţin de 13 şi nu mai mult de 25; subgrupa de studii pentru aplicaţii şi lucrări practice cuprinde în medie 10 studenţi, dar nu mai puţin de 7 şi nu mai mult de 13;

b) prin excepţie de la prevederile stabilite la lit. a), formaţiunile de studiu pentru practica pedagogică, învăţământul medical clinic, de artă, sportiv, precum şi pentru învăţământul postuniversitar pot fi mai mici, la propunerea senatelor universitare şi cu acordul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Prevederea de mai sus se poate aplica şi la alte domenii, în funcţie de specific şi de situaţie;

c) la disciplinele opţionale şi facultative, formaţiunile de studiu cuprind cel puţin 5 studenţi.

(6) Statul de funcţii al personalului didactic se avizează de consiliul facultăţii şi se aprobă de senatul universitar.

ART. 85

Posturile didactice rezervate, vacante ori temporar vacante sunt acoperite cu prioritate de personalul titular ori de personal didactic asociat, prin cumul sau prin plata cu ora, conform prezentei legi.

Secţiunea a 2-a

Condiţiile de salarizare a personalului didactic

ART. 86

Salarizarea personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior se face în conformitate cu prevederile art. 48 din prezenta lege.

ART. 87

(1) Salarizarea personalului didactic se stabileşte în raport cu:

a) funcţia didactică;

b) titlul ştiinţific;

c) norma didactică;

d) calitatea activităţii didactico-ştiinţifice stabilite pe baza procedurii de evaluare anuală;

e) vechimea recunoscută în învăţământ;

f) condiţiile specifice în care îşi desfăşoară activitatea.

(2) Cadrul didactic aflat în situaţiile prevăzute la art. 81 alin. (4) şi (5) este salarizat corespunzător postului deţinut ca titular.

ART. 88

Salarizarea personalului de cercetare din instituţiile de învăţământ superior se stabileşte în raport cu:

a) funcţia de cercetare;

b) titlul ştiinţific;

c) calitatea activităţii de cercetare, stabilită pe baza procedurii de evaluare anuală;

d) vechimea recunoscută în cercetare;

e) contribuţia adusă în procesul de învăţământ;

f) aportul financiar şi material rezultat din activitatea proprie;

g) condiţiile specifice în care îşi desfăşoară activitatea.

ART. 89

(1) Sporul de salariu prevăzut la art. 87 alin. (1) lit. f) şi la art. 88 lit. g) se atribuie personalului didactic şi de cercetare care desfăşoară activităţi în condiţii de risc, potrivit legii şi contractului colectiv de muncă, fără a depăşi 30% din salariul de bază şi care face parte din acesta.

(2) Drepturile şi obligaţiile referitoare la protecţia muncii, care revin personalului didactic, didactic auxiliar şi de cercetare, se stabilesc în cadrul contractelor colective de muncă dintre instituţiile de învăţământ superior şi sindicate sau reprezentanţii salariaţilor din instituţie, potrivit legii.

(3) Drepturile salariale provenite din cercetare ştiinţifică, proiectare, consultanţă, expertiză, invenţii şi inovaţii, precum şi din cumul sau plata cu ora, se defalcă, în vederea impunerii, pe lunile la care se referă, şi se impozitează distinct pentru fiecare activitate, separat de celelalte venituri.*)

*) Conform art. 85 lit. p) din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001, literă introdusă prin Legea nr. 493/2002, prevederile art. 89 alin. (3) referitoare la impozitare se abrogă.

ART. 90

(1) Personalul didactic din învăţământul superior, inclusiv cel prevăzut la art. 81 alin. (4) şi (5), beneficiază de tranşele de vechime la salarizare, stabilite de lege, şi de două tranşe suplimentare care se acordă la 35 şi la peste 40 de ani de activitate în învăţământ.

(2) Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de bază pentru vechimea în învăţământ de până la 30 de ani sunt cei prevăzuţi de legislaţia în vigoare.

(3) Pentru fiecare dintre tranşele suplimentare de vechime se acordă o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/20 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime.

(4) Personalul didactic din învăţământul superior beneficiază şi de prevederile art. 60 alin (13).

(5) Personalul didactic şi de cercetare din învăţământul superior, care are titlul ştiinţific de doctor, beneficiază de prevederile art. 50 alin. (10).

(6) Personalul didactic din învăţământul superior, inclusiv cel prevăzut la art. 81 alin. (4) şi (5), cu performanţe deosebite în pregătirea studenţilor, în inovare didactică şi în cercetare ştiinţifică, precum şi cu o vechime de peste 15 ani în învăţământ, poate beneficia de gradaţia de merit, acordată prin concurs. Această gradaţie se acordă la 15% din numărul posturilor didactice existente la nivelul instituţiei de învăţământ superior, autorizate sau acreditate, şi reprezintă 20% din salariul de bază al persoanei îndreptăţite. Gradaţia de merit se include în salariul de bază.

(7) Proporţia de 15% prevăzută la alin. (6) se eşalonează în cote anuale de 5% în primii trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(8) Atribuirea gradaţiei de merit se face prin concurs, care cuprinde următoarele faze:

a) candidatul întocmeşte şi depune, la conducerea catedrei sau a departamentului, raportul de autoevaluare a activităţii desfăşurate;

b) raportul de autoevaluare se supune dezbaterii catedrei sau departamentului, care formulează o apreciere sintetică asupra activităţii candidatului;

c) conducerea catedrei sau a departamentului înaintează consiliului facultăţii raportul de autoevaluare şi aprecierea sintetică; acesta analizează şi transmite senatului universitar lista candidaţilor recomandaţi, potrivit numărului de gradaţii de merit atribuite de către senat facultăţii respective;

d) senatul universitar analizează recomandările consiliilor facultăţilor şi hotărăşte acordarea gradaţiilor de merit;

e) rectorul emite decizie de acordare a gradaţiei de merit.

(9) Gradaţia de merit se acordă pe o perioadă de 3 ani. Personalul didactic care a beneficiat de gradaţia de merit poate participa din nou la concurs.

(10) Personalul didactic, didactic auxiliar, de cercetare şi de proiectare din învăţământul superior poate beneficia de salariu de merit, conform legii. Numărul salariilor de merit se calculează la totalul posturilor existente în instituţia de învăţământ superior, potrivit legislaţiei în vigoare.

(11) Un cadru didactic nu poate beneficia simultan de gradaţie de merit şi de salariu de merit.

(12) Art. 50 alin. (11) se aplică în mod corespunzător şi personalului din învăţământul superior.

ART. 91

(1) Persoanele alese în funcţiile de conducere din învăţământul superior de stat beneficiază de indemnizaţie lunară de conducere, calculată în procente din salariul de bază al funcţiei de profesor universitar, cu vechime maximă, după cum urmează:

a) 10 - 15% pentru şef de catedră;

b) 15 - 20% pentru director de departament;

c) 10 - 15% pentru secretarul ştiinţific al consiliului facultăţii;

d) 15 - 20% pentru prodecan;

e) 20 - 30% pentru decan;

f) 20 - 25% pentru secretarul ştiinţific al senatului universitar;

g) 25 - 30% pentru prorector;

h) 35 - 45% pentru rector.

(2) Stabilirea cuantumului indemnizaţiilor între limitele prevăzute la alin. (1) se face în funcţie de specificul instituţiei de învăţământ superior, de numărul posturilor didactice şi de numărul studenţilor. Criteriile de diferenţiere între instituţiile de învăţământ superior, precum şi în interiorul acestora se stabilesc de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

(3) Prin echivalare, pentru funcţiile din Ministerul Educaţiei şi Cercetării se aplică în mod corespunzător prevederile alin. (1).

ART. 92

Preparatorii şi asistenţii universitari beneficiază de primă de instalare o singură dată, la angajarea în învăţământ prin concurs, în primii 5 ani de la absolvirea studiilor. Cuantumul acestei prime se stabileşte potrivit legii.

ART. 93*)

(1) Personalul didactic poate fi salarizat şi prin plata cu ora sau prin cumul. Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută la art. 81 alin. (1) - (5) la nivelul postului, cu respectarea drepturilor de vechime a persoanei în cauză, la care se adaugă şi sporurile cuvenite. Personalul didactic din învăţământul superior beneficiază de prevederile art. 51 alin. (8).

(2) Calculul salariului cuvenit pentru cumul se face, potrivit alin. (1), pe o durată de 10 luni din anul universitar.

(3) Cadrul didactic care efectuează ore din normele vacante trebuie să îndeplinească condiţiile minimale cerute de prezentul statut pentru activitatea respectivă.

(4) Personalul didactic din învăţământul de stat, precum şi cel al instituţiilor de învăţământ privat autorizate sau acreditate, poate îndeplini cel mult două norme didactice, cu acordul conducerii unităţii de învăţământ unde este titular cu carnet de muncă.

(5) Condiţiile pentru suplinire colegială se stabilesc în Carta universitară.

*) Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 30/1998, a stabilit că dispoziţiile art. 93 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic sunt neconstituţionale.

ART. 94

(1) Numărul posturilor pentru personalul didactic auxiliar se stabileşte de senatul universitar, în funcţie de bugetul şi specificul instituţiei, al facultăţii, al specializării, al departamentului şi al catedrei. Nomenclatorul general de funcţii didactice auxiliare din învăţământul superior, precum şi nivelul studiilor cerute pentru aceste funcţii se elaborează de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, împreună cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

(2) Angajarea personalului didactic auxiliar se face prin concurs organizat de catedră, de facultate sau de departament, potrivit legii.

(3) Sarcinile personalului didactic auxiliar sunt stabilite în fişa individuală a postului, aprobată, după caz, de decan, de directorul departamentului sau de şeful catedrei, şi este anexă la contractul individual de muncă.

(4) Criteriile de salarizare a personalului didactic auxiliar sunt stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu consultarea sindicatelor recunoscute pe plan naţional. Senatele universitare pot stabili salarii diferenţiate, cu o creştere de până la 30% din salariul de bază prevăzut pentru funcţia respectivă, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate şi de calitatea acesteia, cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de instituţie.

TITLUL IV

Drepturile şi obligaţiile personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control

CAP. 1

Drepturile şi obligaţiile personalului didactic

ART. 95

(1) Personalul didactic de la toate nivelurile învăţământului are drepturi şi obligaţii care decurg din legislaţia în vigoare, din prezentul statut, din Carta universitară, precum şi din prevederile contractului colectiv de muncă.

(2) Personalul didactic are obligaţii şi răspunderi de natură profesională, materială şi morală, care garantează realizarea procesului instructiv-educativ, conform legii.

ART. 96

Libertatea iniţiativei profesionale a personalului didactic se referă, în principal, la:

a) conceperea activităţii profesionale şi realizarea obiectivelor instructiv-educative ale disciplinelor de învăţământ, prin metodologii care respectă principiile psihopedagogice;

b) utilizarea bazei materiale şi a resurselor învăţământului în scopul realizării obligaţiilor profesionale;

c) punerea în practică a ideilor novatoare pentru modernizarea procesului de învăţământ;

d) organizarea, cu elevii sau cu studenţii, a unor activităţii extraşcolare cu scop educativ sau de cercetare ştiinţifică;

e) colaborarea cu părinţii, prin lectorate, şi alte acţiuni colective cu caracter pedagogic;

f) înfiinţarea în unităţile şi în instituţiile de învăţământ a unor laboratoare, ateliere, cabinete, cluburi, cercuri, cenacluri, formaţii artistice şi sportive, publicaţii, conform legii şi Cartei universitare;

g) evaluarea performanţelor la învăţătură ale elevilor sau ale studenţilor în baza unui sistem validat şi potrivit conştiinţei proprii;

h) participarea la viaţa şcolară şi universitară, în toate compartimentele care vizează organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ, conform Cartei universitare, deontologiei profesionale şi, după caz, contractului colectiv de muncă.

ART. 97

(1) Cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfăşurării activităţii didactice de nici o autoritate şcolară sau publică.

(2) Înregistrarea magnetică sau prin procedee echivalente a activităţii didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.

(3) Multiplicarea, sub orice formă, a înregistrărilor activităţii didactice de către elevi; studenţi sau de către alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv.

ART. 98

În spaţiile şcolare sau universitare, ori în vecinătatea acestora, cadrul didactic este protejat de către autorităţile responsabile cu ordinea publică. Protecţia se asigură împotriva persoanei sau

grupului de persoane care aduce atingere demnităţii umane şi profesionale a cadrului didactic sau care împiedică exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor sale. Protecţia este solicitată de persoana autorizată prin regulamentul şcolar, respectiv, prin Carta universitară.

ART. 99

(1) Personalul didactic este încurajat să participe la viaţa socială şi publică, în beneficiul propriu, în interesul învăţământului şi al societăţii româneşti.

(2) Personalul didactic are dreptul să facă parte din asociaţii şi organizaţii sindicale, profesionale şi culturale, naţionale şi internaţionale, precum şi din organizaţii politice legal constituite, în conformitate cu prevederile legii.

(3) Personalul didactic poate exprima liber opinii profesionale în spaţiul şcolar sau universitar şi poate întreprinde acţiuni în nume propriu în afara acestui spaţiu, dacă acestea nu afectează prestigiul învăţământului şi demnitatea profesiei de educator.

ART. 100

Cadrele didactice au obligaţia morală să-şi acorde respect reciproc şi sprijin în îndeplinirea obligaţiilor profesionale.

ART. 101

(1) Cadrele didactice titulare, alese în Parlament, numite în Guvern sau îndeplinind funcţii de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Preşedinţiei, al Guvernului şi în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, precum şi cele alese de Parlament în organismele centrale ale statului au drept de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada în care îndeplinesc aceste funcţii.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cadrelor didactice titulare care îndeplinesc funcţia de prefect, subprefect, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, primar, viceprimar, precum şi cadrelor didactice trecute în funcţii de conducere, de îndrumare şi de control în sistemul de învăţământ, de cultură, de tineret şi sport. De aceleaşi drepturi beneficiază şi personalul de conducere şi de specialitate de la casa corpului didactic, precum şi cadrele didactice titulare numite ca personal de conducere sau în funcţii de specialitate specifice la comisiile şi agenţiile din subordinea Preşedinţiei, a Parlamentului sau a Guvernului.

(3) Liderii sindicatelor din învăţământ au dreptul de rezervare a catedrei sau a postului, conform Legii cu privire la sindicate şi contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.

(4) De prevederile alin. (1) beneficiază şi personalul didactic trimis în străinătate cu misiuni de stat, cel care lucrează în organisme internaţionale, precum şi însoţitorii acestora, dacă sunt cadre didactice titulare.

(5) Personalului didactic titular, solicitat în străinătate pentru predare, cercetare, activitate artistică sau sportivă, pe bază de contract, ca urmare a unor acorduri, convenţii guvernamentale, interuniversitare sau între instituţii, ori trimis pentru specializare, i se rezervă postul didactic sau catedra, pentru perioada respectivă.

(6) Perioada de rezervare a postului didactic sau a catedrei, în condiţiile prezentului articol, se consideră vechime la catedră.

ART. 102

(1) Personalul didactic titular, care din proprie iniţiativă solicită să se specializeze sau să participe la cercetare ştiinţifică în ţară sau în străinătate, are dreptul la concedii fără plată. Durata totală a acestora nu poate depăşi 3 ani într-un interval de 7 ani. Aprobările în aceste situaţii sunt de competenţa conducerii instituţiei de învăţământ superior sau, după caz, a inspectoratului şcolar, dacă se face dovada activităţii respective.

(2) Personalul didactic titular poate beneficia de concediu fără plată pe timp de un an şcolar sau universitar, o dată la 10 ani, cu aprobarea instituţiei de învăţământ superior sau, după caz, a inspectoratului şcolar, cu rezervarea catedrei pe perioada respectivă.

(3) Personalul didactic, care se află în situaţia prevăzută la alin. (1), beneficiază de prevederile art. 101 alin. (6). Personalul didactic aflat în condiţiile alin. (2) nu beneficiază de prevederile art. 101 alin. (6), cu excepţia celui care a desfăşurat activităţi de învăţământ sau în interesul învăţământului.

ART. 103

Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel:

a) concediul anual cu plată, în perioada vacanţelor şcolare, respectiv universitare, cu o durată de cel puţin 62 de zile, exclusiv duminicile şi sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituţiei de învăţământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării împreună cu sindicatele recunoscute pe plan naţional;

b) perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de către consiliul de administraţie sau senatul universităţii şi de sindicatele de la nivelul unităţilor şcolare sau universitare, în funcţie de interesul învăţământului şi al celui în cauză;

c) 12 luni de concediu plătit, la fiecare 7 ani de predare efectivă la catedră, pentru conferenţiarii şi profesorii universitari care finalizează cercetări, tratate, studii cuprinse în programele de cercetare ale instituţiilor de învăţământ superior; eşalonarea efectuării acestui concediu este aprobată de senatul universitar;

d) 6 luni de concediu plătit, o singură dată, pentru cadrele didactice aflate la catedră, care redactează teza de doctorat sau lucrări în interesul învăţământului pe bază de contract de cercetare sau de editare, cu aprobarea senatului universitar, respectiv a consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar;

e) neefectuarea concediului anual dă dreptul la efectuarea concediului restant în vacanţele anului şcolar sau universitar următor;

f) personalul de cercetare şi personalul didactic auxiliar din învăţământ beneficiază de concediu de odihnă stabilit prin lege, la care se adaugă un supliment de până la 10 zile lucrătoare, în funcţie de calitatea activităţii desfăşurate; pentru personalul didactic auxiliar, acesta se efectuează în afara perioadelor de activitate didactică;

g) personalul didactic aflat în situaţiile prevăzute la lit. c) şi d) nu poate fi încadrat în activităţi de cumul sau plata cu ora.

ART. 104

(1) Cadrele didactice titulare care funcţionează în mediul rural şi îşi stabilesc domiciliul în localitatea respectivă pot beneficia, la cerere, de 0,1 - 1 ha pământ în folosinţă. Acestora li se asigură locuinţă de către administraţia locală pentru perioada de timp cât lucrează în acea localitate.

(2) Personalul didactic titular, în vârstă de până la 35 de ani, va fi sprijinit, după caz, în construirea locuinţei proprietate personală, în localitatea rurală unde este titular, cu acordarea de credite pe termen lung, cu dobândă minimă, în condiţiile legii.

(3) Personalului didactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi o locuinţă corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurşi, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autorităţile administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învăţământ la care îşi desfăşoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităţilor administraţiei publice locale, astfel:

a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârşitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurşi, prin depunerea la sfârşitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învăţământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;

b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurşi, pentru cei care-şi asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unităţii de învăţământ.

(3^1) Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile băneşti aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare.

(4) Instituţiile de învăţământ superior pot asigura, integral sau parţial, din surse proprii, transportul şi cazarea cadrelor didactice care domiciliază în alte localităţi.

ART. 105

(1) Personalul din învăţământ beneficiază de asistenţă medicală în cabinete medicale şi psihologice şcolare sau în policlinici şi unităţi spitaliceşti stabilite prin protocol încheiat între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii.

(2) Personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ beneficiază de o compensaţie de la bugetul asigurărilor sociale de 50% din valoarea transportului, a cazării, a mesei şi a tratamentului în bazele de odihnă şi de tratament ale învăţământului şi ale sindicatelor, precum şi în alte spaţii contractate de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Contractele colective de muncă pot cuprinde compensări din alte surse referitoare la cheltuielile menţionate anterior.

ART. 106

(1) Personalul didactic are dreptul la întreruperea activităţii didactice, cu rezervarea postului sau a catedrei, pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 3 ani. De acest drept poate beneficia numai unul dintre părinţi sau susţinătorii legali.

(2) În caz de deces al unui cadru didactic sau didactic auxiliar, cuantumul ajutorului acordat celor îndreptăţiţi este de cinci salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale.

ART. 107

(1) Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul de cercetare integrat în catedre, trimis de unitatea sau de instituţia de învăţământ la activităţi de perfecţionare sau la manifestări ştiinţifice, beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul aflat în deplasare, precum şi de plata taxei de participare, în limita fondurilor bugetare alocate acestor activităţi şi din alte surse, inclusiv din contracte de cercetare ştiinţifică sau sponsorizări.

(2) Personalul didactic şi personalul de cercetare integrat în catedre beneficiază, în limita fondurilor alocate prin buget sau din fonduri extrabugetare, inclusiv prin contractele de cercetare ştiinţifică sau sponsorizări, de acoperirea integrală sau parţială a cheltuielilor de deplasare şi de participare la manifestări ştiinţifice organizate în străinătate, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, respectiv al biroului senatului universitar.

(3) Personalul prevăzut la alin. (1) şi (2) va înainta instituţiei de învăţământ, respectiv unităţii, în termenul prevăzut de regulament sau de Carta universitară, propuneri de valorificare a rezultatelor acţiunii pentru care a primit aprobarea de deplasare.

(4) Personalul didactic beneficiază de reducere cu 50%, pentru 6 călătorii pe an dus-întors, pe mijloacele de transport feroviar, pe liniile interne.

(5) Personalul didactic care se deplasează în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) beneficiază de reducere cu 50% pe mijloacele de transport interne.

ART. 108

(1) Cadrele didactice şi copiii acestora în vârstă de până la 14 ani, care însoţesc preşcolari, elevi sau studenţi în tabere şi excursii, beneficiază de gratuitate privind transportul, cazarea şi masa, în condiţiile legii.

(2) Copiii personalului didactic aflat în activitate sau pensionat după cel puţin 10 ani de activitate didactică sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate la cazarea în cămine şi internate.

(3) Unităţile şi instituţiile de învăţământ, precum şi organizaţiile profesionale şi sindicale ale cadrelor didactice beneficiază de gratuitate pentru corespondenţa oficială şi expedierea de materiale ştiinţifice şi metodice.

CAP. 2

Drepturile şi obligaţiile personalului de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar

ART. 109

(1) Directorul este conducătorul unităţii şcolare şi o reprezintă în relaţiile cu persoanele juridice şi fizice, inclusiv cu administraţia şi comunitatea locală.

(2) Directorul îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea şi controlul inspectoratului şcolar, faţă de care este subordonat.

(3) Directorul este preşedintele consiliului profesoral şi al consiliului de administraţie, în faţa cărora prezintă rapoarte trimestriale şi anuale.

(4) Deciziile directorului se iau în concordanţă cu hotărârile consiliului profesoral şi cu cele ale consiliului de administraţie, potrivit regulamentelor de funcţionare a acestor consilii şi Legii învăţământului nr. 84/1995.

(5) Contractul managerial, deciziile directorului, precum şi rapoartele trimestriale şi anuale sunt publice.

(6) Directorul coordonează şi răspunde de întreaga activitate de învăţământ şi, după caz, de activitatea unităţii subordonate, în faţa consiliului profesoral, a consiliului de administraţie şi a autorităţilor şcolare supraordonate.

(7) Directorul proiectează şi coordonează activitatea de dezvoltare a resurselor umane din unitatea şcolară respectivă şi, după caz, din unităţile subordonate.

(8) Directorul coordonează utilizarea raţională şi eficientă a bazei materiale şi financiare a unităţii, asigură dezvoltarea şi modernizarea acesteia.

(9) În comunele şi oraşele mici, cu mai multe unităţi şcolare, directorul uneia dintre acestea poate primi din partea inspectoratului şcolar atribuţii de coordonare a unor activităţi din cadrul celorlalte şcoli.

ART. 110

(1) Directorul adjunct îndeplineşte atribuţiile delegate de către director pe perioade determinate sau pe cele stabilite prin regulamentul de organizare şi de funcţionare a unităţii respective.

(2) Directorul adjunct îşi desfăşoară activitatea în subordinea directorului şi răspunde în faţa acestuia, precum şi a consiliului profesoral, a consiliului de administraţie şi a organelor de control, pentru activitatea proprie, conform fişei postului.

ART. 111

(1) Funcţia de inspecţie şcolară este asigurată de corpul inspectorilor şcolari ai inspectoratului şcolar şi de cel al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi vizează:

a) realizarea inspecţiei şcolare generale, pe obiective, şi a inspecţiei de specialitate;

b) evaluarea procesului de învăţământ, precum şi a activităţilor auxiliare şi extraşcolare;

c) efectuarea analizei de diagnoză şi stabilirea prognozei resurselor umane şi materiale specifice;

d) evaluarea activităţilor de perfecţionare a pregătirii de specialitate, metodice şi psihopedagogice;

e) evaluarea îndeplinirii contractului de management al directorului unităţii şcolare.

(2) Constatările şi aprecierile inspecţiei şcolare în unităţile de învăţământ se consemnează în documente de inspecţie, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare a inspecţiei şcolare, elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Aceste documente se aduc la cunoştinţă personalului didactic din unitatea respectivă.

(3) Procesele-verbale consemnate de inspectorii şcolari în registrele unice de inspecţie sunt considerate documente oficiale, cu toate consecinţele prevăzute de lege.

(4) Inspecţia şcolară se finalizează, periodic, cu studii de diagnoză şi de prognoză asupra stării învăţământului, cu concluzii şi propuneri pentru executiv şi legislativ.

(5) Inspectorii şcolari îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului de inspecţie şcolară şi a normelor metodologice, potrivit conştiinţei profesionale proprii.

(6) Drepturile inspectorilor de la inspectoratele şcolare şi din Ministerul Educaţiei şi Cercetării sunt cele stabilite în titlul IV cap. I din prezenta lege, precum şi cele care decurg din regulamentele proprii de organizare şi funcţionare, conform legii.

TITLUL V

Distincţii şi premii

ART. 112

(1) Personalul didactic titular cu rezultate excelente în activitatea didactică, educativă şi ştiinţifică poate primi decoraţii, ordine, medalii, titluri, precum şi premii, potrivit legii.

(2) Ordinele şi medaliile care pot fi conferite personalului didactic sunt:

a) Ordinul Spiru Haret, clasele Comandor, Cavaler şi Ofiţer; ordinul se acordă personalului didactic din învăţământul preuniversitar;

b) Ordinul Alma Mater, clasele Comandor, Cavaler şi Ofiţer; ordinul se acordă personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior;

c) Medalia Membru de onoare al corpului didactic; medalia se acordă cadrelor didactice pensionabile, cu activitate deosebită în învăţământ.

ART. 113

În afara distincţiilor prevăzute la art. 112, ministrul educaţiei şi cercetării este autorizat să acorde personalului didactic şi de cercetare din învăţământ următoarele distincţii şi premii:

a) Adresă de mulţumire publică;

b) Diploma Gheorghe Lazăr, clasele I, a II-a şi a III-a, cu acordarea unui premiu de 20%, 15%, respectiv 10% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni, diploma se acordă personalului didactic din învăţământul preuniversitar;

c) Diploma Titu Maiorescu, clasele I, a II-a şi a III-a, cu acordarea unui premiu de 25%, 20%, respectiv 15% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni; diploma se acordă personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior;

d) Diploma Alexandru Rosetti, clasele I, a II-a şi a III-a, cu acordarea unui premiu de 25%, 20%, respectiv 15% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni; diploma se acordă bibliotecarilor din învăţământul superior.

e) Diploma de excelenţă se acordă cadrelor didactice pensionate sau pensionabile, cu activitate deosebită în învăţământ; diploma este însoţită de un premiu de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni.

ART. 114

Distincţiile şi premiile prevăzute la art. 113 din prezenta lege se acordă în baza unui regulament aprobat de ministrul educaţiei şi cercetării.

TITLUL VI

Răspunderea disciplinară şi materială a personalului didactic, didactic auxiliar, a personalului de conducere, de îndrumare şi de control

ART. 115

Personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului instituţiei.

ART. 116

Sancţiunile disciplinare, care se pot aplica personalului prevăzut la art. 115, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

a) observaţie scrisă;

b) avertisment

c) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1 - 6 luni;

d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control;

e) destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ;

f) desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

ART. 117

(1) În unităţile învăţământului preuniversitar, propunerea de sancţionare se face de către director sau de cel puţin 1/3 din numărul total al membrilor consiliului de administraţie ori ai consiliului profesoral. Acelaşi drept îl au şi organele ierarhic superioare.

(2) Pentru personalul de conducere, de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare şi din unităţile din subordine, propunerea de sancţionare se face de inspectorul şcolar general sau de cel puţin 1/3 din numărul total al membrilor consiliului de administraţie. Acelaşi drept îl au şi organele ierarhic superioare.

(3) Pentru personalul din Ministerul Educaţiei şi Cercetării prevăzut la art. 25 lit. b), precum şi pentru cel din unităţile direct subordonate, propunerea de sancţionare se face, după caz, de către ministrul educaţiei şi cercetării, secretarul de stat sau şeful ierarhic al persoanei în cauză.

ART. 118

În instituţiile de învăţământ superior, propunerea de sancţionare se face de către şeful de catedră, directorul de departament sau de unitatea de cercetare, de proiectare, microproducţie, de către decan sau rector, ori de către cel puţin 1/3 din numărul total al membrilor catedrei, ai departamentului ori ai structurilor de conducere.

ART. 119

(1) Sancţiunea disciplinară se aplică numai după efectuarea cercetării faptei sesizate în scris, audierea celui în cauză şi verificarea susţinerilor făcute de acesta, în apărare.

(2) Pentru cercetarea abaterilor săvârşite de personalul didactic prevăzut la art. 115 se constituie comisii formate din 3 - 5 membri, dintre care unul reprezintă organizaţia sindicală din care face parte persoana aflată în discuţie sau un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi sunt cadre didactice care au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea. În comisiile de cercetare a abaterilor personalului didactic din învăţământul preuniversitar pot fi incluşi şi inspectori şcolari.

(3) Comisiile de cercetare sunt numite de:

a) consiliul profesoral al unităţii respective, pentru învăţământul preuniversitar;

b) consiliul facultăţii sau consiliul departamentului, pentru sancţiunile prevăzute la art. 116 lit. a) şi b);

c) senatul universitar, pentru sancţiunile prevăzute la art. 116 lit. c) - f);

d) consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, pentru aparatul propriu şi pentru conducerile unităţilor direct subordonate;

e) ministrul educaţiei şi cercetării, pentru funcţiile prevăzute la art. 25 lit. b) şi pentru conducerile unităţilor direct subordonate.

ART. 120

În cadrul cercetării abaterii prezumate se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, existenţa sau inexistenţa vinovăţiei, precum şi orice alte date concludente. Audierea celui cercetat şi verificarea apărării acestuia sunt obligatorii. Refuzul celui cercetat de a se prezenta la audiere, deşi a fost înştiinţat în scris cu minimum 48 de ore înainte, precum şi de a da declaraţii scrise se constată prin proces-verbal şi nu împiedică finalizarea cercetării. Cadrul didactic cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să-şi producă probe în apărare.

ART. 121

Normele privind componenţa, organizarea şi funcţionarea, precum şi atribuţiile colegiului de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar, ale colegiului central de disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ale colegiului de onoare al instituţiei de învăţământ superior şi ale colegiului central de onoare al Ministerului Educaţiei şi Cercetării se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.

ART. 122

(1) Cercetarea propunerii de sancţionare şi comunicarea deciziei se fac în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii, consemnată în condica de inspecţii sau la registratura generală a unităţii şcolare ori a instituţiei de învăţământ superior, după caz. Persoanei nevinovate i se comunică în scris inexistenţa faptelor pentru care a fost cercetată.

(2) În învăţământul preuniversitar, persoanele sancţionate au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar, pentru sancţiunile prevăzute la art. 116 lit. a) - c), şi la colegiul central de disciplină al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru sancţiunile prevăzute la art. 116 lit. d) - f).

(3) În învăţământul superior, persoanele sancţionate au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă, la colegiul de onoare al instituţiei, pentru sancţiunile

prevăzute la art. 116 lit. a) - d), şi la colegiul central de onoare al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru sancţiunile prevăzute la art. 116 lit. e) - f).

(4) Hotărârea acestor colegii se comunică persoanei în cauză în termen de 20 de zile de la sesizare.

(5) Dreptul persoanei sancţionate de a se adresa instanţelor judecătoreşti este garantat.

ART. 123

(1) Sancţiunea se stabileşte, pe baza raportului comisiei de cercetare, de către autoritatea prevăzută la art. 119 alin. (3), care a numit această comisie.

(2) În învăţământul preuniversitar, sancţiunile prevăzute la art. 116 lit. a) - c) se comunică celui în cauză, printr-o decizie scrisă, de către directorul unităţii de învăţământ, iar cele de la art. 116 lit. d) - f), de către inspectorul şcolar general.

(3) Sancţiunile prevăzute la art. 116, aplicate personalului de conducere, de îndrumare şi de control, se comunică acestuia de autoritatea care a făcut numirea în funcţie.

(4) În învăţământul superior, sancţiunile prevăzute la art. 116 se comunică, în scris, personalului didactic, personalului de cercetare şi personalului didactic auxiliar din subordine, de către:

a) şeful de catedră, pentru sancţiunea de la lit. a);

b) decan sau director, pentru sancţiunile prevăzute la lit. a) - c);

c) rector, pentru sancţiunile de la lit. a) - f).

(5) Pentru funcţiile de conducere eligibile din instituţiile de învăţământ superior se aplică, fără drept de contestaţie, prevederile art. 74 alin. (2) şi (3).

ART. 124

În cazul în care cel sancţionat nu a mai săvârşit abateri disciplinare în cursul unui an de la aplicarea sancţiunii, îmbunătăţindu-şi activitatea şi comportamentul, autoritatea care a aplicat sancţiunea prevăzută la art. 116 lit. a) - c) poate dispune ridicarea şi radierea sancţiunii, făcându-se menţiunea corespunzătoare în statul personal de serviciu al celui în cauză.

ART. 125

Răspunderea materială a personalului didactic prevăzut la art. 115 se stabileşte potrivit legislaţiei muncii. Decizia de imputare, precum şi celelalte acte pentru recuperarea pagubelor şi a prejudiciilor se fac de către conducerea unităţii sau a instituţiei cu personalitate juridică al cărei salariat este cel în cauză, în afară de cazurile când, prin lege, se dispune altfel.

TITLUL VII

Pensionarea personalului didactic

ART. 126

(1) Personalul didactic beneficiază de pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă, de pensie pentru pierderea capacităţii de muncă, de pensie suplimentară şi de alte drepturi de asigurări sociale, în condiţiile legii.

(2) Membrii de familie pot beneficia, în condiţiile legii, de pensie de urmaş.

ART. 127

(1) Personalul didactic poate fi pensionat numai la data încheierii anului şcolar sau universitar.

(2) Pentru motive temeinice, pensionarea personalului didactic se poate face şi în timpul anului şcolar sau universitar, cu aprobarea inspectoratului şcolar, respectiv a senatului universitar.

(3) Personalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de legislaţia în vigoare, dacă are o vechime în învăţământ de cel puţin 25 de ani femeile, respectiv 30 de ani bărbaţii.

(4) Cadrele didactice pensionate pot desfăşura activităţi didactice, salarizate prin cumul sau prin plata cu ora, după împlinirea vârstei de pensionare.

ART. 128

Personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unităţii de învăţământ, exprimat în urma votului nominal deschis şi cu aprobarea anuală a inspectoratului şcolar.

ART. 129

(1) Profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor pot rămâne în activitate până la vârsta de 65 de ani.

(2) La împlinirea vârstei de pensionare, profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor, cu excepţiile prevăzute în titlul VIII - Dispoziţii tranzitorii şi finale, care dovedesc competenţă profesională deosebită, pot fi menţinuţi ca titulari în funcţia didactică, la cerere, cu acordul consiliului facultăţii şi cu aprobarea anuală a senatului universitar, prin vot nominal deschis, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

(3) Profesorii universitari, membri ai Academiei Române sau ai academiilor de ştiinţe organizate pe domenii ştiinţifice, înfiinţate prin lege, pot rămâne în activitate ca titulari, ceea ce înseamnă cu normă întreagă în învăţământ, până la vârsta de 70 de ani. Peste această vârstă pot fi menţinuţi în activitate numai cu acordul instituţiei în care lucrează, prin prelungiri anuale.

ART. 130

Personalul didactic care a desfăşurat activităţi didactice în condiţiile stabilite la art. 128 şi 129 beneficiază de o recalculare suplimentară a pensiei, potrivit legii.

TITLUL VIII

Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 131

Personalului didactic titular în învăţământ i se rezervă postul în perioada în care frecventează, la cursurile de zi, o formă de învăţământ postuniversitar.

ART. 132*)

Maiştrii-instructori titulari în învăţământ, care au dobândit definitivarea în învăţământ, dar nu îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute la art. 7, pot să-şi păstreze postul numai dacă în timp de 8 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi completează studiile şi pregătirea prevăzută la art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995.

*) Conform Legii nr. 195/2005, termenul prevăzut la art. 132 se prorogă până la data de 1 septembrie 2007.

ART. 133

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ universitar de lungă durată, titulari în învăţământul preuniversitar, care nu au promovat examenul de licenţă sau echivalentul acestuia, pierd calitatea de titular, dacă nu obţin diploma de licenţă. Aceştia, prin excepţie de la prevederile art. 67 alin. (4) din Legea învăţământului nr. 84/1995, se pot prezenta la examenul de licenţă în cel mult două sesiuni, în decurs de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

ART. 134

Personalul didactic de la disciplina "Coregrafie", titular în învăţământul preuniversitar, care a dobândit definitivarea în învăţământ, poate fi menţinut în funcţie fără a îndeplini condiţiile de studii prevăzute la art. 7 din prezenta lege. Acesta este obligat să parcurgă pregătirea prevăzută la art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995. Salarizarea acestui personal se face la nivelul studiilor absolvenţilor de colegiu.

ART. 135

Pentru instituţiile de învăţământ militar şi învăţământ de ordine şi securitate publică prevăzute în cap. X al titlului II din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se prevăd următoarele:

a) aplicarea prevederilor prezentei legi la specificul militar/de ordine şi securitate publică se face prin ordine, regulamente şi instrucţiuni proprii;

b) personalul didactic militar/de ordine şi securitate publică şi civil se constituie din personalul didactic prevăzut în prezentul statut şi din corpul instructorilor militari/de ordine şi securitate publică;

c) personalul didactic militar/de ordine şi securitate publică are drepturile şi îndatoririle care decurg din prezenta lege şi din calitatea de cadru militar în activitate, respectiv de funcţionar public cu statut special;

d) funcţiile didactice pentru corpul instructorilor militari/de ordine şi securitate publică, condiţiile care se cer pentru ocuparea acestora, normele didactice, competenţele şi responsabilităţile se stabilesc prin instrucţiuni proprii;

e) conducerea instituţiilor de învăţământ se realizează de către comandanţi/directori, care se numesc în funcţii conform reglementărilor interne; comandantul instituţiei de învăţământ superior militar/de ordine şi securitate publică poate îndeplini şi atribuţiile de rector al acestora;

f) perfecţionarea pregătirii personalului didactic se realizează conform prevederilor prezentului statut şi reglementărilor specifice militare/de ordine şi securitate publică;

g) personalul didactic, inclusiv cel din corpul instructorilor militari/de ordine şi securitate publică, poate obţine definitivarea în învăţământ şi gradele didactice, în condiţiile stabilite de prezenta lege.

ART. 136

(1) Disciplina "Religie" poate fi predată numai de personal abilitat, în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.

(2) Personalul de cult, absolvent al învăţământului superior ori al seminarului teologic, cu o vechime de cel puţin 5 ani în profesie, care predă în învăţământul preuniversitar disciplina "Religie", este salarizat la nivelul studiilor de profesor, respectiv de învăţător, categoria personalului didactic definitiv, cu obligaţia ca în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi să promoveze examenul de definitivare în învăţământ şi să parcurgă pregătirea prevăzută la art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995.

ART. 137

(1) Datele privind situaţia profesională a personalului didactic se consemnează într-un stat personal de serviciu. Statul personal de serviciu cuprinde date privind starea civilă, curriculum vitae, evoluţia profesională şi evaluările periodice. Statul personal de serviciu se actualizează, la solicitarea titularului sau a conducerii instituţiei ori a unităţii respective. Accesul la statul personal de serviciu este permis titularului şi conducătorului instituţiei sau al unităţii de învăţământ. În învăţământul preuniversitar, statul personal de serviciu poate fi consultat şi de personalul de îndrumare şi de control al inspectoratului şcolar şi al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

(2) Statul personal de serviciu se păstrează după cum urmează:

a) la inspectoratele şcolare, pentru inspectorii şcolari; la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru inspectorul şcolar general, pentru inspectorul şcolar general adjunct, precum şi pentru personalul didactic de îndrumare şi de control din minister;

b) la inspectoratele şcolare, pentru directorii şi directorii adjuncţi ai unităţilor subordonate;

c) la unităţile de învăţământ sau la unităţile de învăţământ conexe, pentru personalul didactic şi personalul didactic auxiliar din aceste unităţi;

d) la instituţiile de învăţământ superior, pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din aceste instituţii.

ART. 138

Personalul didactic angajat pe durată determinată beneficiază de aceleaşi drepturi cu personalul didactic titular, corespunzător perioadei lucrate.

ART. 139

(1) Persoanele angajate în învăţământ, provenite din alte sectoare de activitate, care fac dovada că au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii şi care ocupă un post didactic în această specialitate, beneficiază de vechimea în muncă, ca vechime recunoscută în învăţământ, în vederea stabilirii drepturilor salariale.

(2) Cetăţenilor români care au lucrat în străinătate în învăţământ sau în cercetare li se echivalează integral vechimea în învăţământ. Includerea perioadelor lucrate în străinătate ca vechime în muncă se va face conform legislaţiei muncii în vigoare.

(3) Pentru personalul didactic care a fost salarizat din alte sectoare de activitate, reconstituirea vechimii în învăţământ se face pe baza evidenţelor instituţiilor de învăţământ unde a lucrat efectiv.

ART. 140

Se recunosc ca vechime în învăţământ şi perioadele determinate de legislaţia pensiilor, în care personalul didactic, datorită unor cauze pe care nu le putea înlătura, precum boala, condamnări casate ulterior sau alte situaţii, a fost împiedicat să desfăşoare acele activităţi care se consideră vechime în învăţământ.

ART. 141

(1) Profesorii universitari şi conferenţiarii universitari fără titlul ştiinţific de doctor pot să-şi continue activitatea pe posturile pe care le ocupă cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, cu excepţiile prevăzute la titlul VIII - Dispoziţii tranzitorii şi finale.

(2) Lectorii universitari/şefii de lucrări fără titlul ştiinţific de doctor îşi păstrează postul pe care îl ocupă timp de 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Dacă în acest interval nu obţin titlul de doctor, pierd calitatea de titular.

ART. 142

Sunt exceptate de la prevederile art. 55 alin. (2), art. 60 alin. (6), art. 129 şi ale art. 141 specializările nominalizate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, la care nu se organizează doctorat.

ART. 143

Prin excepţie de la prevederile prezentei legi, pentru facultăţile autorizate provizoriu, funcţiile de şef de catedră şi de prodecan pot fi ocupate, temporar, şi de cadre didactice titulare, cu funcţia didactică de lector universitar/şef de lucrări, având titlul ştiinţific de doctor.

ART. 144

Bibliotecarii cu un stagiu mai mic de 3 ani în funcţie, care nu au absolvit un curs în domeniul biblioteconomiei, pentru menţinerea în funcţie sunt obligaţi ca, în următorii 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să participe la un asemenea curs şi să promoveze examenele de finalizare după o metodologie stabilită de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

ART. 145

Personalul didactic pensionat din învăţământ beneficiază de asistenţă medicală şi de acces în casele de odihnă şi în bazele de tratament ale cadrelor didactice.

ART. 146

În măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziţii din legislaţia muncii.

ART. 147

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 1997.

(2) Pe aceeaşi dată, Legea nr. 6/1969 privind Statutul personalului didactic din Republica Socialistă România publicată în Buletinul Oficial nr. 33 din 15 martie 1969, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi se abrogă.

(3) În termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va elabora normele metodologice, regulamentele şi instrucţiunile ce decurg din aplicarea legii, care, de asemenea, se vor publica în Monitorul Oficial al României.

Postări populare