12 iul. 2013

Este incredibilă rapiditatea cu care uită Funeriu

Fostul ministru al învăţământului Daniel Funeriu precizează, într-o postare pe blogul personal, că PDL a introdus, prin Ordinul de Ministru semnat de Cătălin Baba, prin Legea educaţiei şi legislaţia subsecventă, examenul de admitere la facultate şi la liceu. Funeriu mai punctează că Legea Educaţiei prevede că ministrul poate decide, prin simplu Ordin al Ministrului, să se dea examen la facultate.
Senatorul Liviu Marian Pop, fost ministru al educației, dorește să îi reamintească domnului Funeriu că în aprilie 2011, când era Ministru al Educației, a semnat un ordin asemănător în baza Legii Educaţiei Naţionale. Însă, fondul problemei este tocmai Legea Educaţiei Naţionale, care trebuie să conțină un articol care să prevadă ca admiterea la facultate să se realizeze pe bază de probă scrisă și/sau practică, atât în învățământul de stat cât și în cel privat.
Legea Educaţiei prevede acum prin Art. 142 că:
(1) Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului elaborează anual o metodologie-cadru privind organizarea admiterii în instituțiile de învățământ superior de stat și particulare din România.
(2) Fiecare instituție de învățământ superior elaborează și aplică propriul regulament de organizare a admiterii în programele de studii oferite. Acest regulament se elaborează conform metodologiei-cadru prevăzute la alin. (1).
(3) Condițiile de admitere, inclusiv cifrele de școlarizare trebuie făcute publice în fiecare an, de către universitate, cu cel puțin 6 luni înainte de susținerea concursului de admitere.
Astfel, “până în septembrie, când va fi modificată Legea Educației Naționale, Ministerul Educației ar putea printr-un simplu Ordin de Ministru sa rezolve această problemă, iar viitorii studenți să dea chiar din această sesiune de admitere la facultate probă scrisă și/sau practică. Această măsură va aduce pe băncile facultăților doar pe cei mai buni, pentru că nu toți trebuie să fie absolvenți de studii superioare”, a mai precizat senatorul Liviu Marian Pop.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare